Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Anul nou, 1937


Fără paseism și brizbrizuri, despre Anul nou, 1937, la Fântânele, jud. Prahova. Este vorba un pic și despre Mizil. O relatare din revista Sociologie românească, Anul II, nr. 11 - 12, 1937.

 

marți, 8 ianuarie 2013

Icoane vechi și icoane nouă

Titlul eseului eminescian pică tocmai bine zilei de Sf. Ioan, 2013, cînd aflat în trecere prin Mizil am intrat în două dintre bisericile orașului. La Sf. Ioan am intrat pentru că era hram. N-am stat mult. Dezamăgirea provocată de renunțarea la pictura veche m-a împins afară. Sigur, în biserică nu e loc de dezamăgiri. Ba nu, de dezamăgiri e loc, poate nădejdea ar trebui să calce pe dezamăgire. Eu am ales să merg pînă în Dallas, noul cartier al orașului, la biserica Sf. Filofteia. Dar înainte de a ieși din biserica de la șosea am apucat să privesc atent în jur și să fac cîteva fotografii. Lume cam puțină pentru un hram. Poate biserica e prea mare, la fel ca și frigul de 7 ianuarie. Alte dăți biserica asta gemea de lume.
O altă observație care m-a întristat: nu am regăsit icoana Sfintei Parascheva, cea de care amintisem acum vreo două postări. Este vorba de o icoană donată de obștea lăutarilor din Mizil, probabil în perioada interbelică. Spuneam acolo că această icoană are valoare de document, datorită acelei menționări a unei obști profesionale. Este trist faptul că acea icoană nu mai există în biserică, dar și mai trist ar fi dacă ea nu ar mai exista deloc în patrimoniul parohial, cu atît mai mult cu cît ea a fost dobîndită prin stră-dania și dragostea enoriașilor -- sper să nu fie cazul, așa cum s-a întîmplat cu acele candelabre de la biserica Sf. Nicolae din Fefelei. Icoana o regăsiți la acest link






Pentru a exista un oarecare echilibru, acestor dezamăgiri li se contrapun unele fericite descoperiri. Precum la biserica Sf. Ioan odinioară mizilenii făceau danii, așa se întîmplă și acum la biserica Sf. Filofteia din cartierul cunoscut de mizileni sub numele Dallas, pe strada Tase Dumitrescu. La această biserică au lucrat mai mulți mizileni, printre aceștia arhitectul Cosmin Pavel (proiectare, supervizarea lucrării), Costi Vasilescu (realizarea construcției), Dumitru Vasilescu (demersuri pentru aducerea unor moaște de la catedrala Patriarhală, aducerea veșmintelor Sf. Dimitrie Basarabov) și, de ultimă oră, Andrei Florin Mușat (pictarea icoanelor împărătești și a icoanelor de hram). Icoane noi, așadar, prin strădania localnicilor. Nu-i includ doar pe cei menționați, pe care îi cunosc, ci și pe cei ce vin la acea biserică duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare. Asta probează existența unei comunități, chiar dacă mică, așa cum se întîmplă cu orice început, cînd există entuziasm și dăruire -- știu, cuvintele par mari, sînt deja intrate în lista celor mai uzitate clișee, dar uneori se cuvine să fie redate contextelor potrivite, iar această poveste, a unei biserici noi, a unei comunități mici mă îndreptățește să le folosesc. Cam atît. Imaginile sînt sugestive.

















 

vineri, 4 ianuarie 2013

O nouă carte poștală veche

Vechiul ca noutate, că toate-s vechi și nouă toate, și pentru că noutățile de pe Miziliada privesc de regulă înapoi. Și de multe ori și cu mînie, parafrazînd filme cu adevărat celebre, și nu nicolaisme de prin bătătura noastră.
Noutatea este o carte poștală din cele vechi, antebelice. Una circulată, cu data sosirii la Ploiești la 6 MAI 1908. Carte ar fi putut fi tipărită chiar înainte de 1900 - egida este UNION POSTALE UNIVERSELLE. Promit o documentare pentru a putea veni cu mai multe detalii pornind de la înscrisurile tipărite în franceză și italiană. Este un exemplar „Salutări din...”, cum probabil vor fi fost multe cu mai toate tîrgurile și orășelele din Regat. Era o vreme e construirii națiunii și a identității naționale, așa încît o cunoaștere a țării se putea realiza și prin emisiuni poștale. Astfel de cartoline pot fi găsite astăzi la mulți colecționari străini, îndeosebi în Germania, urmare a corespondenței în acea vreme a cetățenilor străini veniți în România cu diverse afaceri. Acest exemplar are ca destinatar un comerciant din Ploiești - Gheorghe Bucurescu. Am mai întîlnit astfel de corespondențe comerciale circulate de la Mizil către Brăila, spre exemplu, cu care exista legături intense. Interesant este mesajul expeditorului mizilean, probabil un cod: s m P p o z - Anghel I. Georgescu

