For The Widows In Paradise;

For The Fatherless In Ypsilanti

De Sufjan Stevens am aflat abia după ce Alex mi-a dat vreo cinci albume, pe la sfîşitul lui 2005. Am început cu Come on feel the Illinois, apoi Seven Swans, Enjoy Your Rabbit şi A sun came, pentru ca ultimele apariţii, Songs for Christmas să mi le dea în noaptea de An Nou ce a urmat – 2006 / 2007. Cu celelalte albume mă mai întîlnesc pe youtube, în cea mai bună regulă a hazardului: după cum am timp şi aducere aminte. Şi cum de curînd s-a întîmplat să mă ciupească iar pofta de Sufjan, am căutat. Primul titlu care m-a furat a fost For The Widows In Paradise; For The Fatherless In Ypsilanti. Mi s-a părut ciudat cuvîntul din coadă. Am ascultat piesa şi era aşa cum mă aşteptam să fie. Pătrunzător, fremătător, puternic. Toate astea în felul lor, al celorlalte piese, şi al lui însuşi - Sufjan Stevens.

Dar după cele 3:18 minute în care cant-autorul stătea instalat bine la banjo-ul său, sprijinit cu fundul pe un gard, în preajma unui soi de turn de apă, am început să mă întreb ce-i cu acest Ypsilanti din cîntec. Am găsit rapid povestea oraşului american din statul Michigan, fondat la 1809 ca oficiu comercial şi denumit, nu pentru multă vreme, Woodruff’s Grove Village. Pentru ca America să fie Americă, în 1825, în apropiere se aşează comunitatea Ypsilanti, a cărei denumire se va extinde peste patru ani asupra aşezării primilor veniţi. O firimitură de Europă pe imensa muşama americană. Ypsilanti de la Demetrios Ypsilanti, erou grec, frate al lui Alexandru Ipsilanti, erou şi el şi mai aproape de memoria noastră, de orele de istorie din liceu. Cum se întîmplă pe internet, săriturile de la una la alta au traiectorii dintre cele mai imprevizibile. M-am trezit deodată căutîndu-l pe Ipsilanti al nostru, cel care pusese capăt aventurii revoluţionare a lui Tudor Vladimirescu ucigîndu-l şi aruncîndu-l într-o fîntînă. Ştiam toate astea şi era mirat descoperindu-mi încăpăţînarea asta de a trece la altă pagină de rezultate. Pînă am dat de acelaşi Ipsilanti cuibărit într-o carte de istorie a lui CD Aricescu, de pe la 1874. Carte facsimilată, aflată în biblioteca Universităţii Harvard. Am găsit, ce noroc!, un exemplar şi la biblioteca de la MŢR. Personajul mi s-a părut interesant. Intrat în armata rusă, s-a pus omul pe făcut revoluţie. Şi s-a pornit din Basarabia spre Muntenia ca mai apoi să ajungă în Grecia. Dar. În drumul spre Bucureşti, eroul Ipsilanti, eteristul, se opreşte la Mizil. Acolo era deja staţie de poştă, se schimbau cai, erau potcovării, negustori. Nimic special, doar oprise şi la Buzău, oraş mai mare, mai cu importanţă. Cum istoria e viaţă – viaţă esenţializată, cu cicatricile la vedere, precum harta purtătoare a însemnelor tuturor bătăliilor ştiute –, tind să cred că orice loc consemnat are o importanţă. Ipsilanti se opreşte la Mizil şi face o pauză. Pare limpede concluzia asta, pentru că la Mizil, Ipsilanti află de fuga boierilor ş’a consolilor din Bucuresci, cum şi de cugetele secrete ale lui Tudor; acesta îllu sili a da uă proclamaţie către boieri, prin care le arăta că nu trebue tocmai ei a da poporului asemenea triste esemple; iar pe poporul capitalei îllu assigura că scularea grecilor le este favorabilă, dîndu-le occasiune a se scula şi ei pentru revendicarea drepturilor lor. D’odată cu această proclamaţiune, Ipsilanti trimisse câţiva Eterişti, sub comanda unui credincios al seu, a întorce pe boierii fugari, pe cari ’i şi ajunse la Breza, în Prahova, însă, pentru respectul către Consuli, trimisul nu cuteză a’i sili să se întorcă. Boierii continuară drumul către Braşov.

