Numai ce am auzit că în Mizil se va ridica un monument de for public şi imediat mi s-a aprins pofta de a mai scrie ceva aici. Monumentul de for public este ceea ce în limbajul colocvial se mai numește statuie, bust, monument. Probabil că trebuie să fie o cale pentru ca acest oraș să părăsească Liga Locurilor-unde-nu-se-întîmplă-nimic și să acceadă la o ligă superioară, în cea a Culturii de pildă, de vreme ce oraşul a intrat în febra efigiilor. Şi cînd vine vorb de astfel de proiecte, îmi aduc aminte de vorba românească, atît de potrivită pentru heirupismul care ne caracterizează, deopotrivă cu geamănul său miserupism: teoria ca teoria, dar praftica ne omoară. Ei bine, practica se pare că ne va mai omorî încă o dată, iar locul crimei va fi la Mizil.
Despre ce este vorba? În locul unei troițe care a fost ridicată acum 15 ani în părculețul din fața Policlinicii va fi instalat bustul lui Adrian Păunescu. Un eveniment, un gest cultural – aceasta ar putea fi una din reacțiile pozitive. Eu sînt de altă părere. De ce oare se poate împotrivi cineva unui asemenea gest cultural? Voi înșira cîteva păreri care dacă ar îmbrăca o formă ceva mai sistematizată ar putea constitui niște argumente în contra.
Policlinica (foto din anii 70)
● Adrian Păunescu nu este mizilean și nu a avut legături cu Mizilul, exceptînd cîteva concerte (eu știu că au fost două: unul la casa de cultură și celălalt pe stadion) în vremea regimului Ceaușescu și probabil altele cu Cenaclul ”Totuși iubirea”, plus cîteva lansări ale cărților sale datorate invitației făcute de primarul Emil Proșcan. Urmînd acest argument, ar trebui spus că mai potrivit ar fi fost bustul lui Ioan C. Cantacuzino, fost proprietar al Mizilului, cel care i-a împroprietărit pe mizileni în a doua jumătate a secolului XIX, evitînd astfel spargerea (dispariția) tîrgului. În plus, Biserica Sf. Ioan este ctitoria sa, fapt de care amintește hramul. Cînd te-apuci să plantezi busturi ții cont de astfel de țesături simbolice. Apoi, locul unde se află acel părculeț, policlinica, Liceul ”Tase Dumitrescu”, dar și multe construcții aflate mai la nord este al fostei Grădini a Mavrului. Mavru nu este altul decît socrul lui Ioan C. Cantacuzino, cunoscut în epocă Generalul Mavros, care cumpărase acea proprietate de la Safta Brâncoveanu. Din surse pe care nu le-am verificat, am aflat că de fapt acolo fusese ințial proiectată ridicarea unui bust al lui Ioan C. Cantacuzino, proiect aprobat în Consiliul Local. Peste noapte, peste an, hotărîrea pare că s-a modificat. Poate pentru că banii pentru bust vin de la Consiliul Județean Prahova și (poate) cu mijlocirea deputatului PSD al circumscripției Mizil, Adrian Năstase, fiind notoriu faptul că Adrian Păunescu a fost membru PSD.
Ioan C. Cantacuzino (Jean Cantacuzene)
Evident că ar fi putut figura şi alte personalităţi pe soclul ce se pregăteşte: Ion Crăciunescu, George Ranetti, Leonida Condeescu (primar al Mizilului şi personaj al lui Caragiale), Spirică Anastasiu, Tase Dumitrescu, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul... Pentru fiecare dintre aceştia există argumente.
● Este cacofonic. În spatele bustului se află Policlinica, de care este lipită Casa de cultură recent botezată ”Adrian Păunescu”. Era suficient un singur astfel de botez cultural, chiar dacă și acela este nepotrivit pentru un oraș precum Mizilul.
