Politicianul mizilean

Habar n-am de cînd s-a făcut politică la Mizil. Pe la mijlocul secolului XIX exista un reprezentant și pentru pămînturile, deal și cîmpie, cărora Mizilul le era soare, metropolă, reședință sau, în fine, loc de Doamne-ajută. Fie că s-a numit plasă sau circumscripție, Mizilul era o bătătură care-și trimitea alesul la București. Ce făcea acesta la capitală, greu de zis. Greu de zis dacă aveau vreo greutate vorba și faptele lui. Dacă atîrnau ceva în vreo balanță. Totuși, serioși fiind, s-ar zice că omul acela fericit de-atîta considerație populară avea treburi serioase. Trebile țărei, firește. A se lăsa, e vorba potrivită, răspunsul. O dată plecat, alesul alege și el. Că are de unde. Matematica posibilităților nu iartă. Lovește unde nu te aștepți, așa cum și arta o face uneori (vezi Darius Vâlcov). Poate că alesul mizilean atîrna și el ceva-n vreo balanță. Mă rog, asta e viziunea timpului acela. În urmă cu 100 de ani. Ca și acum de altfel. Ce încetineală totuși prin secolul vitezei. (click pe imagine pentru o mai bună vizualizare)

Furnica, anul IX, nr. 15, 9 decembrie 1914

Romeo și Julieta la Mizil - vizual

Piesa de teatru scrisă de Ranetti nu e atît de cunoscută. Titlul pare să trimită mai degrabă la o bizarerie, o scorneală de presă ori la un vis provincial. Nu zic că ar fi vreo capodoperă. E bine măcar că după o sută de ani titlul ăsta a rămas. Înseamnă poate ceva. Și, cu atît mai bine, Mizilul este conținut ca un miez al cărui gust trebuie tratat cu grijă, dacă nu chiar cu circumspecție. Mizilul nu e ușor de luat la preț de matineu. 

Cam asta ar fi ideea, că Mizilul e încă în vedere. Pentru că un fost prim-ministru, deputat de Mizil, ține redacțiile de știri pe jar cu glonțul de SMITH & WESSON calibru 38 și fularul Burberry, provocînd discuții cu alonjă semiotică. Pentru că succesorul său la deputăție în circumscripția Mizil este Vlad Cosma, un pițiponc politic cu alură de semi-doct, duios cerșetor de imunitate. Pe ei chiar i-am mai putea trece cu vederea -- nu sînt mizileni. Vinovați sînt mizilenii pentru că i-au votat. Dar uite că mai iese din rînd un ministru al telecomunicațiilor, Gabriel Sandu, mizilean get-beget, care inundă ecranul tv cu deversări, habar n-avem cît adevăr și cît fabulă. Și adevărul, și fabula, cîte vor fi, își pun poalele-n cap, ca Mărioara și Vasilache, și totul trece într-un număr cu scheme înfricoșătoare, matematici fluid-finaciare. Unde mai pui că îi urmează, într-un tulburător rol de primar-păpușoi mister Emil Proșcan, mizilean prin funcție în administrație vreme de 19 ani, și ca printr-un mister gata să detecteze ADN-ul poporului român la congresul partidului, în pauza de respirație și de sanviș a prea-burtoșilor colegi -- la rîndu-i făcînd turul televiziunilor și site-urilor cu intervenția sa ruptă de la gura unui personaj din Ranetti. 

Imaginea e la mare trecere, în trecerile lor pe ecrane, ca niște întreceri socialiste. Dar divaghez. Nu voiam decît să introduc cîteva imagini care au legătură cu piesa lui Ranetti. Un pic de arheologie vizuală a unei piese comic-dramatice. O fotografie și cîteva desene cu personajele sale. Niște pesonaje de tuș mai expresive decît sus-numiții mizileni sau reprezentanți ai mizilenilor, deformați de pixeli, deși și unii și alții corupți și venali în măsuri cît se poate de apropiate. Poate că tușul și timpul atenuează, iar predispoziția pentru arta dramatică ne face mai sensibili chiar și la frumosul urîtului. Bleah!!!

Revista Furnica, an 6, nr. 15, decembrie 1909

Revista Furnica, an 2, nr 63, noiembrie 1905

Revista Furnica, an 2, nr 63, noiembrie 1905

Cu ei chiar că s-ar putea face un Partid Național Mizilean. PNM. Pana mea!

Bolaro

Bolaro este o poreclă — a lui Lincan Nicolae. Lincan Nicolae este reprezentant al romilor din Mizil. El spune că numele Lincan ar veni de la Abraham Lincoln, cel care a eliberat din robie populaţia neagră din America secolului XIX. Probabil că ar fi în stare să producă o fantastă istorie a Americii, a Europei, a lumii întregi. Din poveştile oraşului se ştie că Bolaro e un tip cu un umor involuntar de netăgăduit. Umorul, după cum bine se ştie, poate fi de multe feluri. Există şi un umor negru, de care Bolaro a uzat în campania electorală din toamna trecută. Atunci Bolaro umbla prin oraş cu două fotografii, Crin Antonescu şi Ion Antonescu, şi spunea co-etnicilor săi aproximativ aşa:

— Nu-l votaţi pe Crin Antonescu pentru că e nepotul lui Ion Antonescu şi-o să vă îmbarce la Giurgiu în bărci de carton şi-o să vă dea drumu' pe Dunăre!

La Mizil, Crin Antonescu a avut scor mic la alegerile din 2009.

Acum, că a venit primăvara, împreună cu pomii şi ghioceii înfloreşte şi umorul lui Bolaro. Dar nimic nu-i nou sub soare, totul e ciclic. Ţinînd seama şi de concursul lansat de Primăria Mizil semnalat în postarea anterioară, Bolaro a făcut şi el ceva promovare. A pornit pe străzile alor săi însufleţit nu doar de aerul primăvăratec. O boare de vînt birocratic era de descoperit în încurajările sale:

— Puneţi mîna şi faceţi curăţenie că vin ăştia de la Evul Mediu şi ne dau amendă!

Sigur că îmi amintesc cum pe vremurile ceauşiste eram duşi cu şcoala în oraş să văruim copacii, bordurile, să plivim tot felul de petice de pămînt mizilean, românesc, proprietate a poporului. Acum fiecare trebuie să-şi vadă de bucăţica lui. Altceva e mai important: Evul Mediu şi Ion Antonescu se pot întoarce oricînd. Dar nu e exclus să fie scoşi de la naftalină Mihai Viteazul, Napoleon sau Burebista — Decebal n-ar fi demn de un come-back, Decebal s-a sinucis, iar Biserica Ortodoxă n-ar putea înghiţi aşa ceva.

Ca să încheiem în aceeaşi notă optimistă, legată tot de Mediu, vă invit să urmăriţi clipul următor pe care mi l-a semnalat Claudiu Minea.