Prima atestare
Ştiam dintr-un studiu al lui Mihai Apostol („Pagini din trecutul Mizilului”, în publicaţia File din trecutul istoric al jud. Prahova / 1971, editată de Muzeul de istorie al judeţului Prahova) că prima menţiune documentară a localităţii se află într-un pergament slavon emanat de cancelaria lui Mihnea Turcitul, la 6 iulie 1585, prin care voievodul întărea unui anume Stanimir ocina cumpărată în Esteu, cu 2000 de aspri, de la un oarecare Danciul. La 30 septembrie 1591, într-un alt document, voievodul Ştefan Surdul împuternicea pe fosta doamnă Neaga (a cărei legendă mai circulă şi astăzi prin zona Mizilului) şi pe călugăriţa Elisafta, să stăpînească satul Esteu, cu via pe care au moştenit-o şi poruncea vecinilor să asculte de ele.
În seara asta, dar mai degrabă noaptea, am primit de la Laurenţiu Bădicoiu o imagine facsimil al unei menţionări documentare ceva mai timpurii, chiar dacă nu cu mult: 1529. Documentul este un catastif al Braşovului în care probabil erau însemnaţi cei care aveau relaţii comerciale cu negustorii braşoveni. Aici apare şi Crăciun din Esteu – Cratschun de Estew.
Ştiam dintr-un studiu al lui Mihai Apostol („Pagini din trecutul Mizilului”, în publicaţia File din trecutul istoric al jud. Prahova / 1971, editată de Muzeul de istorie al judeţului Prahova) că prima menţiune documentară a localităţii se află într-un pergament slavon emanat de cancelaria lui Mihnea Turcitul, la 6 iulie 1585, prin care voievodul întărea unui anume Stanimir ocina cumpărată în Esteu, cu 2000 de aspri, de la un oarecare Danciul. La 30 septembrie 1591, într-un alt document, voievodul Ştefan Surdul împuternicea pe fosta doamnă Neaga (a cărei legendă mai circulă şi astăzi prin zona Mizilului) şi pe călugăriţa Elisafta, să stăpînească satul Esteu, cu via pe care au moştenit-o şi poruncea vecinilor să asculte de ele.
În seara asta, dar mai degrabă noaptea, am primit de la Laurenţiu Bădicoiu o imagine facsimil al unei menţionări documentare ceva mai timpurii, chiar dacă nu cu mult: 1529. Documentul este un catastif al Braşovului în care probabil erau însemnaţi cei care aveau relaţii comerciale cu negustorii braşoveni. Aici apare şi Crăciun din Esteu – Cratschun de Estew.
Esteu este denumirea anterioară a Mizilului, cu variantele Eşteu, Iasteu sau Iaşteu, Isteu, Istău sau Iştău (reperabile în alte atestări ulterioare), care i se trage de la gîrla (pîrîu) ce-l traversează de la nord la sud în extremitatea estică a aşezării. Pe hartă se observă două firişoare unduitoare, Budureasca şi Tohăneanca, unindu-se şi formînd Istăul înaintea podului ce-l traversează în punctul în care era marcată şi ieşirea din oraş spre Săhăteni, pe comunicaţia Ploieşti - Buzău (DN 1 B). În Enciclopedia României din 1938 cursul Istăului la sud de Mizil, spre Fulga şi Boldeşti-Grădiştea este înregistrat sub numele de Călmăţui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
sari pe taste!