● Șoseaua Națională sau Șoseaua Mihai Bravu, cele două denumiri ale șoselei ce traversează Mizilul pe direcția vest-est, dinspre Ploiești spre Buzău, ar deveni echivalentul unei vitrine cu bibelouri, marca firească a provincialismului de care mizilenii par să fugă imediat ce termină liceul. Există deja o sculptură, dar nu în tiparul clasic, acela în care se încadrează Monumentul eroilor, ci ceva mai contemporan, în parcul de lîngă poştă. Apoi există un ceas electronic reabilitat, plasat între Liceul ”Tase Dumitrescu” și Policlinică. În imediata apropiere a ceasului îşi va continua rolul troița care urmează a fi dezafectată pentru a face loc bustului lui Adrian Păunescu. Și umblă vorba că pe aleea dintre liceu și Policlinică / Casa de cultură vor mai apărea niște busturi. Şi, fără voia dumneavoastră, new-entry-ul Adrian Păunescu.
● De fapt, şi cu asta trebuia să încep pledoaria, nu există un proiect coerent și solid argumentat care să coaguleze inițiativele de acest fel. Iată o fotografie cu zona în care urmează să se facă aceste operaţiuni. În prim plan soclul pe care a fost reinstalat ceasul electronic. Undeva lîngă el va apărea troiţa. În dreapta fotografiei se vede Policlinica şi părculeţul. În părculeţ un foişor neinspirat instalat sufocă spaţiul. Ar părea că pentru aceste probleme de urbanism consultant este o gospodină care-şi mută prin casă lucrurile mînată de accese depresive. Troiţa nu se vede. Interesant este totuşi faptul că din acel balcon a cuvîntat către mizileni Nicolae Ceauşescu în 1967, ceea ce dă o coerenţă plasării bustului lui Adrian Păunescu taman în acel părculeţ.
● Poate că mai potrivit ar fi fost ca acești bani investiți în astfel de proiecte de decorare a orașului să fi fost punctul de pornire pentru un muzeu local. În preajma Mizilului, în locurile unde au funcționat CAP-uri încă se mai găsesc mașini și utilaje vechi încă dinainte de al doilea război mondial. Este cunoscut faptul că Mizilul avea o relație comercială foarte intensă cu Brăila, unde era bursa de grîu a Europei. Un muzeu care să contureze ceea ce a fost Mizilul, fără înflorituri, fără excese de patriotism local și ori defulări naționalist-paseist-bucolice. Cu alte cuvinte, un proiect serios care să producă pur și simplu cunoaștere.
Merită să ne aruncăm privirea asupra cîtorva monumente de for public prin care s-a dorit cinstirea și nemurirea lui Adrian Păunescu: la Chișinău, la Alba Iulia, la Dumbrăveni-Suceava, la Slătioara-Vîlcea.
Chișinău
Alba Iulia
Dumbrăveni-Suceava
Slătioara-Vîlcea
În fiecare din aceste locuri trebuie să fi fost o motivație, desigur. În acest ritm Adrian Păunescu va concura Lupoaica pe care statul italian a dăruit-o statului român într-un număr de replici pentru a marca legătura daco-romană. Totuși, una este evlavia populară care este luată în considerare atunci cînd este canonizat un sfînt, și alta este această venerație de castă prin care autoritățile drenează fonduri pentru cinstirea unor personalități. Din aceste rînduri reiese clar că nu sînt un admirator al lui Adrian Păunescu, nici al poeziei lui -- dimpotrivă. N-am cum să fiu. Îl consider un versificator din al cărui maldăr de cărți nu știu dacă pot fi selectate poezii pentru un volum. Poeții sînt în altă parte, nu în partide, în Parlament, la sindrofii și chiolhanuri; ba într-un regim politic, ba în altul, şi-n ambele bine situat. Poeţii sînt rari şi greu se lasă văzuţi. Cu atît mai mult cu cît un astfel de poet a spus-o atît de limpede în fața unei întregi națiuni la televizor, cînd a decis să reintre în viaţa publică: Am fost un porc! Acela a fost un gest poetic și acolo și-ar fi putut încheia cariera literară de poet al poporului. Numai că viaţa revarsă asupra noastre nesfîrşitele surse de ironie, dacă nu chiar de cinism. Adrian Păunescu a ajuns să transfere asupra altora pielea în care se vîrîse pentru a-şi pune cenuşă în cap. Sînt vremuri cînd merge să fii porc, apoi vremurile trec şi, aşa cum se dovedeşte, chiar se întorc într-un anume fel. Adrian Păunescu chiar se laudă cu poeziile în care l-a cîntat pe Ceauşescu. Iar noi acum va trebui să-l suportăm pe soclu ca pe o greşeală, ori ca pe o ironie a vieţii. Ei bine, iată Povestea porcului în variantă postmodernă.
