Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 martie 2012

Gogoșeria lui Blaj

Mizilenii care au acum în jur de 40 de ani își mai amintesc poate de gogoșeria lui Blaj Ivanovici. Era pe colț, la intersecția dintre str. Nicolae Bălcescu și str. 24 Ianuarie, unde acum sînt niște ruine împrejmuite cu un gard de tablă. La începutul anilor '80, în zonă încă erau urme ale negustorimii care făcea o anume mîndrie locală. Pe alt colț al aceleiași intersecții, unde în anii din urmă a fost Biblioteca orășenească, fusese în aceiași ani '80 un Gostat, mutat apoi undeva prin piață. Pe latura dinspre strada 24 Ianuarie a părculețului din centru era de asemenea un aprozar, mutat apoi pe strada Alba Iulia, într-un soi de gheretă de metal și PFL, vizavi de o covrigărie. Prea multele mutări aduc cu ele uitarea.
Revin la gogoșeria lui Blaj Ivanovici. Clădirea avea colțul teșit, ca mai toate clădirile cu un amplasament asemănător și cărora li se dăduse o utilitate comercială.



E curios de știut cui aparține suprafața de teren pe care a fost amplasată clădirea cu gogoșeria sau dacă terenul respectiv are situația rezolvată, mai ales în contextul actual, în care rezolvarea dosarelor de restituire a proprietăților naționalizate a fost ieri suspendată pentru 6 luni datorită neregulilor constatate în aplicarea legii pe astfel de spețe. Se poate observa că suprafața este destul de mare, și probabil că interesele sînt direct proporționale. Dar asta este o poveste care ține de actualitate, de autorități, de mizeria unui sistem intenționat întreținut în datele unei ambiguități care să fermenteze profituri la timpul potrivit.
În schimb, istoriile, poveștile chiar dacă nu au toate neapărat un farmec aparte, măcar pot întreține o cît de firavă continuitate -- timpul cicatrizează rănile, memoria convertește răul din realitate în cuvinte, nostalgia dă apă la moară rememorării. Istoria lui Blaj o mai știu poate mizilenii mai în vîrstă. Cînd treceam prin centru și luam gogoși de la el, mă frapa numele: Blaj. Deseori se făcea coadă pe colțul lui. Apoi, cei tineri au plecat, se pare că nu la mult timp după ce a murit bătrînul (1982). Cîndva îmi propusesem să scriu despre acești negustori care au supraviețuit cu chiu cu vai în comunism, dar tot amînam. Ieri am primit prin amabilitatea domnului Emil Craioveanu o fotografie cu un cadru strîns în care se vede geamul prin care se vindeau gogoșile. Dincolo de geam, la vînzare, Mihai Ivanovici, fiul lui Blaj.

Mihai Ivanovici și Emil Craioveanu - 1972

Scotocind prin fotografiile familiei mele, găsisem anii trecuți o imagine în care apare și Blaj Ivanovici. Contextul pare a fi o nuntă, judecînd după florile pe care le au în piept cele patru personaje (Blaj este primul din stînga):


Cam asta este tot ce știu despre Blaj. Poate că în scurt voi reuși să dau de fiul lui, să aflu povestea acestei familii de mici negustori. La fel cum de asemenea mă gîndisem să schițez povestea unui alt mic negustor de dulciuri, Boris Spasici, la care puteai găsi bragă, bigi-bigi și alte dulcețuri ale vremii.
Oamenii ăștia s-au făcut oale și ulcele. Tot anii trecuți am ajuns și prin cimitir în căutarea mormîntului lui Blaj, pentru a avea minime informații pentru o astfel de documentare. Și am găsit cavoul familiei, în care am aflat că de curînd a fost înmormîntată fiica lui Blaj, care era măritată la Buzău.


Au rămas în schimb povești și fotografii cu care îmi doresc să scot la suprafață un oraș care se uită pe sine de la o zi la alta. Este o rugăminte (sau invitație) pentru cei care vizitează acest blog să dea o mînă de ajutor -- orice poveste, cît de scurtă poate fi integrată în povestea acestui personaj, în povestea negustorilor mizileni, în povestea orașului.

PS În varianta inițială a filmului Visul lui Adalbert exista o scenă cu mai mulți școlari la coadă la gogoși. Cînd am scris scena ne-am gîndit la Blaj. Și cum nu mai ne aduceam aminte dacă gogoșeria lui funcționa, am plasat-o într-o baracă metalică, așa cum erau destule pe vremea aceea. Pînă la urmă scena n-a intrat în varianta finală filmului. Totuși, iată o fotografie de la filmare. De atmosferă.

