{ MIZILIADA }:

miercuri, 12 august 2009

Pseudonime, porecle, poceli

M-am născut pe strada care poartă numele unui mizilean arhicunoscut: George Ranetti. Îmi plăcea teribil ideea asta, că strada pe care am stat în primii patru ani din viaţă purta un nume care părea străin. Abia mai apoi am aflat că era chiar numele unui mizilean. Auzisem, cînd eram în liceu, şi de piesa de teatru Romeo şi Julieta la Mizil, despre care credeam că e doar un zvon, ceva părelnic, nicidecum o întîmplare artistică reală, reperabilă. Piesa am citit-o nu cu mult timp în urmă, de cînd am început să creez această arhivă pe care am numit-o Miziliada. O piesă de-ale noastre, un soi de caterincă la adresa vremii ăleia, în care provincialismul nelepădat nici cu forţa era luat în bîză prin implicarea lui Shakespeare în mahalaua Mizilului. O notă bună pentru autoironia mizileanului, mă bătea gîndul să scriu. Apoi, răzgîndindu-mă, mi-am zis că Romeo şi Julieta la Mizil are o undă defetistă, pentru ca în cele din urmă să conchid asupra unui bun simţ anticipativ, un post-modern avant la lettre, înainte chiar de explozia modernismului în toate artele. Pe naiba!

De fapt, nu mi-am propus să-i fac un portret lui George Ranetti. Căutînd pe intenet numele unor publiciste din perioada interbelică (Aida Vrioni, Laura Vampa, Lucreţia Karnbatt), după o curiozitate trecătoare, cum deseori ţi se poate întîmîpla în compania amicului Google, am ajuns la un articol al Ioanei Pârvulescu ― Arta pseudonimului ― în care am dat de seria de măşti sub care s-a ascuns mizileanul Ranetti printre paginile ziarelor :

« Un mare creator de bonomi cârcotaşi este George Ranetti (de fapt Ranete), care se metamorfozează cu plăcere în: George Biciuşcă, Caiafa, Coco (cu mult înaintea lui Arghezi!), Ghiţă Delacoperativă, (Ghiţă) Delagambrinus, Jorj Delamizil, Ghiţă Delamizil, Don Ghiţos de las Gambrinos y Mizilos, Don Paladu, Lord Ghytza, Madam Mizil, Ghiţă Nifilistul, Prinţul Ghitza, Sarsailă, Spiriduş, Dr. Tarascon, Tarasconievici, Contele de Techirghiol, Tovarăşul Ghiţă etc. » (întreg articolul aici)

Mi-am amintit apoi că Laurenţiu Bădicioiu, mizilean şi el (profesor la Grupul Şcolar « Tase Dumitrescu » din Mizil), mi-a trimis acum cîteva luni nişte fotografii cu familia Ranetti. N-am apucat să-l întreb de unde le are. Nu le-am postat pînă acum pentru că n-am avut prilejul ― mă gîndeam, speram chiar să fac un text mai amplu, ceva mai închegat… Nu puteam să fiu aşa de expeditiv cu un mizilean ilustru. Dar acum, că tot am dat cu nasul de Ranetti, printr-o pură întîmplare, mi-am zis: Hai să-l dau pe ţeavă! Poate că nimerit ar fi fost să dau şi o serie de porecle de la Mizil, pentru că tot veni vorba de pseudonimele lui Ranetti. De porecle, de poceli nu ducem lipsă, hotărît lucru. E deajuns să hălăduieşti o zi prin Mizil şi-ţi umpli un carneţel cu tot felul de scorneli pestriţe. Memorabilă mi s-a părut Nina Misterioasa. Măi să fie! Asta ca să nu uităm că Ionel Fernic a scris şi el Misterele de la Mizil. Asta da temă pentru cît a mai rămas din vacanţa de vară. Nu mai dacă îmi scormonesc la întîmplare prin memorie şi tot mai găsesc ceva memorabil... Cotoi - patronul clubului Maximus, cu o istorie de recuperator de Bucureşti (nu ştiu cît este folclor sau nu, dar este un adevărat personaj). Nae Chirimoc zis şi Tarzan... Poreclele sînt fără număr şi acum chiar sînt hotărît. Voi porni o documentare despre. Aşa ceva trebuie să prindă adevărata savoare a locului. Mizilenii le au p-astea cu năsărîmbele, iar poreclele tot pe-aici se găsesc şi ele. La luat viaţa la mişto. Pe curînd!