Un alt exemplu de exces, în fapt o monstruozitate este ”Grădina Valorilor Românești”, o creație a Fundației Dan Voiculescu care merită a fi vizitată atît de către români cît și de către străini pentru a lua aminte la această praftică nu tocmai inocentă și desigur criminală. Este evident că nu sîntem pe nici un drum, că România este o grădină a potecilor ce se bifurcă parcă a ne face în ciudă nouă, locuitorilor ei.
Unii mizileni deja au început să se întrebe de ce se mută troița, fără a bănui că acolo va poposi, cine știe pentru cît timp, bardul de la Bîrca. Și ne aflînd răspuns, au găsit fiecare cîte unul:
1. Păi, să fie acolo, lîngă ceas, că pe soclul ceasului scrie ”Măsoară timpul cu faptele tale”. Adică face referire la cruce, să te porți creștinește.
2. Au luat troița de-acolo că se tot strîngea tineret și pe unii i-au și prins de făceau dragoste -- ei bine, asta i se potriveşte lui Adrian Păunescu, cel ce îndemna tineretul cu rimă şi patos să se iubească pe tunuri.
Poate în curînd vom afla de apariţia unui Festival de poezie patriotic-militantă "Adrian Păunescu". Asta l-ar mai aduce printre noi aşa cum se cuvine. Dar, sper, nu la Mizil. Şi-mi vine să pun pariu că nu peste multă vreme va apărea şi un bust al lui Fănuş Neagu.
Azi am găsit un articol recent despre Adrian Păunescu: Trubadurul ”Epocii de Aur”. Un an fără Adrian Păunescu. În continuare are alte legături spre articole despre personajul nostru.
Azi am găsit un articol recent despre Adrian Păunescu: Trubadurul ”Epocii de Aur”. Un an fără Adrian Păunescu. În continuare are alte legături spre articole despre personajul nostru.
PS Această postare nu are nici o legătură cu postarea anterioară.
UPDATE: Am mai aflat că atunci cînd a fost ridicată troița în părculețul din fața policlinicii unii mizileni au reacționat perfect cuplați la evenimentul mediatic care ținea primele pagini ale ziarelor și timpul principalelor emisiuni tv din acea perioadă: Ați ridicat troița pentru Lady Di? (ridicarea troiței se suprapusese pe accidentul în urma căruia murise Prințesa Diana)
UPDATE: Am mai aflat că atunci cînd a fost ridicată troița în părculețul din fața policlinicii unii mizileni au reacționat perfect cuplați la evenimentul mediatic care ținea primele pagini ale ziarelor și timpul principalelor emisiuni tv din acea perioadă: Ați ridicat troița pentru Lady Di? (ridicarea troiței se suprapusese pe accidentul în urma căruia murise Prințesa Diana)
Ai dreptate.Si pana la urma nu cred ca bustul lui Adrian Paunescu e problema orasului Mizil.Cred ca trebuiesc rezolvate mai intai alte probleme si apoi sa ne gandim la acest bust.Alt loc pt amplasarea lui nu au gasit? Chiar trebuie sa fie inlocuit un simbol crestin cu un bust?
