Toți așa îi știu, de țigani. Aproape nimeni nu le zice romi. E adevărat că în termenul acesta, țigan, încap multe. Multe ponoase, de obicei greu de dus. Romi întîlnești mai degrabă în statisticile oficiale. Potrivit recensămîntului din 2011, la Mizil romii/țiganii dădeau 15,16% din populație (2.170 din 14.312 de persoane), în condițiile în care 6,86% (982 de persoane) apar la etnie necunoscută (în documentele Institutului Național de Statistică rubrica este numită informație nedisponibilă; mai mult ca sigur este vorba de nerespondenți la chestionarele recensămîntului). 2011, ultimele informații -- punct de plecare sau de sosire, după cum îi vine mai bine fiecăruia.
Ce știu eu despre țiganii/romii din Mizil este că, deși mai mereu au fost destul de mulți, spre deosebire de cei din alte locuri ai noștri au fost parcă mai integrați, nu au avut imaginea proastă a celor din alte orașe. Probabil pentru că legăturile mai strînse, deci bune, cu populația majoritară se explică prin specificul orășelului tîrg. Erau mulți comercianți și meșteșugari în Mizil, iar printre aceștia se situau cît se poate de firesc și ei: țiganii/romii. O hartă profesională a etniei (care îi distribuie spațial diferit pe harta fizică) arată o diversitate care cred că susține suficient observația integrării lor în viața orașului. Ocupațiile lor îi disting, de altfel, și arată și momentele diferite ale așezării lor în oraș. Însă dincolo de statisticile poate un pic fade sînt istoriile personale. Fiecare mizilean are propriile amintiri și povești cu romii/țiganii din oraș. La o strigare rapidă, unii chiar își vor mai aminti de lăutarii Mamaia (viorist), Balea (viorist), Ghilan (viorist), Vică, Mitică Oaie (contrabas); croitorii Mandache, Lucica (mama doamnei doctor Ciornei), frații Paraschiv, Sandu Martin, Iae (Jair) și Borovină; frizerii Fanache, Sandu Pescaru, Gagaoi (familia Cocoșatu), Fănică Preda, Stelu Lupu, Stan, nea Vasile, Lache, Mamaia și Tuță Buia (într-o vreme, anii 60-70, aveau și formație de mandoline); potcovarii/fierarii/căruțașii Telu, Albei, Brînză, Buia, Ursu, Grancea, Noe, Drăgan, Lepădatu și Necula, Marcu Alexe; geambașii Ferenț (Ionică Geambașu, Costel Geambașu și Gigi Geambașu), Cornel Paraschiv; spoitorii Mecic, Udilă, Aurel Gheorghe zis Cîrnat, Muti; ursarii Mizileanu, Ursaru, Stavarache; cărămidarii Timurc, Borovină, Sică Găinaru, Cocoșatu, Frone, Grancea de peste Pod, Manole; argintarii Scumpu; cioclii Cocoșatu; sobarii Mitică Baicu...;, zugravii cu rol Călin...; tăbăcarii/colectori de piei Ioniță...; tăietorii de lemne Belitu (poreclă) de pe strada fostă 23 august; Mișu Stoican zis și Mișu de peste Pod; bucătăresele de pe moșia Plutarch Mareș. Mai sînt și alții de care poate că vă veți aminti și cu care probabil voi completa această listă. Cu alte cuvinte, nu vorbim de romi/țigani abstracți, țapi ispășitori pentru situații dramatice, purtătorii unei invizibilități care face casă bună mai ales cu statisticile și stereotipurile, ci de cei de lîngă noi, prieteni, cunoștințe, cu care împărțim întîmplări, povești, patru, opt sau doișpe ani de școală, meciuri de fotbal și altele. Aceste istorii de la firul ierbii pot scrie o istorie cu totul specială a Mizilului.
