Calimero

S-au făcut pariuri cu o săptămînă şi ceva înainte. C-o să urce pînă la jumătatea înălţimii, alţii că pînă sus. Unii care au mai urcat pe antenă i-au spus că între timp s-a montat un gard de sîrmă, ca să nu mai poată avea nimeni acces, şi deci va fi mai dificil. I s-a spus că ar trebui să mai slăbească, să aibă urcarea mai uşoară. Vătămanu, cu ani grei de ocnă în trecut, l-a sfătuit să ia cu el pe antenă şi benzină, să fie mai sigur că va impresiona. Altul, Adam, care a fost spaimă a buzunarelor pe Prahova, a spart trei biserici într-o zi, ce mai..., iar acum stă într-un cărucior din care cere pomană în faţa uneia din bisericile prăduite odată, l-a încurajat şi el oblăduitor – curajul pe care Calimero şi l-a făcut cu o săptămînă înainte, Săptămîna Patimilor, povestindu-şi prin oraş intenţia poate că i-a mîngîiat întrucîtva lui Adam absenţa piciorului. Pentru că, e limpede, Calimero nu doar că poate să meargă, ci intenţionează să urce, să străbată înălţimea. Pe scurt, Calimero se anunţa ca un nou Lăcătuşu. Atîta doar că pentru el înălţimea era doar o metaforă, un simbol. Sau mai degrabă o săgeată coborîtoare într-un grafic de producţie – sinteză a crizei economice – pe care Calimero urcă parcă în căutarea unei virgule ferme, hotărîtoare, care să-l despartă de zilele lungi de plictiseală. Pentru a o lua a doua zi de la alt capăt, ca angajat cu sau fără carte de muncă. Cînd m-a sunat Mitu să-mi spună ce se pune la cale pentru Sîmbăta Mare, Calimero era lîngă el. Îi auzeam vocea şi se arăta neînduplecat. Va urca orice-ar fi. Mitu îl mai lua la mişto, pentru că aşa e la Mizil. Eu i-am transmis să mute demonstraţia de Înălţare, pentru oarecare coerenţă, cu atît mai mult cu cît coincide cu Ziua Eroilor. Dacă, Doamne fereşte!, se va întîmpla ceva nefericit, şansele să primeşti loc de muncă sau să fii una cu pămîntul se împart la prima vedere în mod egal. Măcar să fie asigurat cu o dublă sărbătoare, iar spectacolul lui să fie al treilea prilej, cireaşa de pe tort ori bomboana de pe colivă. Ori, ori. Măcar atît. La rubrica Se întîmplă la Mizil... a unuia dintre ziarele locale nu prea îmi venea să cred că ar putea intra. Se spune că primarul ar fi aflat de planul lui Calimero şi a încercat să se asigure că alpinistul crizei nu va scruta Mizilul de la înălţime. Aşa că l-ar fi pus pe Bulău, întîiul petiţionar-alpinist de pe antena poştei tot pentru obţinerea unui loc de muncă, să-l împiedice pe Calimero, sau, la nevoie, chiar să urce după el. Rolurile s-au inversat de data asta. De data asta era momentul lui Calimero să calce pe urmele lui Bulău, după ce, acum cîţiva ani, Bulău fusese angajat pe un post de gropar la cimitirul Mizil tocmai în locul lui Calimero. Poveste din vremea cînd se vorbea de creştere economică. Şi uite că vine vremea ca lupul să-i spună oii cît de bună-i brînza şi cît de bine e să asculţi de cioban – cam aşa ne-am putea alege cu un întemeietor al moralei la Mizil.

* * *

Rîndurile dinainte le scrisesem în Joia Mare încercînd să anticipez ce urma să se întîmple sîmbătă. Cumva, Iisus Hristos se retrăsese modest, parcă şi mai ferit valurile bîrfei mici a enoriaşilor, a oamenilor de tot felul, creştini sau nu, iar eu mă simţeam stingher pentru preocuparea asta tembelă, în căutarea unei poveşti fulminante. Fusesem asigurat că evenimentul va fi filmat, fotografiat. Ce mai la deal, la vale, un reportaj îl poţi scrie şi de la distanţă, eram tentat să-mi zic în barbă, deşi îmi părea rău că nu pot ajunge şi eu acolo. Mă consolasem cu ideea că ştiu destul de bine oamenii Mizilului, ştiu cum reacţionează, le cunosc glumele. Poate mai puţin feţele, pentru că unii pare că au îmbătrînit rapid. Şi am aşteptat.