30 de comentarii:

  1. Interesanta povestea,nici nu știam ce rol a avut casa aceea pe colt.

    RăspundețiȘtergere
  2. Gogoșeria a fost unde acum este împrejmuirea cu gard de tablă, pe același aliniament cu părculețul. Acum un an, doi se puteau vedea fundațiile clădirii, cu pivnițe. Sînt curios dacă s-a găsit cineva să fotografieze înainte de a fi dezafectat locul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos, Cosmine. Inca odata felicitari. Faza e ca nu imi mai aduc aminte de acea gogoserie....biblioteca de care scrii o stiu.
    Langa bunica mea, locuia fam. Pastrama. Batranul Pastrama lucra la un magazin prin anii '80. Era un altfel de magazin, nu magazin clasic in care intri platesti si cumperi. La acest magazin se duceau produse de origine animala, parca si contravaloarea era ceva stofa, materiale textile....sau era invers. Imi pare rau ca nu imi mai aduc aminte asa bine pentru ca eram copil si plus de asta, tot ceea ce stiu am aflat de la nepotii batranului, ei fiind cam de aceeasi varsta cu mine.
    Magazinul era pe Sosea, ceva mai sus de fostul cinematograf.
    Batranul inca mai traieste are aproape 90 de ani sau poate peste 90 de ani. Noi, cititorii fideli ai blog-ului tau am fi foarte incantati daca ai putea sa iei legatura cu el. Sunt sigura xa ar avea ce povesti si cred ca are o gramada de poze.
    Astept cu nerabdare sa primesc noi informatii despre Mizilul vechi.....

    RăspundețiȘtergere
  4. Gogoseria s-a desfiintat cam de mult. Chiar dinainte de 1989, daca mi-aduc bine aminte. Incerc sa iau legatura cumva cu fiul lui Blaj Ivanovici.
    Cind voi ajunge in Mizil o sa incerc sa mai stau de vorba cu oameni in virsta. Cred ca magazinul unde lucra Pastrama era pe un colt, la intersectia dintre Soseaua nationala si strada Vlad Tepes. Nu bag mina-n foc, o sa ma interesez. Si acolo era o casa veche, negustoreasca, pe care din pacate nu am fotografiat-o.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pentru postare, sunt Misu Blaj Ivanovici ma bucur ca ati amintit de Blaj si familia lui dar consider ca mai sunt multe alte lucruri de spus si povestit. Ne dorind sa va incarc prea mult cu povestile familiei mele am convenit sa detaliez istoria familiei pe blogul meu, daca doriti sa aflati mai multe am inceput sa relatez mai pe larg pe blogul http://ivanovicimihai.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Misu Blaj Ivanovici
    Ma bucur ca aceste povesti pot ajunge la mizilenii care au nostalgii si la cei care nu stiu mare lucru despre Mizilul negustorilor. Am incercat sa dau de dumneavoastra prin citeva persoane cu care am inteles ca ati mai tinut legatura o vreme. Nu mai aveau nr de telefon, dar prin domnul Emil Craioveanu am adresa fratelui dumneavoastra. Fiind foarte prins cu multe lucruri, proiecte, inca nu i-am scris lui Anton Ivanovici. Acum, ca mi-ati trimis acest mesaj, ma gindesc ca ne-am putea intilni. Eu stau in Bucuresti. Poate facem un interviu... Ce ziceti? Adresa mea de e-mail este cosmanolo@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-amintesc de Toto, cum mergeam in "Insula Pastelui", refugiul nostru de fumat tigari de la Cateaua Lesinata, pe limba de pamant dintre Tohoneanca si Budureasca....si intre 1961-1965 am fost coleg de liceu, Scoala Medie Mixta, cu o sora de-a lui...in '61 s-a dat in folosinta, director Stan Petre, prof mate Ionita Pompiliu, prof fizica, Joitica, sotia, prof istorie Constantin Dragomirescu, zis Microbu...

      Ștergere
    2. Ionita Pompiliu , Ionita Zoe , buni profesori nu ?

