O provocare

Acum un an şi ceva dădusem din întîmplare de-o leapşă, aşa cum se practică acum, internautic: Ce-ai face dacă ai fi dictator de Mizil? Dictatorul, în proba aceea, putea fi echivalentul primarului, regelui, împăratului, preşedintelui, stareţului etc. În fine, orice individ cu prerogativele puterii asupra unui oraş, teritoriu, ori a unei comunităţi, folosindu-se de ele peste limite. Acum nu fac altceva decît să repet cumva întrebarea aceea prin reformulare: Ce aţi face pentru Mizil dacă aţi fi primar, presupunînd, evident, că aţi avea fonduri suficiente pentru a duce la capăt ce vă trece prin minte? Prin urmare, invit cititorii Miziliadei să facă risipă de idei, fantezii, năstruşnicii...

O să încep cu ideea mea. O idee care ţine mai degrabă de divertisment. Ţinînd seama că în istoria Mizilului, numit o vreme şi Aşezarea bicigaşilor de pe menzilurile poştei [1], calul a jucat un rol important, la Mizil fiind staţie de olac / poştă, asta presupunînd rapida apariţie a potcovarilor, a geambaşilor (Caragiale aminteşte în debutul schiţei „O zi solemnă” de cursele de cai pe deşelate pînă la Lipia), aş amenaja un hipodrom în zona Valea Dobrii, unde, din cîte am înţeles, se intenţionează amenajarea unei baze de agrement, cu un lac, pînza freatică fiind la suprafaţă. Avantajele ar fi următoarele: un asemenea hipodrom ar fi relativ aproape hergheliile de la Cislău [2] şi Ruşeţu; apoi, un hipodrom e doar o bază, nu e neapărat un club, cum sînt cluburile de fotbal, care să înghită mulţi bani, şi s-ar putea folosi şi la alte manifestări sportive; există o Autoritate Hipică Naţională, al cărei fundament este Legea calului, care ar putea încuraja evenimente ecvestre într-un loc cu oarece tradiţie; în acea zonă s-ar putea muta şi bîlciul de Sf. Petru şi Pavel; tot acolo cu pricina s-ar putea face mai multe expoziţii columbofile, cum s-a întîmplat la sfîrşitul anului trecut; ar fi, mă gîndesc, o atracţie pentru cei care se presupune că vor investi şi munci în viitorul parc industrial de la Mizil, dar nu numai pentru ei -- poate chiar un popas comercial în drumul Ploieşti-Buzău; cum nu cred că mai există vreun hipodrom funcţional în România, ar putea intra în circuitul pariurilor sportive; s-ar crea o identitate cartierului de est al oraşului, cel mai nou, în dezvoltare. Iar hipodromului i-aş pune numele "Sefchet Paşa"[3]. În mod sigur se vor găsi şi dezavantaje. M-am gîndit totuşi la aşa ceva ţinînd seama, desigur, şi de dorinţele fanteziste ale lui Leonida Condeescu.

Încă ceva: unul dintre cele trei ziare ale Mizilului [nu ştiu de ce e nevoie de trei ziare (Poştalionul, Fereastra şi Mizilul) pentru un oraş de aproape 16.000 de locuitori, în plus, toate finanţate de primărie -- sper că informaţiile mele sînt corecte] are sigla concepută tocmai pe această idee a cursei de poştalion, iar emblema Mizilului, nu ştiu dacă este oficializată, dar apare în stînga titlului acestui ziar, conţine în singurul ei cîmp heraldic doi cai cabraţi avînd sub picioarele din faţă o roată.

Mai mult, Regimentul de Infanterie plasat între calea ferată şi Bulevardul Gării, a fost la începuturi Regiment de Cavalerie, dintre cladirile tip hangar aflate în spaţiul generos al unităţii militare una fiind destinată grajdurilor.


[1] "Se poate afirma că în perioada anilor 1785–1790, Popasul nr. l spre Buzău era constituit la circa 1 km sud de vechea aşezare Fefelei, având grajduri, barăci pentru poştă, fântâni pentru adăpatul cailor. Dintre construcţiile de pe acest loc se mai păstrează şi astăzi fântâna poştei [4], folosită de locuitorii străzii Griviţa, căreia bătrânii îi spun Mahalaua Poştei. Popasul nr. l va purta numele, după anul 1785, de Aşezarea bicigaşilor de pe menzilurile poştei. Este interesant să prezentăm o descriere a trăsurilor de poştă făcută de către călătorul francez Raoul Perrin, din anul 1839 „...şi prin drumuri cu poşta, cu podarojna, cu poştaşul şi trăsura lui ca o treucă, având la cei opt cai, dintre care trei fără scări şi zăbale, hamuri de frânghie şi osie de lemn negeluit, în scoarţa lui...[5]” -- Monografia oraşului Mizil

[2]