Dar Mitu a sunat din nou. Tot joi. Să vezi că m-am întîlnit cu Florin Înălţime, ăla de s-a urcat şi el pe antenă pentru că-i plecase nevasta cu altul. Îmi zice, băi, Mitule, m-am întîlnit cu Calimero, mă. Ştii ce vrea să facă nebunu’? Să se urce pe antenă, mă. Nu-i sănătos la cap. Ca să vezi: ăsta, după ce s-a urcat şi el, acum e om serios, cuminte, acum făcea şi el pe lupul moralist. L-am ascultat ca şi cum n-aş fi ştiut nimic despre ce se pune la cale. Şi mi-am dat seama de ce tot m-am întîlnit cu Calimero prin oraş, de vreo zece ori într-o juma’ de zi. Şi-a făcut propagandă, nu glumă. Cred că ştie juma' de oraş. Acuma toată lumea aşteaptă, pînă şi dascălii de la biserică. Cică ar vrea să se urce acolo în noaptea de Înviere. Eu i-am zis, baremi urcă-te ziua, dar el nu, că vrea să nu lase autorităţile să mănînce liniştit de Paşti. Primarul, poliţia comunitară. Păi cum să urce în noaptea de Înviere la înălţimea aia? Chiar dacă urcă cu o lumînare de nuntă aprinsă şi tot nu se vede ca lumea. Are nevoie de lumina zilei ca să iasă aşa cum vrea el. Să ştii că te ţin eu la curent cu tot ce se mai întîmplă, fac transmisie în direct. Unu’ îi zisese lu’ Calimero să nu se urce pe antena de la Pescărie, că aia-i mai subţire. Oricum, şi pe aia, şi pe ailaltă, sînt nişte curenţi... Da' ştii ce-mi place mie la el? Că-i hotărît. Prima oară a vrut să se urce pe biserică, dar are turla mare şi nu avea cum. Pe urmă voia pe primărie, dar nici asta nu era o variantă bună. Dar de hotărît e hotărît. Apropo, ştii de ce-i spune Calimero? Nu, îi zic. Era un personaj din desene animate cu un fes, că şi el poartă un fes, îl ţine pe-o aparte, marinăreşte. Nu-l mai ţii minte?

A fost omu’ şi-n pîrnaie, are nişte ani în spate, că altfel nu-l băga nimeni în seamă prin Mizil, e şi tatuat. Şi încă o chestie. S-a lăsat de fumat de-acum trei luni, ca să poa’ să respire acolo sus, pe antenă... A ţinut şi post pentru ziua cînd o să se urce. Dacă vrei, îi împrumut telefonu’ meu, să te sune de sus, să-ţi spună o impresie. Hai că te ţin la curent cu ce mai apare nou – şi m-am pus iarăşi pe aşteptat, nu înainte de a-i scoate din cap ideea cu telefonul. Asta mi-ar mai trebui.

Ziua următoare. Vineri. Sigur că Mitu va suna. Şi o face chiar înainte de prînz. Zice, m-am întîlnit cu unu' de la poştă şi spunea că pe la 8-8.30 a trecut pe-acolo Calimero şi s-a uitat la antenă cam un sfert de oră. A studiat-o. Da' stai să vezi, că lucrurile au luat o întorsătură. M-am întîlnit şi cu Bulău şi mi-a spus că l-a aranjat pe Calimero să sape trei gropi în cimitir. I-a dat de lucru ca să-l obosească, să nu mai poată să urce. Îi dă şi bani, 100 lei groapa, adică un milion. Aici e sigur mîna primarului. Hai că te ţin la curent. După vreo trei ore, Mitu îmi zbîrnîie iar telefonul. Băi, Calimero a săpat deja două gropi, a luat două milioane. Am vorbit şi cu primarul. Îţi dai seama la ce s-a ajuns? Se gîndeşte că dacă îi bagă nişte bani în buzunar de sărbători poate îl cuminţeşte. Tac-su lu' Calimero zicea că fi-su se urcă orice-ar fi, ce dacă-i obosit, ce dacă are bani! Are şi internet, deci şi calculator, îl doare-n bască. El vrea să muncească, vrea un loc de muncă sigur, nu chestii din-astea de pe-o zi pe alta. Acuma, cu pariurile, ţi-am zis că fiecare dă pronostic. Părintele de la biserica de la şosea zicea că n-o să se urce Calimero pînă la urmă. Părintele de la biserica din Fefelei spune că o să se urce. Femeile de la lumînări, de la biserica din piaţă, cred şi ele că or să-l vadă pe Calimero pe antenă. Adam i-a şi zis că dacă nu se urcă e laş. Aşa că e aşteptare mare. Oricum, Calimero a zis că o să fie o surpriză.