      Ștergere
  7. Toto, tu esti?
    Iti mai aduci aminte de Insula Pastelui, unde mergeam cu Lica Samadau, la intersectia Budureasca-Tohoneanca...mancam si fumam produse de la Cateaua Lesinata...eu va povesteam de Insula Diavolului si de Iadul Plutitor...si Dox-urile, si colectia 2 lei, 5 lei, Femei Celebre....
    Ti-amintesti ca am fost coleg de clasa, LA LICEUL AMARAT, NUMIT SCOALA MEDIE MIXTA.... cu sora ta, am vorbit de tine, cu ea, la ultima intalnirea a promotiei....

    RăspundețiȘtergere
  8. In fotografia de nunta, opus lui Blaj, ca extrema, pare a fi Nicu Manolache....cred ca este nunta lui Stamate(Tucu), prof mate, din Pescarie, la localul colt N. Balcescu-Strada Garii, opus Bufet, cam 1968-1969..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ADAM SI EVA
      Intr-adevar, ultimul, de la stînga la dreapta, este Nicu Manolache, tatăl meu.

      Ștergere
    2. Sa traiesti, baiete!
      E posibil sa ne fi intalnit candva, daca ai fost la Seminar, in Buzau....daca n..., oricum, suntem intr-un adevar, pe care ti-l va spune tatal tau...cat de aproape sunt de voi...
      Multa sanatate voua, de la mine!
      Ce s-a intamplat cu un copac, din fata magazinului de langa voi(de la Coana Ioana, apoi Hurduiala)?! Stiu ca era scorburos, l-au sacrificat?! Nu l-am mai vazut in vara...

      Ștergere
    3. Nu am fost la seminar. Ma bucur ca toate aceste amintiri au ecouri. Pentru mizilenii de vîrsta mea sau mai mici decît mine Gogoșeria lui Blaj nu înseamnă nimic. Pentru mine, da. Încerc să-mi dau seama ce vor fi însemnînd pentru generația părinților mei povești ca aceasta.
      Copacul acela ca și cei din fața casei noastre, de pe Erou Radu Nicolae, au fost tăiați în anii 80. Erau arțari și aveau coroanele pline cu omizi. A fost o dispoziție dată de primărie, din cîte îmi amintesc. Țin minte că unul din arțarii din fața casei noastre a fost tăiat în ziua cînd Universitatea Craiova avea un meci din campania aia cînd a ajuns în semifinale cu Benfica. Eram copil. Nu mai țin minte dacă în față la Hurduială a supraviețuit vreun copac acelie dispoziții. Taică-miu poate știe mai bine. Eu am plecat din Mizil în 1991, revenirile au fost temporare.

      Ștergere
  9. @ ADAM SI EVA
    Daca va referiti la autorul blogului, cind il invocati pe Toto, atunci raspunsul este negativ. Daca doriti sa luati legatura cu el intrati pe blogul lui Mihai Ivanovici: tp://ivanovicimihai.blogspot.com/
    Oricum, din ce amintiti, se pare ca aveti multe de povestit despre tineretile mizilene, probabil anii 70.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pot povesti din ocupatia germana, de la frati si parinti, abandonarea aerodromului si fuga printre dealuri spre Niscov, cu destinatia Brasov, ca rusii erau la Ramnicul Sarat si inaintau pe Soseaua Nationala iar pe Valea Prahovei erau garzile patriotice si armata romana, ca sa le taie retragerea si sa apere rafinariile si campurile petrolifere....intrarea si scurgerea rusilor inaite, spre Berlin si inapoi cu prizonieri. Apoi Mizilul vazut de mine dupa 1954, inzapezirea si intrarea mea la Scoala de baieti, invatatoare D-na Dragomir, locuia pe Nicolae Balcescu, la anexele de la Banca(avea o pompa in fata, cu un cap de balaur, de bronz, pentru imaginea asta, beam apa ore intregi...), apoi s-a mutat pe strada 15 August, unde statea si Nicu Manolache, de altfel am fost coleg, cu fratele lui, Ion, din clasa I-pana la terminarea liceului.

      Ștergere
    2. Stiu de Toto, ca este fratele lui Mihai Blaj Ivanovici...i-am scris lui Misu pe blog...
      Si el are un patriotism local, patriotard in general, dulos si generos, in special...
      De la el am aflat, pe b;og, despre fostul meu coleg de generala, Ardeleanu...ei erau vecini...cred ca si prieteni buni...

