Mizilul s-a trezit peste noapte făcînd cum s-ar zice deliciile unora. Deliciu zic, nicidecum mizilic, al devoratorilor de provincialisme. Unele, ieftinătățuri, desigur. Dar Mizilul era loc perfect pentru tarabe cu prețuri scăzute. Uite totuși că o etichetă, o firmă adică, pare a-l sări în altă ligă: Pullman. Locomotivă, tren modern, progres. Un tren pe care din Mizil, doi ani mai tîrziu, Bogza îl descria în reportaj ceva mai poetic decît o făcea Minulescu, aproape tehnic, în poezie: „În direcția Buzăului, trenul străbate ca un balaur cîmpia, fantastic luminată de lună.” Mizilul e înșirat pe rîndul prin care sînt trecute Monteoru (loc de petrecut verile, și nu pentru oricine), Buzău, Brăila (port, bursă), Sulina (capăt, porto franco)... E pe un anume traseu. O poezie, fie ea și feroviară, nu-l ratează. E primul pe listă. E acolo, chiar dacă nu ai ce vedea dacă e să-ți arunci privirea pe geam. Știi că-n viteză de 80 la oră vezi Mizilul, ceva strașnic pentru anii ăia. Împungeri ale ochiului care traversează marginea cîmpiei și-apoi Dunărea. Un volum de versuri scos în 1936 îl ține printre locurile comune ale unui anumite literaturi. Anii în care îl frecventează Ionel Fernic, Ioachim Botez, Geo Bogza. Un volum de Ion Minulescu, Nu sunt ce par a fi..., apărut la Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
sari pe taste!