Pe tine te cîntăm, Mizil iubit

Aşa s-ar fi putut intitula anunţul care a apărut prin oraş: pe ziduri, stîlpi, garduri, pe geamurile vitrinelor, pe oriunde. Care sună aşa:

"DRAGI MIZILENI,

Prea mult discutatul şi demult în suferinţă Popor Român, a probat de-a lungul istorie o serie de calităţi, cele sufleteşti, aşejîndu-l, cu mult deasupra altor popoare.

Una din aceste calităţi, este şi aceea de a da frumuseţe lucrurilor ce-l înconjoară, de a da importanţă laturii estetice, apropiindu-se cu mâinile sufletului său bun şi plin de înţelegere de tot ce participă la viaţa sa. Aşa s-au născut cultura, tradiţiile,educaţia.

Mergeţi în muzeul ţăranului român şi-o să vedeţi grija pe care românul a acordat-o casei, curţii, îmbrăcăminţii şi tuturor lucrurilor de care el a avut nevoie.

Suntem singura ţară din lume în care o dată cu venirea primăverii şi a marii sărbători creştine a învierii Domnului, românii îşi fac curăţenie generală în curţi, grădini, case, iar prin post, şi în trup!

Suntem singura ţară din lume unde se văruie de Paşti!

Şi în Mizilul nostru, ca în fiecare an, se va întîmpla acest lucru, deaceea m-am gîndit că ar trebui să devină vizibilă această competiţie a celor care vor să-şi facă casa, grădina, curtea..., mai frumoase!

Vom da premii pentru:

- cea mai frumoasă gospodărie(casă, grădină, curte);

- cel mai frumos apartament;

- cea mai frumoasă stradă;

- cea mai frumoasă grădină, de curte sau de bloc.

Înscrierile se fac la secretariatul
Primăriei Mizil, tel. 250027, 250008, până la data de 02.04.2008. Vă aştept!

Emil Proşcan

Nu e campanie electorală, dar parcă ar aduce a ceva asemănător. Aduce şi a Cîntarea României -- cu fazele pe apartament, scară de bloc, bloc şi stradă. Cartiere? Oare ar fi posibil să concureze cartierele Mizilului la o astfel de competiţie? Dintr-un volum de corespondenţă al unui diplomat italian apărut la Cernăuţi (Ion Nistor - Corespondenţa lui Coronini cu principatele, Cernăuţi, 1938) se poate afla informaţia potrivit căreia Mizilul avea la jumătatea secolului XIX patru cartiere: galben, verde, gri, roşu. De altfel, oraşul ar mai putea fi împărţit după parohii, dar şi după denumirile tradiţionale ale zonelor: Centru, Vărzărie, Pescărie, Peste Pod, Fefelei, Poteraşi, Cartier, Teilor, Gară, Bazar, Dallas etc. S-ar fi putut organiza un campionat al curăţeniei pe operaţiuni: şters praful, dat cu aspiratorul, măturat, spălat geamurile, dat parchetul cu ceară, văruit, adunat pînza de paianjen, desfundat grădina, adunat ciorcioboatele din curte şi-am încălecat pe-o şa şi concursul tot nu s-ar termina.

Ciudat este că primarul transformă firescul curăţeniei de primăvară în ceva excepţional. Ca şi cum oamenii (mizilenii) nu şi-ar vedea de curăţenia lor, acasă. Şi, în definitiv, de ce să vină reprezentanţii primăriei în casele oamenilor? Nu e asta o intruziune? Dar, ca treaba să fie înghiţită pe nemestecate, în ecuaţie este introdus un model: muzeul ţăranului român (scris cu litere mici, de parcă nu ar fi vorba de o instituţie; de parcă ar vrea să fie vorba de un model, însă n-ar vrea ca modelul să bată la ochi). M-am gîndit că poate intenţia primarului a fost să dea model Muzeul Satului. Acolo întîlneşti expuse gospodării. Fiecare dintre ele arată ţuţ - curate, şpreiate, lustruite pînă la Dumnezeu şi-napoi, că doar e vorba de un muzeu. Nu cred să se fi gîndit primarul la Muzeul Ţăranului Român, unde chiar lucrez, pentru că în acest muzeu expunerea are o cu totul altă viziune: una sintetizatoare, metaforică, non-descriptivă, non-categorială, mizînd pe sugestie şi descoperire. Dar aici poate e vorba de confuzia primarului şi de nimic altceva. Sau poate că, neexistînd în Mizil vreun muzeu, gîndul că fiecare casă ori apartament ar putea echivala cu o fărîmă de edificiu cultural poate i s-a părut salvator. Să fi vrut primarul să-şi împrospăteze imaginea cu cea a Muzeului Ţăranului Român? Ar fi ceva surprinzător pentru o campanie de promovare gîndită în provincie, să alegi un brand cultural, în locul unui concert mai mult decît îndoielnic, de pildă. Ori poate că e începutul unei cercetări etnografice, iar curăţenia să fie un bun pretext pentru a intra în casele mizilenilor.

Indiferent ce ar sta în spatele acestei iniţiative, textul semnat de primarul mizilean e antologic. E caragialesc şi etnocentric. E adorabil şi absurd. E kitsch şi e orice nu vrea autorul său să fie. În fine, e o carte de vizită. Un certificat de garanţie a unui spirit nepieritor. Răspunsul mizilenilor ar trebui să fie pe măsură: un miting cu măturile în mînă, cu aspiratoare, greble, cazmale, cîrpe de şters praful şi bidinele, chiar în buricul oraşului (axis Midil) -- la obeliscul "Trepte spre cer".