Vă amintiți probabil că nu de mult a avut o postare dedicată lui Blaj Ivanovici, pe care mizilenii trecuți de 50 de ani și-l mai amintesc. Intenția mea era să-l aduc în discuție, fiind un subiect prin intermediul căruia se putea intra în multe dintre istoriile de tot felul ale Mizilului. Îmi era simpatic pentru că aveam acasă o fotografie de la o nuntă sau o petrecere în care apăreau atît Blaj Ivanovici, cît și tatăl meu, alături de un alt personaj. Apoi, îmi era simpatic pentru că, făcînd drumul de la gară, în vecinătatea căreia mă mutasem în 1982, la școală, școala nr. 1, treceam și pe la gogoșeria lui Blaj. Nu știu cît a mai durat gogoșeria, eram clasa a 4-a atunci, iar memoria acelei vîrste este una selectivă. Gîndeam că, fiind un negustor, e limpede că trebuie să fi avut multe relații și acces la acele povești cărora acum cu greu le mai putem da de capăt. Mă gîndesc la poveștile Mizilului.
Duminică am avut surpriza plăcută să aflu că unul dintre fiii lui Blaj Ivanovici, Mihai zis Mișu, a creat un blog numit Tatăl meu, Blaj. Are deja trei postări cu tot felul de amănunte din viața lui Blaj, o poveste fascinantă în care aștept mai mult chiar: o cronică a Mizilului anilor de după război. Mă bucur că fiul lui Blaj, aș zice, și-a tezaurizat tatăl, desigur nu în sensul osificat și patetic prin care unii înțeleg să păstreze memoria unor persoane, a unor locuri. Sînt istorioare, paranteze, reveniri, multe nume, întîmplări anecdotice și fotografii. Ar putea rezulta o frescă a orașului și a vremurilor extrem de proaspătă. Urmăriți blogul. Sînt niște mărturisiri prețioase pentru istoria Mizilului.
Iată o imagine a străzii 24 ianuarie. Pe partea stîngă se vede intersecția cu strada Nicolae Bălcescu (fostă Carol), avînd pe colț casa în care a locuit vreme lungă Blaj Ivanovici și familia sa. Fotografia a fost făcută de la unul din etajele blocului de pe strada 24 ianuarie.
Pe locul pe care era acea clădire veche, care era în nota construcțiilor negustorești, cu intrare sau acces pentru vînzare pe un colț tăiat, acum se află un loc viran. Unele surse spun că ar aparține unui mizilean, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor în unul din guvernele PDL.
Am locuit, copil fiind, pe locul unde acum este casa aceea hidoasa, mare, cu acoperis rosu. Era o gradina in fata casei, tin minte un visin si citeva rinduri de flori. S-au dus.
RăspundețiȘtergereNu aveti ceva amintiri și fotografii cu atmosfera anilor 70 din Mizilul încă nemutilat de cutremur și de planul urbanistic? Eu încerc să fac o arhivă de imagine care să cuprindă atît cărți poștale cît și fotografii de familie relevante pentru o istorie a orașului. Am strîns ceva, cît să mă încurajez că merită să mă înham la efortul ăsta
RăspundețiȘtergere