Am făcut această introducere, poate un pic dezlînată, pentru a reproduce un fragment din Jurnalul Mariei Cenușă, care împreună cu soțul ei, Constantin, s-au aflat printre cei care au opus rezistență trupelor Armatei Roșii la intrarea în Bucovina, la sfîrșitul anilor 40. În fuga lor de colo-colo, cîteva luni au stat la Mizil. Experiența pe care au avut-o este flatantă pentru romii/țiganii noștri. Scurtele descrieri sînt de mare folos unei istorii a romilor/țiganilor de la Mizil. În același timp sînt acea privire din afară care adesea developează mai bine o realitate.
 |
| (click pe textul-imagine pentru o vizualizare mai bună) |
Pentru mai multe din Jurnalul Mariei Cenușă, aici.
Că nu iese nimeni singur din casă de frica jocurilor ălora nu mai spuneti. De zecile de infractori din mizil care au fost si sunt in proporție de 90% țigani nu spuneți. Că poliția refuză să își facă apariția cand e vorba de țigani din cauza fricii nu spuneți. Nu cred că o rasă inferioară care ne face de rușine orașul merită cuvinte frumoase sau parere de rău că sunt discriminați. Dacă aș ieși din casă în fiecare zi, în fiecare zi m-aș intersecta cu scandalurile bătăile și amenințările lor de pe stradă. Nu mai zic de gunoaie. Poliția din Mizil întreabă la telefon dacă e vorba de țigani sau de români, probabil ca să știe dacă vin sau nu. Cunosc o persoană căruia acum 4 ani i-a fost impus să iși vândă bicicleta pe 100 de lei. ( impus, nu propus) Evident că a refuzat, urmând ca apoi să fie înțepat în mână cu un briceag. Polițiștii care se ocupau cu paza in parc erau la 15 metri și știu sigur că vedeau și chiar auzeau pentru că tot parcul se uita. Au ales să stea acolo până au plecat țiganii, după care s-au dus la băiat și i-au propus să îl ducă acasă cu mașina de poliție. Asta a fost rezolvarea lor. Acum o lună în Mizil o persoană a fost bătută în mijlocul străzii de 7 țigani cu o bâtă și un topor. Persoană respectivă a ajuns la spitalul județean în comă, iar respectivii agresori au fugit. A doua zi au aflat că s-a depus o plângere și au decis să dea buzna în sediul de poliție amenințând polițiștii ("Vă tai familiile și vă violez copiii"). A fost necesar să fie chemați mascații pentru a imobilizat 2 bărbați și o femeie. Pe bune? Serios? Din cei 7 agresori, 5 aveau deja dosar penal pentru multe alte infracțiuni. Cel de-al 6-lea a fost prins a doua zi, iar cel de-al 7-lea nu a fost găsit. Ce au pățit ei? Nimic. Nu au dreptul să părăsească Mizilul pentru 60 de zile. Cartierul lor este compus în mare parte din case construite ilegal la care am înțeles că unii nici nu plătesc impozit. Nimeni nu intră în cartier de frică. Deci eu zic să lăsați chestiile astea cu nedreptățirea. Nu, nu au lumini pe stradă și nici asfalt și se cred discriminați. Majoritatea nu au serviciu și fac bani in mod ilegal. In cel mai bun caz, vând fructe si legume in piața orașului. Alții pleacă în germania sau anglia unde fac diferite lucruri cel mai probabil tot ilegale și se întorc în mizil. Majoritatea sunt destul de săraci, dar mai sunt și excepții. Cei care nu sunt in țară decât 2 luni pe an. Castelul lor din cartier crește și crește și mașinile de lux din fața porții se înmulțesc. Ei sunt motivul pentru care românii pleacă din mizil. Nu putem să fim victime în propria noastră țară. Ori facem ceva in privința lor, ori riscăm ca restul planetei să se gândească la ei cand aud "românia". Acum un an și ceva, în California, la marginea orașului au fost întinse zeci de corturi ale de către niște țigani care proveneau din romania, evident. In nici o săptămână oamenii au depus plângeri pentru comportamentul lor, gunoaiele pe care le lasă in urmă și gălăgia pe care o fac. Niște polițiști si-au făcut apariția în zonă și i-au evacuat pe toți in 2 ore. Noi de ce nu putem să facem nimic? Sper că v-am deschis ochii și ați înțeles de ce țiganii nu merită mila noastră și sunt un virus pentru lumea in care trăim.
RăspundețiȘtergere