Totalul afișărilor de pagină

marți, 24 noiembrie 2015

Stema orașului

Ca și politicienii, o stemă reprezintă. Mai precis, o reprezentarea orașului și implicit a cetățenilor de către sau printr-o stemă (un mix de simboluri și semnificații cu reguli stricte de interpretare) are mai multă acoperire decît o au politicienii. Inconsistența lor, a politicienilor, îi face să se pună sub acoperămîntul diverselor sigle și tradiții. La adăpost. Pentru că semnele impun respect, cu atît mai mult cu cît le sînt atașate sentimentele de tot felul ale oamenilor de rînd.

Ieri am găsit pe facebook trei propuneri pentru stema orașului Mizil. Proveneau, evident, de pe situl primăriei. Am mers acolo și am aflat că pe 10 noiembrie a fost postat următorul anunț:
„În conformitate cu art. 7, alin.2 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în adminstraţie, republicată cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii Oraşului Mizil pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare, în legatură cu propunerile de variante privind STEMA ORAŞULUI MIZIL, JUDEŢUL PRAHOVA, afişate mai jos, până la data de 30 noiembrie, la sediul Primăriei Mizil, B-dul. Unirii nr.14, sau la adresa de email: primaria@primaria-mizil.ro”
Imaginile sînt acestea:






Am urmărit și preferințele, reacțiile... Variantele 5 și 4 par să fi stîrnit interesul celor care au aflat de aceste propuneri. Varianta 3 pare inconsistentă în comparație cu celelalte, care includ mai multe elemente semnificative pentru Mizil. Să le luăm pe rînd.

Este limpede că poștalionul nu avea cum să lipsească, de vreme ce perioada de dezvoltare a așezării devenită Mizil se datorează poziției pe ruta poștei. Unii au văzut în poștalion o căruță cu covilitir și, poate, prin asta au asociat această imagine cu minoritatea romă. Au greșit. Design-ul poștalionului a fluctuat în timp. Ceea ce vedem în stemele propuse pare să corespundă unui model de sfîrșit de secol XVIII și început de secol XIX, exact perioada în care orașul capătă numele Mizil, de care se face vinovat un turc, dregător al poștelor, anume Sefchet-pașa (după monografia profesorului de istorie Panait). Numele este tot de proveniență turcească. În varianta 3 apare o formă simplificată, anume un călăreț care făcea ștafeta cu înscrisuri de la o stație la alta. Pentru a desemna serviciile poștale este frecvent folosit şi cornul, care în varianta 3 apare colorat distinct, în galben.

Viţa-de-vie. Iarăși un element obligatoriu. Ține de o tradiție a locului, continuată  și în prezent, spre deosebire de alte tradiții comerciale sau meșteșugărești, care s-au cam dus. În plus, un butuc de viță-de-vie apărea și pe stema județului Săcuieni (sau Saac), desființat în 1845, din care Mizilul / Istăul a făcut parte cîteva sute de ani. De aceea aș prefera varianta cu lăstar și ciorchine celei în care este figurat teascul.

Caduceul. Pe scutul mic din varianta 4 apare simbolul comerțului, sceptrul lui Hermes / Mercur, pe care se încolăcesc doi șerpi, țintind spre partea superioară terminată cu două aripi. Este de asemenea un element justificat pentru o așezare care a fost în primul rînd una negustorească, o placă turnantă între deal și cîmpie, între acestea două și portul liber Brăila.

Sfînta Filofteia. Apare pe scutul mic din varianta 5. Argumentul este acela că după prima procesiune în zona Mizilului cu moaștele Sfintei Filofteia, evlavia localnicilor au pus orașul sub patronajul ei spiritual. Aici se poate deschide o discuție. De ce Sfînta Filofteia și nu Constantin Brîncoveanu, la rîndul lui canonizat, dar, mai mult, cu legături consistente în zona Mizilului: aici avea moșii, printre care și orașul; el a isntituit tîrgul / bâlciul de la Mizil; soția lui Brîncoveanu, Marcia, era fiica lui domnitorului Antonie din Popești (de lîngă Tîrgșor), deci din zonă; Antonie din Popești a deținut moșiile Istăului. Eu aș opta pentru Brîncoveanu. În Urlați există o legătură asemănătoare, ceea ce a determinat autoritățile locale de denumească Liceul Teoretic Brîncoveanu Vodă. Nu văd de ce nu primăria ar face o opțiune similară pentru stemă.

Ce cred că mai lipsește de pe stemă. Fie că unora s-ar putea să nu le surîdă ideea, cred totuși că minoritatea romă ar trebui reprezentată, pentru că face parte din istoria orașului: potcovari (mai ales în timpul cît poștalioanele erau funcționale, dar nu numai atunci), lăutarii, cărămidarii, frizerii, croitorii, căldărarii, ursarii etc. Mizilul chiar este un exemplu pentru diversitatea meseriilor pe care romii / țiganii le-au avut aici, ceea ce i-a si ajutat sa se integreze mai bine, spre deosebire de cei din cartier, veniți mai tîrziu. A propos, zona din nord-vestul orașului numită informal Cartier în perioada interbelică se numea Cartierul Brîncoveanu. Excluzindu-i chiar și pe plan simbolic, pentru că o stemă este cum spuneam un mix de simboluri reprezentative, e ca și cum i-ai da afară din oraș, fără să le recunoști trecutul în Mizil. Or, o parte din ei sînt mai vechi în oraș decît unii din mizilenii majoritari.

Închei cu o urmă de îndoială. Sînt tare curios să aflu ce firme au mai participat la licitația care a atribuit contractul firmei SC RomStema SRL. Am căutat pe internet situl firmei și am găsit nici mai mult, nici mai puțin decît o pagină, o singură pagină care nu diferă cu nimic de o simplă carte de vizită. Deci, nici un portofoliu care să ne dea încrederea că ne putem aștepta la un lucru bine făcut. Doar că firma e din Sibiu. Sibiul lui Iohannis. 

Totuși: țara arde și baba se piaptănă. Parcul industrial așteaptă investitori și noi ne scărpinăm la stemă. Cam asta e imaginea unui final de mandat care nu anunță cine știe ce lucruri bune pentru oraș. Din păcate.