Într-o postare anterioară pusesem pseudo-jurnalul de călătorie al primarului Vienei (detalii aici). Nu știu care va fi fost impactul acestei vizite în întreaga presă centrală. Am redat doar ce am găsit printr-o întîmplare, nicidecum în urma vreunei cercetări serioase. Jurnalul e jurnal, iar pamfletul pamflet. Dar chiar și în cazul din urmă trebuie să fie ceva adevăr. Citind știrea din revista Furnica (an II, nr. 96, mai 1906), una din întrebările pe care ți le poți pune e care să fi fost detaliul care să-l fi stîrnit iarăși pe George Ranetti, pentru că, în orice caz, Mizilul nu a visat să fie Parisul Orientului ci măcar capitală de județ. Chiar dacă printre mizilenii mai în vîrstă se auzea, bineînțeles la bășcălie dar și cu o ușoară speranță, că dacă Bucureștii sînt Micul Paris, atunci Mizilul e picior de Paris. Cu „p” mic, desigur. Altfel s-ar fi zis că trăim pe picior mare și chiar n-am fi avut nici o dovadă.
Și ca să nu se creadă că mizilenii sau cel puțin primarii pe care i-au votat vor fi avut fantezii administrative, iată ce scria un arhitect în revista Arhitectura din mai 1935, punînd în discuție modernitatea la care aspirau mulți români, primari și arhitecți dar nu numai, și netrecînd cu vedere, firește, Parisul:
S-ar putea crede că dacă Mizilul nu a reușit să fie strălucitor, așa cum și l-au închipuit cîțiva primari ai săi de-a lungul ultimei sute de ani și un pic mai mult chiar, era de așteptat cel puțin să-și fi găsit un oraș-frate ceva mai mare, dacă Parisul nu s-ar fi lăsat sedus de fantasmele orășelului de la marginea cîmpiei. Nici asta nu s-a întîmplat. Frații Mizilului sînt un oraș din Republica Moldova - Iargara - și unul din Olanda - Lingewaard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
sari pe taste!