RăspundețiȘtergerespre deosebire de mandatul fostului primar Dan Iacob, in mandatele lui Emil Proscan inca s-au facut destule lucruri. reabilitarile termice ale blocurilor, proiectul de canalizare a orasului, asfaltarea strazilor si inlocuirea multor trotuare care lasau de dorit -- Bulevardul Garii este un exemplu notabil, s-au introdus gaze in oras, s-a refacut stadionul atit cit s-a putut, s-a incercat macar amenajarea unor spatii de joaca in parcuri, desi aceste incercari daca sint facute la standarde joase se deterioreaza usor si repede. in privinta concursurilor literare imi este mai greu sa ma pronunt, dat fiind teritoriul expus total subiectivitatii. sint numeroase astfel de concursuri in tara care poarta numele unor scriitori cu efigie -- la Pirscov, in judetul Buzau, este Concursul Vasile Voiculescu, iar la Silistea-Gumesti, in Teleorman, concursul Marin Preda.
RăspundețiȘtergerecu riscul de a deveni patetic, iar asta nu-mi doresc nicicum, un bust poate fi un contrabalans intr-o vreme in care busturile umplu paginile ziarelor, trotuarele, plaja etc. dar sa fie facut cu cap. la Slatioara, precum se vede, s-a facut: mai precis, s-a facut doar un cap, fara bust. intr-acolo duce activismul cu orice pret.
e vorba aici despre cine a hotarat. bineinteles un consiliu, ceva. un tip de oameni. stiind prea bine cine ne sunt conducatorii nu-i putem acuza de nesinceritate. paunescu et comp. sunt idealul de cultura dovedit a fi etern in imaginarul proletcultismului (e, cumva, apoteoza reusita a culturii social-comuniste). cum acesti guru dispar e normal sa-i vrei pe noptiera, seara, la culcare, la plimbare. asa se dovedeste ca viata trecuta nu a fost o iluzie mai ales ca, in traditia mass-media, deca cineva mare moare dispare de pe sticla. e o spaima rezolvata. legitima spun eu. seva din care-si trag puterea sunt aceste icoane.
RăspundețiȘtergerecat despre dementa din parcul Vacaresti... e monumentala expresia ce a prins forma acolo. cand am trecut pe aleea cu pricina mi-a venit rau fizic. m-am speriat pur si simplu. m-am trezit inconjurat de intreaga angelologie (demonologie) comunistoida. eram prins intr-un cor care-mi canta marirea unei natiuni ce trage sa moara (sa nu mai vorbesc de materialele din care sunt facute).
@ heraasku
RăspundețiȘtergereInteleg care este logica aparititiei acestor idei confuze, precum si aprobarea lor in proiecte realizabile. Fenomenul este explicabil fara nici un rest. Interesant este ca in urma acestei postari mi s-a cerut printr-un intermediar o sugestie: ce loc ar fi mai bun pentru mutarea troitei, daca acolo linga ceas nu e in regula, dupa cum scrisesem? Am stat si m-am gindit, mi-am zis ca ar trebui sa fiu constructiv totusi, apoi i-am spus intermediarului unde ar putea sta mai bine decit in aglomerarea de semne de la sosea si se pare ca se va tine cont de aceasta idee. Totusi, problema era alta. Intr-un oras sint destule reascruci unde pot fi puse troite, asta este o chestiune rezolvabila. Ceea ce contestam eu era altceva: amplasarea unui bust cu Adrian Paunescu la Mizil. Nu exista nici o coerenta in aceasta alegere. Eu am insirat citeva argumente de bun simt. Tu ai mers mai departe si a facut o interpretare justa, in cheie de antropologie politica. Oricum, ne intoarcem la gesturile simple, la optiuni individuale care se rasfring asupra unui grup, unei comunitati, unei mase – depinde de pozitionarile celui ce ia decizii. In cazul acestui soclu purtator de Adrian Paunescu e limpede că la mijloc se afla mai mult o justificare personala, faptul ca primarului si probabil altora din Consiliul Local Adrian Paunescu le lasa impresia unei figuri