Un Mizil plutitor

Dacă visul lui Leonida Condeescu, acela de a face din Mizil ceva măreţ (cei ce nu ştiu despre ce e vorba să citească O zi solemnă de Caragiale), visul acesta a căpătat viaţă dintr-o întîmplare. Aşa tind să cred. De fapt, întîmplarea invocată nu a adus la viaţă un Mizil impresionant, fantastic. Nicidecum. Adică... mai degrabă fantastic decît impresionant. Prima remarcă se leagă de cum se întîmplă lucrurile cînd trebuie să atribui nume unei străzi, unei instituţii, unei biblioteci, unui vapor - ei, hai, chiar şi unui copil (sînt destule nume năstruşnice date copiilor carpatici, danubieni şi pontici) - etc., mintea românului, şi poate că nu numai a lui, reuşeşte cu o rară inspiraţie şi cu un nebănuit succes să se împotmolească în locuri comune. Poate că nu mai ştim să fim dătători de nume, precum Adam Nomothete. Inspiraţia, altădată suculentă, care crea La vulturul de mare cu peştele-n gheare ori luaţi nenumărate alte titulaturi, pare să fi slăbit cînd au fost botezate navele care au străbătut apele româneşti şi de aiurea. Dacă nu cumva vor fi fost urmărite ceva mecanisme simbolice compensatoare. O astfel de navă, probabil vîndută sau casată între timp, pare să se fi numit Mizil. Ne-o spune vocea naratorului din Privirea contesei Hahn-Hahn. Coborînd pe Dunăre (Hahn-Hahn grófnő pillantása. Lefelé a Dunán – 1991) tradus de curînd în limba română şi editat de Paralela 45, chiar la sfîrşitul romanului:

Închiriatul iar a zărit-o în piaţetă pe fetişcană. Era puţin reticent. I am... Acu’ ce trebuie să facă? Dar n-a trebuit să facă nimic, fetişcana s-a aşezat lîngă el pe bancă, el şi-a pus capul bolnav în poala ei şi a încercat să adoarmă. Soarele dogorea puternic, deşi fusese deja împuşcat. Gata. Pe chipul fetei, o expresie tăioasă, crudă, îşi fixează privirea inexpresivă asupra Dunării, iar mîna cu blîndeţe în părul bărbatului. Închiriatul şi-a propus ca, după ce se va trezi, să copieze în caiet numele notate pe fiţuică, numele vapoarelor pe care le văzuse azi, 14 august: Razelm, Istria, Salvador, Bucureni, Polar, Malnaş, Iezer, Mîndra, Coştila, Tîrnava, Someş, Caraiman, Topliţa, Polar XI, Ciucaş, Snagov, Mizil, Lupeni, Rîureni, Athanassios D, Tîrgu Jiu, Braşov, Vîrsan, Călimăneşti, Gheorghieni, Voiajor, Leopard, Cardon, Cocora, Dorobanţi, Cormoran, Căciulata, Pontica, Grădina, Amurg, Colina, Zheica, Semnal.

Dacă scriitorul Peter Estherházy n-a fantazat în ceea ce priveşte onomastica navelor de la finalul romanului său, s-ar înţelege de-aici că a existat un Mizil plutitor, cu cîţiva locuitori-marinari. Şi că acest Mizil redus la scară, din fontă sau alte aliaje, chiar a călătorit – prin urmare un Mizil mişcător. O ficţiune, precum strada şi aleea Mizil din Bucureşti şi altele existente poate şi în alte oraşe. Mie, unuia, mi s-ar părea interesant de pornit pe urmele acestui vapor. Povestea lui, a echipajului şi a locurilor pe unde vor fi fost ar putea completa arhipelagul nesperat istoriilor acestei Miziliade. Dar te miri încotro ajungi. Poate chiar în apele tulburi ale DNA-ului, potolite de o decizie de casare a dosarului Flota.