Biserica Sf. Ioan Mizil

Sfînta renunțare la vechile candelabre ale bisericii din Fefelei, despre care am scris aici acum o săptămînă și ceva, a stîrnit un oarece interes local. Aminteam acolo și de pictura Olgăi Greceanu de la biserica Sf. Ioan (de la șosea), dusă pe apa Sîmbetei. Avînd ceva mai mult răgaz de sărbători, am descoperit printre fotografiile pe care le-am făcut la Mizil două imagini cu icoana Sfintei Parascheva (de la biserica Sf. Ioan). Un plan de context, în care poate fi văzută o rămășiță a fostei picturi a bisericii, și un detaliu foarte important pentru o monografie a orașului. Mitu de la Ligă (Dumitru Vasilescu) mi-a atras atenția asupra lui, fiind un foarte apropiat al bisericii, în general, dar în ultima vreme căzut în dizgrația notabilităților orașului. Acest detaliu indică existența unor obști profesionale, în acest caz obștea lăutarilor. Din reportajul lui F. Brunea-Fox, despre care am scris aici, reieșea că în anii 30 la Mizil erau zeci de lăutari, un motiv suficient pentru a exista o formă de organizare a lor, un soi de sindicat, cu reguli și toate cele. Nu știu care ar putea fi data acestei donații făcute bisericii, sigur poate fi găsită în scriptele parohiei, dar bănuiesc că informația din reportaj și această mențiune de pe icoana Sfintei Parascheva sunt complementare. Să fi fost Sfînta Parascheva patroana lăutarilor din Mizil? Iată că e de scormonit. Încă pot fi găsite multe informații cu puțină răbdare -- bătrîni mai sînt la Mizil, unii chiar dispuși să povestească. Pentru cei interesați de istoria orașului sau chiar a bisericii Sf. Ioan acesta poate fi un clu, un punct de plecare pentru propriile investigații. Și ca să nu fiu vorbă-n vînt, iată și cele două fotografii:

 

 

 

 

În prima dintre fotografii se văd și vechile strane, datate înainte de 1900, o combinație între fag și brad. Chiar dacă l-am arătat cu degetul pe părintele Ardeleanu Romulus, vorbind despre ușurătatea de care a dat dovadă renunțînd la pictura Olgăi Greceanu, trebuie să-i și muțumesc, și asta este o ocazie, pentru faptul de a fi donat două module de strane (pentru patru persoane fiecare) Muzeului Țăranului Român. Stranele erau dezafectate, comanda pentru stranele noi fiind deja dată. Le-am văzut depozitate în curtea bisericii cînd mă întorceam de la Năeni, cu cîteva lespezi de piatră.

 

 

 

 

 

O ocazie pentru a salva acele strane pe care n-am scăpat-o. Așa că mai există niște martori. Acele strane au fost folosite în cîteva din expozițiile temporare de la Muzeul Țăranului Român.

Sper să mai postez cît de curînd și alte povești sau imagini care să aibă legătură cu această biserică, o vreme considerată de mizileni catedrală a orașului.