de prima mina in literatura romana. Pina la urma, este explicabila si aceasta confuzie. In fond, fiecare este cu propriul sistem de evaluare a ceea ce se intimpla in jur. Reformulez asa: una dintre problemele care se pun este aceasta: Este valabila optiunea facuta de un individ pentru o comunitate, o optiune fondata pe autoritatea administrativa pe care o are asupra celor ce vor suporta efectele optiunii cu pricina? Mai corect sau mai firesc ar fi fost sa se fi constituit un grup competent (profesori de istorie a caror probitate morala si intelectuala sa nu fie pusa la indoiala) al carui scop sa fi fost conturarea unei strategii, a unui plan in care sa se defineasca acest tip de probleme. Unui oras precum Mizilul nu-i poti pretinde proceduri complicate. Apoi, alegerile facute de catre acest grup sa fie prezentate comunitatii pentru a se sti din timp ce se proiecteaza in propriul lor oras. Sa existe astfel o transparenta. Altfel, dispare reprezentativitatea de care se face caz atunci cind vin alegerile electorale. Votezi mere si te-alegi cu pere, iar tie perele nu-ti sint bune pentru ca-ti provoaca te miri ce reactii adverse. Comunismul a impus, s-a folosit de forta. A venit in timpul noptii, ca un fur, si omul cu bun simt raminind siderat, n-a stiut sa reactioneze.
Un profesor de istorie de la Mizil, Ion Nistor, spunea ca primarul orasului din perioada interbelica punea afise in centru pentru intilniri cu cetatenii (iata un termen pe care tot comunistii l-au facut sa sune ca o tinichea) avind drept scop adunarea de materiale de orice fel pentru o monografie a orasului. A propos de identitatea orasului, de modul cum aceasta este gindita, formata, indusa etc., Mizilul nu are inca o monografie. Cea a profesorului Ion Panait este impracticabila, tributara cerintelor vremii comuniste, limbajului de lemn. Cea la care a lucrat Ion Nistor s-a risipit imediat dupa moartea lui, acum vreo doi ani, dar fragmente din ceea ce el scrisese au inceput sa apara in ziarele sprijinite finaciar de catre primarie. E limpede ca se duce o lupta, chiar daca nu pe de-a-ntregul constientizata, pentru statutul celui care vorbeste despre oras, al celui care reprezinta orasul administrativ sau simbolic.
Ma rog, se pot spune multe, dar sa lasam loc si viitorului apropiat.
e vorba de democratie. simplu. am citit recent cartea lui Tocqueville si sunt acolo descrise aproape toate manifestarile democratiei. mai ales in volumul II arata cum influenteaza spiritul de egalitate politica, sentimentele, cultura, moravurile . ceea ce e extraordinar e ca spune si ce sa facem pentru a ne feri de grozavii (interesant ca multe din remedii le-am gasit si la Soljenitin). si nu e usor. eu cred ca azi e chiar imposibil. ceea ce nu ma impiedica sa fac pe nebunul si sa ma pun contra.
RăspundețiȘtergere@ Botosaniul Ortodox
RăspundețiȘtergereMa bucur pentru efortul pe care il faceti. Pe de alta parte, blogul acesta este doar un blog, unul tematic, nu un site deschis pentru banere publicitare. As devia de la scopul pentru care am inceput acest demers care unul de memorie / arhiva / istorie orala...
Va urez succes in actiunile pe care le aveti!
Ling articol, greu de parcurs dar bine documentat. A meritat.
RăspundețiȘtergere@ Radu
RăspundețiȘtergereLung ca sa nu creada eventualii cititori ca sint un Gica Contra. Cind aduci un punct de vedere critic e bine sa se vada ca nu te afli in treaba. Asta am dorit si eu. Oricum, astfel de initiative precum bustul lui Adrian Paunescu ori rasar din necunoastere, ori profita din necunoasterea sau pasivitatea comunitatii.
un articol minunat pentru un mare poet,felicitari pentru acest blog!