Mi-l închipui pe Ipsilanti în centrul Mizilului, pregătindu-se să scoată pana şi să scrie – sau poate o fi dictat cuiva. Cei dimprejur, laolaltă cu mizilenii curioşi l-or fi admirat, şi-or fi zis că trebuie să-i semene lui Napoleon. Poate că avea îmbrăcată uniformă rusească, cine ştie? Or fi fost cătrăniţi rău dacă s-au oprit pentru o proclamaţie. Eu o ştiam doar pe-aia de la Islaz, dar uite că Mizilul produce surprize. Chiar şi cu o proclamaţie, un apel către lichelele mai vechi, către laşii ţării munteneşti. Am căutat în partea a doua a tomului îmbrăcat în piele şi-am găsit actele justificative ale istoriei revoluţiei de la 1821, iar printre ele şi textul proclamaţiei lui Ipsilanti către nobilii locuitori din Bucuresci:

Trecîndu pe pămîntul Daciei, amu aflat cu mare nemulţumire că, lăsîndu pustie capitala vostră, v’aţi rissipitu. Locuitori ai Bucuresciloru! Cei dreptu cugetători desaprobă purtarea vostră. Patriotismul bărbaţiloru generoşi la assemenea împrejurări se cunosce. Când, stâlpii patriei dau assemenea essemple, ce mai remâne să facă poporulu? Nobili locuitori! Întorceţi-vă la vetrele vostre, ale poporului, şi chiaru alle vostre, ve chiamă capitala ţărei. Astăzi este vorba pentru viitorea libertate a Naţiei vostre. Care din voi se va arăta nedemnu de acesta?Dacă din nenorocire se află vre-unulu între voi assemenea, stingă-se numele lui din rendullu cellu de bunu nemu! Patria lui i va cere într’uă zi cuventu de indifferinţa sa; fie încredinţatu că frica lui este nemotivată; şi că mai ’nainte de a se vărsa uă picătură de sânge dacu, mormentulu ca acoperi trupurile nostre alle tuturoru.
Mizil, 1821, Martie 18
Dată în ellinesca taberă generală

Revenit la Biblioteca Babel, am dat cu search-ul ca un psihopat să mă mai lămuresc în privinţa lui Alexandru Ipsilanti. Nu mare mi-a fost mirarea... Am găsit numele într-un articol din Journal of Neurology, Neurosugery, and Psychiatry (1995;59:219-220). La rubrica Matters arising, articolul Alexander Ypsilante (1792-1832). Un fel de comentariu la comentariul dr. Haas LF făcut în alt număr din Journal... pe tema unei boli din familia Ipsilanti – dystrophia myotonica. Cometariul făcut de TH Papapetropoulos dela Universitatea din Patras dădea probabil gradul de rudenie dintre Alexandru şi Demetrios – fraţi – şi-şi exprima speranţa că acum, cu ajutorul tehnicilor de genetică moleculară vor putea fi analizate oasele lui Demetrios, aflate la Nafplion, pentru a stabili cu precizie natura bolii ce a cuprins familia Ipsilanti. Nu-mi venea să cred unde am ajuns şi am comutat repede pe distriofie miotonică. Răspuns prompt: distrofia miotonică variază mult şi afectează multe sisteme, pe lîngă cel muscular. Pacienţii cu distrofie miotonică au o înfăţişare tipică, cu faţa lunguiaţă, cu trăsături ascuţite, datorită atrofiei şi slăbiciunii muşchilor temporal, maseter şi facial. Debilitatea extensorilor piciorului, extensorilor degetelor şi muşchilor mici ai mîinii alterează funcţionarea. Debilitatea flexorilor dorsali ai piciorului poate cauza picior balant. Interesarea muşchilor palatului, faringelui şi limbii produce vorbire dizartrică, voce nazonată şi probleme de deglutiţie. Unii pacienţi prezintă debilitatea diafragmului şi a muşchilor intercostali, care poate duce la insuficienţă respiratorie. Miotonia, care de obicei apare în jurul vîrstei de 5 ani, este evidenţiată prin percuţia muşchilor eminenţei tenare, ai limbii şi extensorului mîinii. Miotonia produce o relaxare lentă a pumnului strîns, urmînd după o închidere voluntară puternică. Este caracterizată prin debilitate musculară sera facială şi la nivelul globilor oculari şi insuficienţă respiratorie neonatală. Pacienţii cu distrofie miotonică congenitală au de obicei inteligenţa scăzută. Tulburările cardiace se produc la majoritatea pacienţilor cu distrofie miotonică. Se poate produce bloc atriontricular complet şi moarte subită. Alte caracteristici asociate cu distrofia miotonică includ intelect afectat, hipersomnie, cataractă subcapsulară posterioară, alopecie frontală, atrofie a gonadelor, rezistenţă la insulină şi scăderea motilităţii esofagului şi colonului.

