Gogoșeria lui Blaj

Mizilenii care au acum în jur de 40 de ani își mai amintesc poate de gogoșeria lui Blaj Ivanovici. Era pe colț, la intersecția dintre str. Nicolae Bălcescu și str. 24 Ianuarie, unde acum sînt niște ruine împrejmuite cu un gard de tablă. La începutul anilor '80, în zonă încă erau urme ale negustorimii care făcea o anume mîndrie locală. Pe alt colț al aceleiași intersecții, unde în anii din urmă a fost Biblioteca orășenească, fusese în aceiași ani '80 un Gostat, mutat apoi undeva prin piață. Pe latura dinspre strada 24 Ianuarie a părculețului din centru era de asemenea un aprozar, mutat apoi pe strada Alba Iulia, într-un soi de gheretă de metal și PFL, vizavi de o covrigărie. Prea multele mutări aduc cu ele uitarea.

Revin la gogoșeria lui Blaj Ivanovici. Clădirea avea colțul teșit, ca mai toate clădirile cu un amplasament asemănător și cărora li se dăduse o utilitate comercială.

E curios de știut cui aparține suprafața de teren pe care a fost amplasată clădirea cu gogoșeria sau dacă terenul respectiv are situația rezolvată, mai ales în contextul actual, în care rezolvarea dosarelor de restituire a proprietăților naționalizate a fost ieri suspendată pentru 6 luni datorită neregulilor constatate în aplicarea legii pe astfel de spețe. Se poate observa că suprafața este destul de mare, și probabil că interesele sînt direct proporționale. Dar asta este o poveste care ține de actualitate, de autorități, de mizeria unui sistem intenționat întreținut în datele unei ambiguități care să fermenteze profituri la timpul potrivit.

În schimb, istoriile, poveștile chiar dacă nu au toate neapărat un farmec aparte, măcar pot întreține o cît de firavă continuitate -- timpul cicatrizează rănile, memoria convertește răul din realitate în cuvinte, nostalgia dă apă la moară rememorării. Istoria lui Blaj o mai știu poate mizilenii mai în vîrstă. Cînd treceam prin centru și luam gogoși de la el, mă frapa numele: Blaj. Deseori se făcea coadă pe colțul lui. Apoi, cei tineri au plecat, se pare că nu la mult timp după ce a murit bătrînul (1982). Cîndva îmi propusesem să scriu despre acești negustori care au supraviețuit cu chiu cu vai în comunism, dar tot amînam. Ieri am primit prin amabilitatea domnului Emil Craioveanu o fotografie cu un cadru strîns în care se vede geamul prin care se vindeau gogoșile. Dincolo de geam, la vînzare, Mihai Ivanovici, fiul lui Blaj.

Mihai Ivanovici și Emil Craioveanu - 1972

Scotocind prin fotografiile familiei mele, găsisem anii trecuți o imagine în care apare și Blaj Ivanovici. Contextul pare a fi o nuntă, judecînd după florile pe care le au în piept cele patru personaje (Blaj este primul din stînga):

Cam asta este tot ce știu despre Blaj. Poate că în scurt voi reuși să dau de fiul lui, să aflu povestea acestei familii de mici negustori. La fel cum de asemenea mă gîndisem să schițez povestea unui alt mic negustor de dulciuri, Boris Spasici, la care puteai găsi bragă, bigi-bigi și alte dulcețuri ale vremii.

Oamenii ăștia s-au făcut oale și ulcele. Tot anii trecuți am ajuns și prin cimitir în căutarea mormîntului lui Blaj, pentru a avea minime informații pentru o astfel de documentare. Și am găsit cavoul familiei, în care am aflat că de curînd a fost înmormîntată fiica lui Blaj, care era măritată la Buzău.

Au rămas în schimb povești și fotografii cu care îmi doresc să scot la suprafață un oraș care se uită pe sine de la o zi la alta. Este o rugăminte (sau invitație) pentru cei care vizitează acest blog să dea o mînă de ajutor -- orice poveste, cît de scurtă poate fi integrată în povestea acestui personaj, în povestea negustorilor mizileni, în povestea orașului.

PS În varianta inițială a filmului Visul lui Adalbert exista o scenă cu mai mulți școlari la coadă la gogoși. Cînd am scris scena ne-am gîndit la Blaj. Și cum nu mai ne aduceam aminte dacă gogoșeria lui funcționa, am plasat-o într-o baracă metalică, așa cum erau destule pe vremea aceea. Pînă la urmă scena n-a intrat în varianta finală filmului. Totuși, iată o fotografie de la filmare. De atmosferă.