[3] "În timpul domniei lui Mihai Şuţu (1791–1793), fiscalitatea crescuse atât de mult încât, după afirmaţiile consulului austriac la Bucureşti, Berkelius, nemulţumirea maselor populare putea duce dintr-un moment în altul la o răscoală generală împotriva privilegiaţilor[6]. În acestă perioadă veniturile poştei cu diligenţe aparţineau Imperiului Otoman. Însărcinat cu veniturile (vacufurile) poştei, demnitarul turc Sefchet Paşa, aflat în trecere pe la Popasul nr. 1, găseşte ca nepotrivită denumirea de Aşezarea bicigaşilor şi ordonă să se scrie scurt, Menzil, astfel că de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, toponimicul Menzil va evolua spre forma lui de azi, Mizil. La 1790, mica aşezare, care purta numele Menzil, adică poştă, îşi avea biserica ei ca toate aşezările statornice.[7]" -- Monografia oraşului Mizil.

[4]

[5] N. Iorga, Istoria românilor prin călători, vol. III, ed. II, pag. 203, Ed. Casei şcoalelor, 1929

[6] Istoria României, vol. III, Ed. Acad. RPR, pag. 718

[7] Gh. M. Petrescu Sava, Târguri şi oraşe între Buzău, Târgovişte şi Bucureşti, pag. 56

Selecţiuni din dictatura de Mizil [1]

Nu de puţine ori am constatat că atunci cînd deschid Ada şi ardoarea (mai des) ori ciclul Hallipa (mai rar) mă surprind zăbovind cu privirea pe arborii genealogici care introduc în cele două istorii familiale – şi obiceiul o dată constatat s-a transformat apoi într-o curioasă deprindere de a vizita uneori un loc destul de interesant: www.familytreesearcher.com/. Dar nu despre asta intenţionez să scriu. Legătura este o descoperire făcută anul trecut pe internet. Moda lepşii la bloggeri, nu ştiu dacă între timp s-a stins sufocată de altă modă, a fost bîntuită într-o vreme şi de subiectul Ce-aş face dacă aş fi dictator de Mizil. Iarăşi Mizilul, gaură neagră, gazdă bună pentru defecte şi lucruri de lepădat, un unde-a-nţărcat-dracul-iapa ideal. La declanşarea acestei lepşe ajutase probabil şi anunţarea candidaturii lui Adrian Năstase pentru un post de deputat în circumscripţia Mizil. Într-o juma’ zi am tot făcut echilibristică sărind din blog în blog şi am reconstituit, cu o plăcere de arheolog, o hartă. Sigur că da, semăna cu un arbore genealogic, o constelaţie minusculă în blogosfera românească şi, mai departe, în globlogosferă (ce struţo-struţilă de cuvînt mi-a ieşit! – precum o limbă înodată).

Nu mi-am mai propus legături între detaliile descoperite: tendinţele dictatoriale ale participanţilor, ironiile presărate, giumbuşlucuri ori neputinţele de a intra în pielea unui tiran... – am recurs la ceva mult mai la îndemînă. După modelul selecţiunilor din programul de Revelion, dar procedeul mi s-a părut că aduce şi cu maniera de inventar à la Sei Şōnagon, am făcut un portret-listă al unui dictator care şi-ar desfăşura cariera de zbir în micuţul, lipsitul de atracţie, multluatul în bîză Mizil. Ca un poem de zile greledar cu zîmbetul pe buze – numai bun de citit pentru aduceri aminte:

nu vor exista fiţoşi, iar pe cei care ar ridica întrebări
cu privire la legitimitatea acţiunilor mele i-aş reduce la tacere, încarcerîndu-i,
aş afişa un discurs populist, invocînd binele general,
toată lumea va trebui să aibă PC-uri cu procesoare quad-core, una sau două 9000GX2,
patru giga de memorie şi cel puţin un hdd WesternDigital Raptor de 150GB,
dacă nu, la carceră şi obligaţi să joace NFS Carbon pe un Pentium II la 400MHz,
aş desfiinţa fabrica de armament, că oricum nu se mai produce nimic,
şi aş construi 5 mall-uri, care să se numească:
MallZil, Mizil Shoping Mall, Mizil Piatza, Mizil Nord-Centru-Sud- Mall
şi, nu în ultimul rînd, Vinoasa Mall,
aş decreta doliu regional şi aş da cep la toţi bariculii de la Tohani…
să curgă vinul! – o populaţie ameţită e o populaţie uşor de controlat. :))
aş interzice religiile, cultele şi ocultele… cui îi mai trebuie religie cînd are vin!?
aş interzice poluarea şi aş popula maidanele cu zimbri importaţi din Polonia,
aş importa 10.000 de saşi… dacă a mers o dată, de ce nu ar merge şi a doua oară?
mi-aş trage vilă cu piscină şi termopane cu Svarowski,
aş decreta ca priorităţi 2 sau chiar 3 linii de metrou, aeroport,
ieşire la mare, un cartier de zgîrie nori,
(PAI BĂ!!! dacă eram eu dictator de Mizil, credeţi voi că mai scriaţi pe bloguri?
LA MUNCA BĂĂĂĂ!!! păi, pe vremea lu’ Nea Nicu
nu prindeai picior de vietate moartă în blogosferă după ora 10:00)
m-aş duce în Preşedinţia de Mizil şi aş da afară
toate coţofenele cu 5 clase şi ochelari fund de sifon
şi mi-aş angaja numai Carle Bruni cu IQ supra-dotat,
aş pune să mi se construiască un turn de sticlă în mijlocu’ republicii,
de unde să văd tot ce se întîmplă,
aş cumpăra toate terenurile din jurul republicii
şi aş planta vie din soiuri bune – aş face o republică viticolă,
(mai întîi m-am gîndit că m-aş muta la Urlaţi sau la Băicoi,
că au nume mai faine, numa’ bune pentru un dictator care se respectă,
mai apoi însă, mi-am dat seama de avantajul strategic al Mizilului
şi am direcţionat banii mizilenilor către trei investiţii majore:
linia de tren ultrarapid, Buzău-Mizil-Ploieşti-Bucureşti,
cu fiecare segment străbătut în maxim 15 minute,
organizarea unui mega-concert la două săptămîni,
organizarea unui festival al vinului, a doua zi după concert,
înfiinţarea unei universităţi, cu predare în limba engleză,
centrată pe ştiinţe sociale şi pe vinificaţie,
la care să angajez teaching staff multinaţional,
şi care să ţintească studenţi din Europa de Est şi de Sud.)
aş redeschide cinematograful transformat în discotecă acum mai bine de zece ani,
filmele le voi alege eu, prezenţa obligatorie, cine nu vine va fi expulzat din oraş,
cine comentează în sală va fi împuşcat pe loc,
cui îi sună telefonul va fi împuşcat cu cartela SIM cu tot.
cine va fi prins cu maneaua la purtător va primi şuturi în cur fără număr,
responsabilii cu şuturile vor lucra în trei schimburi
şi vor avea cea mai mare leafă din oraş
– vor fi preferaţi la angajare cei cu peste 45 la pantof – ;
aş decreta numele oficial al locuitorilor - mizilici,

aş institui cultu’ Mizilicului ăl’ Mare şi aş pune toţi şomerii, şi nu numai,
să planteze, în loc de flori, mizilicuri,

aş construi turnul fără ferestre pentru toţi nemizilicii
(ăştia de nu se adaptează regimului),

aş face televiziune locală, MizilTv – desigur toate celelalte posturi scoase;
logo-ul: nişte gratii îmbrăcate în... catifea... şi multe multe multe altele...
dar acum, că am revenit la sentimente mai bune,
am convocat consiliul tribal al Mizilului,
format doar din bărbaţi puternici şi curaţi, moraliceşte vorbind,
şi împreună am hotărît :
trebuie să lăsăm acest megalopolis pe mîna unei femei!

CONTINUARE : – ca dictatoare, mă voi îmbrăca în togă purpurie,
iar în picioare voi purta flip-flopşi de plastic auriu.
pe cap o să port, în loc de lauri, o coroniţă de margarete,
iarna o să mă acopăr cu o hlamidă garnisită cu blăniţă de hermeline
şi zibeline artificiale. echipată aşa, voi bîntui toată ziua prin oraş,
cu coroniţa strîmbă şi împiedicîndu-mă în flip-flopşi, să supraveghez treburile urbei.
şi, cel mai important, o să construiesc în centrul oraşului un palat poleit cu aur,
cu grădini sălbatice şi japoneze, cu izvoare şi heleştee săpate de sclavi,
totul doar pentru mine şi acoliţii mei, Căţelu’ şi Pisicu’.
ca să păstrez aparenţele lungii tradiţii dictatoriale de opulenţă şi desfrîu,
mă voi preface că organizez în fiecare seară petreceri şi orgii.
de fapt, eu plus camarila formată din Pisicu’ şi Căţelu’,
vom sta închişi în palat unde vom juca
scrabble şi remy pe steluţe din hîrtie glasată şi,
pentru că idolul nostru e Mobutu Sese Seko,
Pisicu’ se va vopsi cu buline maro, să creadă lumea că avem şi noi leopard.
mulţumită de munca mea, mi-aş construi un palat de dictator cu vedere la ocean,
mi-aş deschide laptopul şi m-aş apuca să scriu
“Memoriile unui Dictator de Mizil în Secolul 21″ –
o cronică a singurătăţii, evident, care ar cuprinde cuvinte precum:
alienare, solipsism şi sternocleidomastoidian.

Cît despre Adrian Năstase, mizilenii nu prea l-au mai văzut la faţă după campania electorală din toamna trecută. Că doar nu s-o cînta în fiecare zi A ruginit frunza din vii şi rîndunelele-au plecat...


[1] [selecţiuni din dictaturile: radicale, alex nicolescu, bogdanicus, bogdan, porcu, micuandrei, sorinkili, momoc, drina, jorj, chrismilla – lista celor care au primit leapşa e mult mai lungă]