Sîmbătă, ora 11.45. De data asta dau eu telefon. Cum e, se-ntîmplă ceva? Mitu zice, deocamdată nu dă nimeni de Calimero. A dispărut. Apoi, îl aud cum le răspunde şi altora care probabil îi sînt în preajmă. Suţinători, comentatori, pariori ori simpli gură-cască. Află, şi o dată cu Mitu aflu şi eu, că e la cimitir totuşi. N-a terminat a treia groapă pentru care fusese tocmit ieri. Adam spune: Nu-i bărbat dacă nu se urcă. Primarul a dat şi el telefon să se intereseze. Aproape că a devenit eveniment monden. Vii la piaţă şi împuşti doi iepuri: îţi faci cumpărăturile şi vezi un spectacol pe cinste. Tatăl lui Calimero e şi el acolo, lîngă antenă, aşteptînd. E beat. Mitu zice, adevărul ăsta e, dacă a promis că se urcă, trebuie s-o facă. Nu-i musai să se-arunce de-acolo. Măcar să se urce. A creat nişte aşteptări în oraş. I-auzi ce zice Vătămanu, că nu e prima oară cînd promite. Cică de-acu' doi ani tot zice că se urcă pe antenă şi se aruncă de-acolo. Chiar dacă nu s-a ţinut de promisiune pînă acum, ideea există. Asta e important.

Ora 15.30. Sună Mitu. Bă, încă nu s-a-ntîmplat nimic. Adică s-a-ntîmplat ceva. A mai murit cineva în oraş şi Calimero mai are de săpat o groapă. A patra. Şi m-a sunat iar primarul să mă-ntrebe dacă şi-a făcut cumva apariţia la antenă. Am primit la telefoane, nici nu-ţi mai spun, au sunat preoţii, o grămadă de prieteni... S-a şi dublat paza antenei, dar n-au reţinut un lucru, nebunu' a spus că se urcă nu doar pe antenă. Poate să fie şi biserică, şi bloc, orice, numai înălţime să fie. Aşa, mi-e că o să-l apuce seara şi n-o să se suie nicăieri. Oricum, deseară o să mă duc şi ei la slujbă la mănăstire, la Crasna, cu băieţii. Te mai ţin la curent pînă cînd om pleca încolo, la Înviere. Hai pa!

Duminică nici o veste. Luni, Mitu era plecat într-o excursie pe Valea Buzăului - ca de Paşti, în aer liber, curat. Marţi ne-am auzit la telefon, dar ştia doar că treaba cu urcatul pe antenă se răsuflase, probabil din lipsa de curaj a lui Calimero. Asta e, de doi ani tot promite că se urcă şi nimic. Miercuri, la 09.20 mă sună iar. Hai să-ţi dau noutăţi la cald, îmi zice. Îl am pe Calimero lîngă mine, uite, ţi-l dau. Să trăiţi, începe Calimero, şi-mi expune emoţionat, dar şi cu ceva nerv, situaţia. Ancheta socială i-a luat cele două fete şi le-a dus la un cămin al statului, la Văleni de Munte. Cea mare a vrut să facă o prostie zilele astea - am bănuit că-i vorba de o copilărească tentativă sinucidere. Tatăl lui Calimero e handicapat. Nu ştiu să despart adevărul poveştii ăsteia de ambalajul şi ornamentele inerente, dar situaţia pare destul de problematică. Empatizez cu el, îmi spune că-i spune Calimero de la personajul de desene animate, cu coaja de ou în cap, îi vine cît de cît zîmbetul pe buze, bănuiesc, îmi spune că la cîţi mizileni a îngropat în cimitirul ăla, pînă să fie înlocuit cu Bulău, ar merita şi el o altă situaţie şi că, de fapt, Bulău l-a împiedicat să urce sîmbătă dimineaţă. Deci nu a fost laş, aşa cum îi spusese Adam. Bulău a fost acolo de strajă, iar primarul ar fi inspectat zona pe la nouă dimineaţa, în Sîmbăta Mare, cu capul pe sus, să vadă urmă de Calimero prin aer. Mi-au dat două gropi în plus de făcut, ca să-mi dea nişte bani de sărbători şi să nu aibă eveniment, şi-au bătut joc de mine. I-am explicat eu că nici urcatul pe antenă, nici aruncatul de-acolo nu-s o soluţie - el, că primarul a mai angajat vreo zece oameni şi pe mine nu mă bagă-n seamă. Apoi i-a pasat telefonul lui Mitu, care conchide: L-au executat cu sînge rece. Bulău nu l-a lăsat să urce. Acuma s-a încheiat povestea, ai şi ultimul episod... E tare, nu?, m-a întrebat încîntat. Antena salvatoare să-i spui, ăsta cred că-i titlul.

Eu am cam dat-o cotită, îmi părea un titlu prea previzibil, Calimero îmi plăcea mai mult - e mai simplu, mi-am zis în gînd, în vreme ce Mitu încerca să termine convorbirea: Hai că te las, acum sînt la plantat de pomi la marginea oraşului, l-am luat şi pe Calimero, să-l mai scot un pic din stresu' ăsta. Hai că te sun eu mai încolo!, şi-a închis.