 


 
 
CASTELUL PLUTARCH MAREȘ
Cartea poștală în discuție mai este interesantă pentru că oferă o imagine, chiar dacă mică și ușor neclară, a așa-zisului la acea vreme castel al lui Plutarch Mareș. Vă amintiți poate o postare mai veche în care pusesem alăturate o carte poștală cu Vila Mareș și o fotografie făcută de un reporter de război al armatei germane aflată în retragere la sfîrșitul primului război mondial - pentru o relectură, click aici și aici. Această carte poștală datată 1908 vine să confirme ipoteza potrivit căreia Hanul, în fața căruia acum funcționează o piscină, a avut o altă formă, ipoteză confirmată și de arhitectul Cosmin Pavel. Acum avem o dovadă că acea vilă este una și aceeași construcție cu numitul schloss de pe versoul fotografiei făcute o dată cu retragerea armatei germane.
 
 
 
 
STRADA CAROL
Apare apoi strada Carol, artera comercială a Mizilului. O imagine color care a fost tipărită și pe o carte poștală de sine stătătoare, în variantă alb-negru (o puteți vizualiza aici). Este de presupus că toate celelalte imagini din montaj (biserica Adormirea Maicii Domnului, Bulevardul și castelul Mareș) să fi fost tipărite și în variante separate, poate și color, precum cea cu strada Carol. Varianta alb-negru oferă ceva mai multe detalii.
 
 
 
BULEVARDUL
Tot ca un element de noutate, alături de imaginea cu Castelul, este cea care arată Bulevardul. Este știut că la sfîrșit de săptămînă mizilenii ieșeau să se plimbe pe strada Carol. Exista iată și acest Bulevard care trebuie să fie actualul Bulevard al Unirii, care face legătura între Șoseaua Națională (Mihai Bravu) și strada Nicolae Bălcescu (fostă Carol) - e o presupunere pe care cei în vîrstă o pot corecta. Pe acest Bulevard au fost o vreme berăria lui Vișinescu, librăria, farmacia Gotsman, altele și altele. Plus biserica Sf. Ioan. Presupun că fotografia a fost făcută cam unde este acum intersecția Bulevardului Unirii cu Șoseaua Națională, avînd pe dreapta o parte din clădirile amintite mai înainte (acele funcțiuni - berărie, librărie, farmacie - le-au avut ceva mai tîrziu), unde acum se află Primăria și părculețul cu Monumentul Eroilor. Puteți vedea aici o altă fotografie în care acest flanc de clădiri se află pe partea stîngă, fotografia fiind făcută cam din dreptul actualului Obelisc. 
 


 
 
BISERICA ADORMIRII MAICII DOMNULUI
Este a patra imagine (prima, în ordinea în care apar pe montajul cărții poștale). Cu această biserică există cărți poștale din anii 20, cînd au existat mai multe emisiuni poștale pe care i le datorăm primarului de atunci, Spirică Anastasiu, cum este și cea de mai jos:
 
 
 
Despre această alte imagini cu această biserică am mai scris aici. Fotografia folosită în montajul cărți poștale a fost făcută cam din dreptul fostului restaurant Central, actualmente sală de închiriat pentru nunți, botezuri, petrecri, festivități etc.



De remarcat că fotografia a fost făcută iarna și că nu apare ceasul. În fotografiile pe care le-am făcut recent clopotniței ceasului i s-a găsit loc decupîndu-se din cele două arcade de la nivelul superior. Ceasul a fost montat inițial pe clopotnița bisericii Sf. Ioan, care a căzut la cutremurul din 1940. Fiindcă nu a fost refăcută acea clopotniță, ceasul a fost mutat la biserica Adromirea Maicii domnului. Mai există o fotografie mai veche cu această biserică în care ceasul nu apare montat pe fațada clopotniței.


