Amicul Dorin Muntean mi-a semnalat acum vreo două săptămîni un număr din publicația Ciulinul (anul II, nr. 79 din 21 aprilie 1885) în care apare o scrisoare din Mizil trimisă de un anume Laconius. Bănuiala lui Dorin era că sub acest pseudonim s-ar fi ascuns George Ranetti, numai că acesta avea doar zece ani la data apariției acelei scrisori-pamflet la rubrica Corespondinta particulara a „Ciulinului”. Se știe totuși că George Ranetti ar fi început pe la 12 ani să trimită scrisori și poezii la Gazeta Buzăului. Referința bibliografică este capitolul „Neobișnuita întîmplare din Mizil” din volumul „Amprentele umbrelor” de Simion Săveanu (editura Sport-turism, București, 1983, pg. 223-242), în care este închipuit un interviu care pare a fi bine documentat (n-am avut timp să verific toate informațiile, așa că redau titlul pentru a o face alții). Iată scrisoarea-pamflet din Ciulinul:
După prima parcurgere concluzia ar fi că schița „O zi solemnă” a lui Caragiale pare a-și avea sursa de inspirația aici, în acest text. Dacă nu cumva, e doar o bănuială, autorul ascuns sub pseudonimul Laconius o fi chiar Caragiale. Era deja debutat în presa satirică, la Ghimpele, pentru a trece mai apoi, pînă în 1885, și pe la Claponul. Apropierea stilistică, tema ar fi cîteva argumente. Autorul se dă mizilean, totuși. Nu ar fi un impediment pentru a-l considera autor pe Caragiale, poți juca orice într-un pamflet. Însă dacă autor ar fi altcineva, atunci I.L. pare să fi luat mai mult decît se cuvine din această scrisorică-pamflet pentru a-și scrie schița cu Leonida Condeescu. Iată mai jos un articol al Ioanei Pârvulescu despre Romeo și Julieta la Mizil și oarece apropieri de stil între Caragiale și Ranetti, plus o sugestie despre o posibilă preluare a poveștii personajului Leonida Condeescu: de către Caragiale de la Ranetti (în România literară, anul XLI, nr. 40, 9 octombrie 2009, pag. 5).
Obsesiile sentimental-provinciale, se vede din scrisoarea-pamflet, erau ceva mai vechi la Mizil. Poate chiar țineau de un aer al epocii. În revista Familia apărea în 1894 (an XXX, nr. 27, 3 / 15 iulie, pag. 320) la rubrica Salon schița O noapte în Dobrogea semnată de Gh. Mărunțeanu, o situație conjugală în care ea, mizileancă defel, îi face soțului o scenă. Mai există astfel crochiuri, mai mult sa mai puțin reușite, după ce va fi vrut autorul: satiră ori o simplă proză sentimentală.
Scrisoarea de la care am pornit e incitantă mai degrabă pentru istoria literară. O fi fost sau nu Mizilul un cal de bătaie pentru genuri minore și situații ridicole, mă interesează mai puțin. Paternitatea ei cred că duce, oricum am lua-o, spre Caragiale. Un scenariu îl poate avea ca pe un autor care își reciclează texte mai vechi, jurnalistice. Un alt scenariu îl poate pune într-o lumină neplăcută, ca autor care a cam luat din ideile altuia. Rămîne de văzut cine o fi Laconius?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
sari pe taste!