RăspundețiȘtergere@ mesajerotic Pitesti
RăspundețiȘtergerepai nu cred ca este pentru el. numai daca nu cumva mesajul era unul ironic la adresa Paunescului.
Bună! Voiam să te salut și să îți spun că ai nun blog pasionant și foarte bine documentat. Paradoxal, inițiativa ta, de pe blog, este de 10 ori mai puternică decât orice inițiativă culturală - eșuate, sau să le spunem fără miez, din orașul ăsta.
RăspundețiȘtergereSă revin și la problemă. Sunt plecat de aproape 8 ani din Mizil. Revin ca să îmi vizitez părinții. Deci, emoțional, sunt legat de el.Ceea ce mă frapează pe mine este modul cum Primăria Mizilului își irosește timpul și energia cu tot felul de mărunțișuri, care în ziua de astăzi, nu trebuie să fie prioritare. Primarul nostru, ca de altfel mulți alții din România, se pierde în detalii mărunte, în loc să pună la bătaie planuri și nopți nedormite pentru a scoate Mizilul din letargia cronică. Da, cum spunea un domn mai sus, am văzut părculețe, șoseluțe, gaz, în regimul Proșc. Dar ceea ce nu am văzut sunt investițiile majore, care creează locuri de muncă, și implicit ceva bănuți în contul Primăriei. Unde sunt investitițiile, unde sunt investitorii? unde? Asta trebuie să facă un primar responsabil. Mizilul este un oraș ieftin - în ideea că fiecare are o casă, un apartament, o proprietate, puțin ecazuri de chirii. Prin urmare, Mizilul ar fi un loc bun de investit. Dar P. s-a încurcat cu nu știu ce mafioți turci, producători de șalvari, nimicuri, care la prima problemă, au și dispărut.
Busturi, troițe, panouri - toate ăși au locul. Dar atunci când știi sigur că ai rezolvat alte probleme.
@ Anonim
RăspundețiȘtergereEu sint plecat din Mizil de 20 de ani, cu o revenire de aproape 1 an, prin 1997. Cu toata pauza asta, sint la fel de legat emotional probabil pe cit esti si tu si alti mizileni ajunsi prin alte parti. Revin si eu si parca as vrea sa fac ceva pentru orasul asta, nimic bombastic, dar cuantificabil pe termen lung -- evident, ceva la care sa ma pricep. Important este ca mai sint oameni cu care se poate discucta, cu care se pot porni proiecte mici, fara implicari politice, economice care sa duca la compromisuri.
Cit despre primar si Consiliul Local, nu prea ma pot pronunta. Nu sint de acord cu multe lucruri. Am scris aici in mai multe rinduri despre una, despre alta. Nu inteleg de ce nu se lasa oamenii astia si pe mina unora mai tineri, care pot aduce solutii viabile, coerente. Imi mai este teama ca oricine ar fi primar sau consilier local intr-un astfel de oras, intr-o lume atit de mica si extrem de bine relationata, cu multe conditionari si interdependente, singura sansa pe care o pot vedea ei este sa se caciuleasca la mai marii zilei. S-a tot deiscutat de parcul industrial pentru care s-a parcelat aerodromul. Asta am citit in unul din ziarele locale. Deocamdata investitori nu prea s-au zarit la orizont. Ori poate ca si aici o fi vreun sistem de selectie si cotizare, cum s-a practicat prin Tarile Romane de-atita vreme. Turcul care preluase fosta Filatura se spunea ca este un bun prieten al lui Adrian Nastase. Dar Adrian Nastase este, se pare, si in spatele Combinatului de la Tohani, unde in 2004, cind s-a inaugurat noua linie tehnologica a combinatului, care a coincis cu perioada electorala pentru prezidentialele la care a cistigat Basescu, acolo, la Tohani era tota protipendada PSD-ista. Fusesem invitat de un prieten sa vad o expozitie de icoane si am nimerit in plina desfasurare electorala. Explicabila pasiunea oenologica a lui Adrian Nastase care a trasat acel Drum al vinului prin zona. Ca doar nu a candidat el in circumscriptia Mizilului de flori de mar. La mijloc sint tot felul de combinatii care servesc profiturilor lor. Si astfel primarul a trecut la PSD dintr-o minuscula entitate politica evadata la rindul ei din PC. Calcule marunte, cosul lor zilnic. Ce ramine de pe urma lor? Busturi, coloana infinitului (la pastisa), niste tunuri care stau ca niste bibelouri de o parte si de alta a statuii din centru sufocind verdeata acelui parc in care au mai fost presarate citeva sculpturi. Nici o logica. Mai ramina strazile asfaltate, reteaua de apa refacuta, ramin gazele introduse nu de foarte mult timp. Dar astea erau lucruri de minima subzistenta, ca sa nu zic "rezistenta". Nu mai vorbesc de Baile Boboci, care sint proprietatea orasului.
