Cimitirul eroilor

Despre luptele purtate la Mizil în timpul primului război mondial am mai amintit aici, după cum am găsit vreo referire ori vreo imagine. Așa s-a întîmplat și acum. Unii știu că în cimitirul orășenesc există un sector dedicat eroilor. Cîndva această zonă a avut o suprafață mai mare, însă cu timpul s-a tot micșorat pe măsură ce morții au început să-și ia pămîntul în posesie. Se vede treaba că moartea nu este doar absență. În compensație, are efectul aparițiilor unor forme arhitecturale de toate soiurile, dar și a modificării peisajului. Și nu doar atît: moartea subțiază urmele morților anterioare. La noi straturile nu sînt posibile ca prin alte părți. Așa s-a întîmplat și cu acest cimitir al eroilor din miezul cimitirului orășenesc. Sînt acolo morți români și nemți ale căror urme abia de se mai deslușeau anii trecuți. Liga Tineretului Ortodox din Mizil are meritul de a fi curățat acele parcele. Un gest simplu care nu este cu nimic mai prejos decît un proiect finanțate generos pe teme mai mult sau mai puțin vogă precum identitate, patrimoniu, memorie etc. Nu trebuie neapărat să ne inflamăm cu termeni de tipul naționalism sau patriotism, care de multe ori dezbină, în ciuda aparențelor. Patrimoniul și patriotismul au aceeași rădăcină. Primul  însă are ceva mai puțină ideologie încorporată și lasă loc mai multor gesturi care se văd, dincolo de discursuri sforăitoare. Diferența dintre fapte și vorbe.
Pe cîteva pietre este scrisă apartenența soldaților la anumite formațiuni militare. Despre identitatea pesoanelor, nimic. Ei bine, despre măcar unul din militarii români căzuți în zona Mizilului și înmormîntat acolo am găsit cîteva rînduri în revista Grănicerul, numărul din 1 septembrie 1932.