Iată două imagini cu biserica Sf. Ioan pe a cărei clopotniță apare ceasul, și una în care se vedea locul ceasului (o gaură neagră):







Apoi, sînt de observat dependințele lipite în stînga și dreapta clopotniței bisericii Adormirea Maicii Domnului. Au făcut parte din casa parohială? S-au tot făcut transformări , unele se întîmplă chiar și în această perioadă. Săptămîna trecută am văzut că se lucrează la partea de la stradă a casei parohiale, mascată cu plăci OSB.





Potrivit zvonurilor, acolo se pregătește deschiderea unei farmacii. Să fie un parteneriat al bisericii, o închiriere sau o cedare a spațiului? Acele clădiri au fost făcute pe cheltuiala mizilenilor cu un anumit scop și ar fi păcat să fie cedate sau închiriate (e de văzut pe ce sumă) unei farmacii private. Oricum, rămîne de văzut dacă zvonurile se vor adeveri.
 

 

joi, 3 ianuarie 2013

Biserica Sf. Ioan Mizil

Sfînta renunțare la vechile candelabre ale bisericii din Fefelei, despre care am scris aici acum o săptămînă și ceva, a stîrnit un oarece interes local. Aminteam acolo și de pictura Olgăi Greceanu de la biserica Sf. Ioan (de la șosea), dusă pe apa Sîmbetei. Avînd ceva mai mult răgaz de sărbători, am descoperit printre fotografiile pe care le-am făcut la Mizil două imagini cu icoana Sfintei Parascheva (de la biserica Sf. Ioan). Un plan de context, în care poate fi văzută o rămășiță a fostei picturi a bisericii, și un detaliu foarte important pentru o monografie a orașului. Mitu de la Ligă (Dumitru Vasilescu) mi-a atras atenția asupra lui, fiind un foarte apropiat al bisericii, în general, dar în ultima vreme căzut în dizgrația notabilităților orașului. Acest detaliu indică existența unor obști profesionale, în acest caz obștea lăutarilor. Din reportajul lui F. Brunea-Fox, despre care am scris aici, reieșea că în anii 30 la Mizil erau zeci de lăutari, un motiv suficient pentru a exista o formă de organizare a lor, un soi de sindicat, cu reguli și toate cele. Nu știu care ar putea fi data acestei donații făcute bisericii, sigur poate fi găsită în scriptele parohiei, dar bănuiesc că informația din reportaj și această mențiune de pe icoana Sfintei Parascheva sunt complementare. Să fi fost Sfînta Parascheva patroana lăutarilor din Mizil? Iată că e de scormonit. Încă pot fi găsite multe informații cu puțină răbdare -- bătrîni mai sînt la Mizil, unii chiar dispuși să povestească. Pentru cei interesați de istoria orașului sau chiar a bisericii Sf. Ioan acesta poate fi un clu, un punct de plecare pentru propriile investigații. Și ca să nu fiu vorbă-n vînt, iată și cele două fotografii:
 
 
 
 
În prima dintre fotografii se văd și vechile strane, datate înainte de 1900, o combinație între fag și brad. Chiar dacă l-am arătat cu degetul pe părintele Ardeleanu Romulus, vorbind despre ușurătatea de care a dat dovadă renunțînd la pictura Olgăi Greceanu, trebuie să-i și muțumesc, și asta este o ocazie, pentru faptul de a fi donat două module de strane (pentru patru persoane fiecare) Muzeului Țăranului Român. Stranele erau dezafectate, comanda pentru stranele noi fiind deja dată. Le-am văzut depozitate în curtea bisericii cînd mă întorceam de la Năeni, cu cîteva lespezi de piatră.
 
 

 
 
 
O ocazie pentru a salva acele strane pe care n-am scăpat-o. Așa că mai există niște martori. Acele strane au fost folosite în cîteva din expozițiile temporare de la Muzeul Țăranului Român.
Sper să mai postez cît de curînd și alte povești sau imagini care să aibă legătură cu această biserică, o vreme considerată de mizileni catedrală a orașului.