Furnica era un fel de Academia Cațavencu. Nu era neapărat o onoare să apari acolo. Cui îi con-vine să stea în bătaia puștii, în rîsu-plînsu cu rimă sau nu? Hazul pe seama Mizilului din Furnica vine de la Ranetti. Dar cînd o face un mizilean, în vorba lui e și afecțiune. Doar e copărtaș la tot ce e mizilesc. Știe că nu poate întinde prea mult coarda pe care stă și el. Iar mizilenii măcar asta s-ar fi căzut să știe, că lui Ranetti îi plăcea echilibristica. O joacă pe care ducea cînd încă nu se pomenise de postmodernism. Jocul inter-textual, dar și un joc cu imaginea (nu orice imagine, ci desen, caricatură), în aceeași măsură auto-referențial, mi se pare remarcabil. Pe coperta numărului 140 din mai 1907 din revista Furnica este reprodus caricatural un panou de afișaj cu de toate, de la vin și bere la tipografii, ziare, hoteluri și ciocolată. Evident, sînt și afișe electorale. Și într-un colț, stînga sus, afișul piesei Romeo și Julieta la Mizil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
sari pe taste!