Se face intr-adevar prea multa mediatizare pe tema Adrian Paunescu, in dauna marilor personalitati istorice ale Romaniei (citate mai sus, Cuza, Cantacuzino etc.). Toata lumea isi imagineaza ca Mizilul a fost un targulet insignifiant. Se uita (sau nici macar nu se stie), ca Mizilul nu numai ca a fost un orasel cochet, cu lume f buna, rafinata, inimaginabil astazi, dar si faptul ca intreaga zona, fie ca este vorba de Prahova, fie ca este vorba de Buzau este incarcata de istorie din timpuri imemoriale, ca este, intr-un fel o vatra a spiritualitatii romanesti, chiar daca nu este Sarmizegetusa (desi sunt convinsa ca nu s-au descoperit toate vestigiile).
RăspundețiȘtergereFamilia mea este din Mizil, cunoscatorilor le spune ceva numele de Litinschi, am mai scris pe acest blog si am ramas datoare cu completari, dar distanta (sunt stabilita in strainatate) si lipsa de timp, ma impiedica sa scriu pe acest admirabil blog atat cat as dori sa o fac.
Mizilul face parte dintr-un colt al Romaniei necunoscut suficient, a carui istorie a fost si continua sa fie ocultata. Poate sarac material astazi, el este extrem de bogat in spiritualitate. Dar despre aceasta, altadata...
Numai bine tuturor si Sarbatori fericite.
@Litinschi
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru semnul primit de departe. Din povesti si fotografii vechi oricine isi poate da seama ca istoria acestui orasel poate fi o aventura frumoasa, de spus la gura sobei, dar in buna masura si pentru a lua aminte atunci cind te apuci sa faci ceva in locul acela.
De pe urma familiei Litinschi a ramas o cladire pe soseaua nationala, cea in care in vremea comunismului dar chiar si in ultimii 20 de ani a functionat cabinetul TBC. Am fotografiat anii trecuti acea casa pentru a o avea intr-o arhiva personala, temindu-ma ca ar putea avea soarta fostei Scoli de fete, tot de pe soseaua nationala, cladire despre care am scris cu ceva timp in urma, si pe locul careia a aparut un supermarket care in mod normal si-ar fi avut locul undeva la capatul orasului, asa cum se intimpla si in strainatate.
Revin asupra familiei dumneavostra. As putea sa gazduiesc aici o asemenea poveste, atit cit stiti despre familia Litinschi. E bine ca mizilenii de azi sa aiba habar de ceea ce a fost Mizilul anilor dintre cele doua razboaie. Prin urmare va fac o invitatie.
Înalt Prea Sfințite Părinte al meu acilea Mitropolit de regiune și Arhiepiscop de zonă, și, alt Înalt Prea Sfințit Părinte în vizită Mitropolit De Ceva, nădăjduiesc că nu v-ați șucărit că noi v-am boicotat cu prezența, intenționat am procedat. Pupăm mâna cu plecăciune sfințiilor voastre, Înaltele fețe ecleziastice. Cătălin Gafencu, Tiberiu Gafencu
RăspundețiȘtergere