Am mai postat pe acest blog diverse povești în legătură cu gara Mizilului (de pildă, aici). Azi am aflat că a fost construită de Anghel Saligny. Am găsit această informație în publicația Revista revistei noastre - antologie (1912-2012), o publicație a elevilor și profesorilor Colegiului Național „Unirea” din Focșani. Este vorba de o evocare a personalității lui Anghel Saligny, fost elev al acestui colegiu, autorul textului fiind un strănepot la inginerului. Informația referitoare la gara Mizil se găsește în a doua jumătate a paginii 178:
„Şirul înfăptuirilor practice, dar de proporţii neatinse de nimeni încă până la el, începe să depene: aleile mărginaşe ale soselei Kiseleff, linia dublă Ploieşti – Bucureşti, rezervoarele de apă din Cotroceni, introducerea primelor linii de tramvai din Bucureşti, construcţia gărilor Rîmnicu-Sărat, Mizil, Azuga, mărirea gării Ploieşti şi multe alte studii şi proiecte sunt numai câteva din contribuţiile aduse de el îmbunătăţirii condiţiilor din România.”
O informație prețioasă, care mă îndreptățește să cred că dispariția / vînzarea / cedarea ceasului din gară, marca Paul Garnier (despre care am vorbit aici), a fost de fapt o distrugere a unui monument de patrimoniu, chiar dacă clădirea gării, așa cum arăta ea la începuturi, a suportat modificări.
Autorul celor două imagini este Angheliuc Cristinel, sursa: aici.
Poate că primăria ar face bine ca împreună cu CFR sau cu Ministerul Transporturilor să facă demersuri pentru evaluarea în vederea clasării clădirii la categoria clădirilor de patrimoniu. Sau măcar să fie menționat într-un fel autorul acestei construcții. Și, de ce nu, să dea de urma ceasului dispărut și înlocuit cu o mizerie chinezească. Între noi fie vorba, prin oraș se știe la cine a ajuns acel ceas -- o persoană cunoscută pînă mai anul trecut, căci s-a mutat din oraș. Și că l-ar fi suflat de sub nas altei persoane, și mai cunoscută mizilenilor. Așadar, chiar ar fi loc de o reparație culturală, dacă tot e loc de astfel de înfăptuiri, precum renașterea teatrului mizilean, festivalurile literare și de muzică folk, ori monumentele de for public.
Informația am regăsit-o în Universul literar, anul XLVI, nr. 3 din 12 ianuarie 1930, într-un alt articol evocator, semnat de Constantin Dissescu.
În fine, să notăm că Mizil, mai exact gara Mizil se află pe unul dintre cele 8 trasee feroviare pe care se suprapun 8 trasee turistice, respectiv (pe celelalte le găsiți aici):
Mizilul este descris astfel:
„92 km. – MIZIL. Staţie cf. din 1872. Oraş. Bisericile „Sf. Ioan” (1857) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1865). Centru viticol şi de vinificaţie.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
sari pe taste!