Icoane vechi și icoane nouă

Titlul eseului eminescian pică tocmai bine zilei de Sf. Ioan, 2013, cînd aflat în trecere prin Mizil am intrat în două dintre bisericile orașului. La Sf. Ioan am intrat pentru că era hram. N-am stat mult. Dezamăgirea provocată de renunțarea la pictura veche m-a împins afară. Sigur, în biserică nu e loc de dezamăgiri. Ba nu, de dezamăgiri e loc, poate nădejdea ar trebui să calce pe dezamăgire. Eu am ales să merg pînă în Dallas, noul cartier al orașului, la biserica Sf. Filofteia. Dar înainte de a ieși din biserica de la șosea am apucat să privesc atent în jur și să fac cîteva fotografii. Lume cam puțină pentru un hram. Poate biserica e prea mare, la fel ca și frigul de 7 ianuarie. Alte dăți biserica asta gemea de lume.

O altă observație care m-a întristat: nu am regăsit icoana Sfintei Parascheva, cea de care amintisem acum vreo două postări. Este vorba de o icoană donată de obștea lăutarilor din Mizil, probabil în perioada interbelică. Spuneam acolo că această icoană are valoare de document, datorită acelei menționări a unei obști profesionale. Este trist faptul că acea icoană nu mai există în biserică, dar și mai trist ar fi dacă ea nu ar mai exista deloc în patrimoniul parohial, cu atît mai mult cu cît ea a fost dobîndită prin stră-dania și dragostea enoriașilor -- sper să nu fie cazul, așa cum s-a întîmplat cu acele candelabre de la biserica Sf. Nicolae din Fefelei. Icoana o regăsiți la acest link. 

Pentru a exista un oarecare echilibru, acestor dezamăgiri li se contrapun unele fericite descoperiri. Precum la biserica Sf. Ioan odinioară mizilenii făceau danii, așa se întîmplă și acum la biserica Sf. Filofteia din cartierul cunoscut de mizileni sub numele Dallas, pe strada Tase Dumitrescu. La această biserică au lucrat mai mulți mizileni, printre aceștia arhitectul Cosmin Pavel (proiectare, supervizarea lucrării), Costi Vasilescu (realizarea construcției), Dumitru Vasilescu (demersuri pentru aducerea unor moaște de la catedrala Patriarhală, aducerea veșmintelor Sf. Dimitrie Basarabov) și, de ultimă oră, Andrei Florin Mușat (pictarea icoanelor împărătești și a icoanelor de hram). Icoane noi, așadar, prin strădania localnicilor. Nu-i includ doar pe cei menționați, pe care îi cunosc, ci și pe cei ce vin la acea biserică duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare. Asta probează existența unei comunități, chiar dacă mică, așa cum se întîmplă cu orice început, cînd există entuziasm și dăruire -- știu, cuvintele par mari, sînt deja intrate în lista celor mai uzitate clișee, dar uneori se cuvine să fie redate contextelor potrivite, iar această poveste, a unei biserici noi, a unei comunități mici mă îndreptățește să le folosesc. Cam atît. Imaginile sînt sugestive.