O provocare

Acum un an şi ceva dădusem din întîmplare de-o leapşă, aşa cum se practică acum, internautic: Ce-ai face dacă ai fi dictator de Mizil? Dictatorul, în proba aceea, putea fi echivalentul primarului, regelui, împăratului, preşedintelui, stareţului etc. În fine, orice individ cu prerogativele puterii asupra unui oraş, teritoriu, ori a unei comunităţi, folosindu-se de ele peste limite. Acum nu fac altceva decît să repet cumva întrebarea aceea prin reformulare: Ce aţi face pentru Mizil dacă aţi fi primar, presupunînd, evident, că aţi avea fonduri suficiente pentru a duce la capăt ce vă trece prin minte? Prin urmare, invit cititorii Miziliadei să facă risipă de idei, fantezii, năstruşnicii...

O să încep cu ideea mea. O idee care ţine mai degrabă de divertisment. Ţinînd seama că în istoria Mizilului, numit o vreme şi Aşezarea bicigaşilor de pe menzilurile poştei [1], calul a jucat un rol important, la Mizil fiind staţie de olac / poştă, asta presupunînd rapida apariţie a potcovarilor, a geambaşilor (Caragiale aminteşte în debutul schiţei „O zi solemnă” de cursele de cai pe deşelate pînă la Lipia), aş amenaja un hipodrom în zona Valea Dobrii, unde, din cîte am înţeles, se intenţionează amenajarea unei baze de agrement, cu un lac, pînza freatică fiind la suprafaţă. Avantajele ar fi următoarele: un asemenea hipodrom ar fi relativ aproape hergheliile de la Cislău [2] şi Ruşeţu; apoi, un hipodrom e doar o bază, nu e neapărat un club, cum sînt cluburile de fotbal, care să înghită mulţi bani, şi s-ar putea folosi şi la alte manifestări sportive; există o Autoritate Hipică Naţională, al cărei fundament este Legea calului, care ar putea încuraja evenimente ecvestre într-un loc cu oarece tradiţie; în acea zonă s-ar putea muta şi bîlciul de Sf. Petru şi Pavel; tot acolo cu pricina s-ar putea face mai multe expoziţii columbofile, cum s-a întîmplat la sfîrşitul anului trecut; ar fi, mă gîndesc, o atracţie pentru cei care se presupune că vor investi şi munci în viitorul parc industrial de la Mizil, dar nu numai pentru ei -- poate chiar un popas comercial în drumul Ploieşti-Buzău; cum nu cred că mai există vreun hipodrom funcţional în România, ar putea intra în circuitul pariurilor sportive; s-ar crea o identitate cartierului de est al oraşului, cel mai nou, în dezvoltare. Iar hipodromului i-aş pune numele "Sefchet Paşa"[3]. În mod sigur se vor găsi şi dezavantaje. M-am gîndit totuşi la aşa ceva ţinînd seama, desigur, şi de dorinţele fanteziste ale lui Leonida Condeescu.

Încă ceva: unul dintre cele trei ziare ale Mizilului [nu ştiu de ce e nevoie de trei ziare (Poştalionul, Fereastra şi Mizilul) pentru un oraş de aproape 16.000 de locuitori, în plus, toate finanţate de primărie -- sper că informaţiile mele sînt corecte] are sigla concepută tocmai pe această idee a cursei de poştalion, iar emblema Mizilului, nu ştiu dacă este oficializată, dar apare în stînga titlului acestui ziar, conţine în singurul ei cîmp heraldic doi cai cabraţi avînd sub picioarele din faţă o roată.

Mai mult, Regimentul de Infanterie plasat între calea ferată şi Bulevardul Gării, a fost la începuturi Regiment de Cavalerie, dintre cladirile tip hangar aflate în spaţiul generos al unităţii militare una fiind destinată grajdurilor.


[1] "Se poate afirma că în perioada anilor 1785–1790, Popasul nr. l spre Buzău era constituit la circa 1 km sud de vechea aşezare Fefelei, având grajduri, barăci pentru poştă, fântâni pentru adăpatul cailor. Dintre construcţiile de pe acest loc se mai păstrează şi astăzi fântâna poştei [4], folosită de locuitorii străzii Griviţa, căreia bătrânii îi spun Mahalaua Poştei. Popasul nr. l va purta numele, după anul 1785, de Aşezarea bicigaşilor de pe menzilurile poştei. Este interesant să prezentăm o descriere a trăsurilor de poştă făcută de către călătorul francez Raoul Perrin, din anul 1839 „...şi prin drumuri cu poşta, cu podarojna, cu poştaşul şi trăsura lui ca o treucă, având la cei opt cai, dintre care trei fără scări şi zăbale, hamuri de frânghie şi osie de lemn negeluit, în scoarţa lui...[5]” -- Monografia oraşului Mizil

[2]

[3] "În timpul domniei lui Mihai Şuţu (1791–1793), fiscalitatea crescuse atât de mult încât, după afirmaţiile consulului austriac la Bucureşti, Berkelius, nemulţumirea maselor populare putea duce dintr-un moment în altul la o răscoală generală împotriva privilegiaţilor[6]. În acestă perioadă veniturile poştei cu diligenţe aparţineau Imperiului Otoman. Însărcinat cu veniturile (vacufurile) poştei, demnitarul turc Sefchet Paşa, aflat în trecere pe la Popasul nr. 1, găseşte ca nepotrivită denumirea de Aşezarea bicigaşilor şi ordonă să se scrie scurt, Menzil, astfel că de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, toponimicul Menzil va evolua spre forma lui de azi, Mizil. La 1790, mica aşezare, care purta numele Menzil, adică poştă, îşi avea biserica ei ca toate aşezările statornice.[7]" -- Monografia oraşului Mizil.

[4]

[5] N. Iorga, Istoria românilor prin călători, vol. III, ed. II, pag. 203, Ed. Casei şcoalelor, 1929

[6] Istoria României, vol. III, Ed. Acad. RPR, pag. 718

[7] Gh. M. Petrescu Sava, Târguri şi oraşe între Buzău, Târgovişte şi Bucureşti, pag. 56