Mi-l închipui iarăşi pe Ipsilanti, de data asta făcînd scene. Aşa se-ntîmplă dacă-l ai pe om la mînă cu ceva. Ţi-l închipui. Adică, ţi-l mai şi închipui. Îţi permiţi luxul ăsta. Poate că i s-a făcut rău de furie, cînd a aflat de fuga boierilor de Bucuresci. Poate că înainte de a da proclamaţia a leşinat, a tremurat, s-a bîlbîit, a făcut spume la gură, şi-a dat ochii peste cap, şi-a smuls părul, s-a bătut cu pumnii în piept. Bietul om. O fi fost primul spectacol adevărat de care au avut parte mizilenii. Şi, lucru de luat în seamă, revoluţionarul a zăbovit la Mizil, fără a face mare lucru, din 18 martie pînă pe 25 - 1821. Îmi place gîndul ăsta, ar merita o proză scurtă, o nuvelă, un roman, o trilogie. De altfel, tipul a eşuat cu revoluţia lui şi a ajuns la Viena, unde şi-a pierdut minţile, murind în mizerie, la închisoare – 1828. Dar anii naşterii şi morţii nu corespundeau. În articolul de psihiatrie Ipsilanti moare în 1832. O neregulă s-a strecurat pe undeva. În fine, de-amorul căutării, nu de altceva, l-am mai căutat şi pe Haas LF, psihiatrul. Să vedem măcar de unde preocuparea asta pentru eteristul oprit la Mizil. Am trecut ca vîntul peste pagini lipsite de orice obscur interes pentru întunericul minţii. Haas parcă devenise o parolă, un cuvînt repetat fără sens a mia oară, ca-n copilărie. Şi iepurele a sărit. Nu iepurele Haas LF, ci Haas Maier – Mizil 13, băcănie. Mizil subliniat cu galbenul searh-ului in cache. Negustor evreu. Mi-am frecat mîinile satisfăcut. Mă pregăteam să-i telefonez lui Mitu să-i transmit că în Mizil au fost totuşi negustori evrei, şi că nu-i chiar aşa cum ştia el, că primarul şi consilierii au refuzat aşezarea comunităţii mozaice acolo pe motiv că, la o adică, nu i-ar mai fi putut scoate niciodată din oraş. Era prin secolul XIX. Datorită domnului Haas Maier puteam să-i dau cu tifla lui Mitu. Nu ştiu de unde plăcerea asta. Poate pentru că de fiecare dată cînd vorbim, îmi livrează adevăruri despre Mizil neinterpretabile, fără putinţă de tăgadă. L-am sunat, i-am explicat, şi a-nceput să dea înapoi oarecum rezervat, insistînd că are informaţia de la profesorul de istorie, din documente... Triumfasem. Cumva. În felul meu hazardat. Şi cu entuziasmul în buzunarul de la piept am revenit pe books.google să aprofundez. Şi am aprofundat degrabă. Era vorba de fapt de strada Mizil, nr. 13, însă oraşul era Iaşi. Ce să-i mai dau telefon... O să-i spun mîine, mi-am zis, la înmormîntarea profului de istorie, cînd probabil voi fredona cu căştile pe urechi For The Widows In Paradise; For The Fatherless In Ypsilanti:

I have called you children, I have called you son.

What is there to answer if I'm the only one?
Morning comes in Paradise, morning comes in light.

Still I must obey, still I must invite.

If there's anything to say, if there's anything to do,

If there's any other way, I'll do anything for you.

I was dressed embarrassment.

I was dressed in wine.

If you had a part of me, will you take you're time?

Even if I come back, even if I die

Is there some idea to replace my life?

Like a father to impress;

Like a mother's mourning dress,

If you ever make a mess, I'll do anything for you

I have called you preacher; I have called you son.

If you have a father or if you haven't one,

I'll do anything for you. I did everything for you