      Ștergere
    3. N-ați vrea să vă încumetați la o istorisire a Mizilului, ceea ce știți despre oraș prin ochii proprii și de la părinți și frați, cum spuneți? Fiecare dintre cei ce au trăit în Mizil își aduce aminte alte și alte povești, personaje, detalii, pe care alții le-au uitat total sau parțial.
      Strada 15 august este actuala stradă George Ranetti?
      Ion - Nelu Manolache a murit în 1998. Unchiul meu preferat.

      Ștergere
  10. Da, as dori acest parteneriat, pe mentalul dar si pe cautarile mele....m-ar interesa o privire monografica asupra Strazii Tepes-Voda, populatie, profesii, comert, caractere si temperamente[am gasit in Baragan un fost ucenic al lui Manea Cojocaru de la "Doi mielusei", terminand ucenicia in 1947, am fotocopia pozei patronului]...precum si avataruri cultural-artistice, pentru o paradigma de scena si film, locatii, continuturi, atmosfera...plus mizileni ofiteri de aviatie la Baza aeriana Cocargeaua/Borcea/Fetesti...sau scoala mizileana de matematica...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ar fi minunat. O istorie a unui loc nu cred ca trebuie sa fie felia unei singure persoane, autoritatea indiscutabila. Si, oricum, dincolo de informatiile pe care le descoperim prin diverse arhive, putin cite putin, exista istoriile personale, memoriile, experientele de viata, fara de care o istorie a unui loc ar fi ceva sec. Mi-ar placea sa fie mai multe persoane care sa aiba fiecare scormonelile lui. O Arca a Mizilului, pentru ca sint tot felul de amintiri pe care le-am auzit povestite la unul si la altul. Ele se pierd cind vine vorba de un oras mare. Cind este vorba de un tirg precum Mizilul, astfel de istorii aproape ca il mitizeaza, iar farmecul este la locul lui. Citiva prieteni o sa facem o fundatie culturala care sa aiba ca obiect de activitate evenimente culturale la Mizil in legatura cu istoria acestui orasel. Avem niste planuri pe care speram ca intr-un an-doi sa le facem vizibile. Si nu virtuale, nu precum acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  12. Gogoseria din cate imi amintesc a functionat pana in 1989 si pe coltul din dreapta parca era o alimentara.

    RăspundețiȘtergere
  13. Dar de Paiu', personaj pitoresc al urbei, isi mai aminteste cineva? Mai era Lili Bou, Fotita, toti un fel de "nebunii orasului", dar reprezentau o pata de culoare, oameni simpli de spirit, insa nu faceau rau nimanui. Si ei erau ai Mizilului. E drep, nu au de-a face cu viata culturala a urbei, pe care vreti sa o promovati. Curaj in aceasta intreprindere, acum cand orasul are mai degraba aerul unei epave.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu, unul, mi-i amintesc. Sigur că se poate scrie și despre ei. Cînd i-am prins eram copil, adolescent... Mai ule pot povesti cei care sînt ceva mai în vîrstă. A făcut-o deja Mișu Ivanovici, fiul lui Blaj Ivanovici, pe blogul său: http://ivanovicimihai.blogspot.ro/2013/05/fotida.html
    Pe acel blog se găsesc multe istorii cu personaje cunoscute ale Mizilului anilor 50-60-70-80.
    Altfel, sint sigur ca peste niște ani se va vorbi și despre personajele acestor ani, din 2000 încoace.

    RăspundețiȘtergere
  15. Frumoasa poveste , mizilean sunt si eu intr-un fel , mai mult prin tata . Bunicii mei au fost ionita pompiliu , prof mate si ionita zoe , prof fizica .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inseamna ca esti baiatul lui Marius.Sa fii mandru ca ai avut un asa bunic.L-am avut o perioada profesor,era imposibil sa nu pricepi matematica de la omul asta.Cand la randul meu am avut copii, i-am dat la pregatire pe bani, grei la profesori universitari dar si la domnul profesor Ionita ca eram si vecini.Mi-au spus ca-l prefera pe domnul prof. Ionita pentru ca mult mai mult pricep de la dansul si rezultatele s-au vazut.Am fost o generati care am avut parte de profesori extraordinari.Dl. profesor de romana Macovei,iar in liceu pe dna Burlacu, dnul profesor Oprea Ferent,d-nul prof Zecheru,d-na profesoara de fizica Capra.Daca aveai nesansa sa iesi in oras si sa te intalnesti cu d-nul profesor Uruc, stiai ca a doua zi erai ascultat.Era si strictete, dar se invata si carte

      Ștergere
    2. am multe informatii despre familia prof. Ionita , contacteaza mailul ionita_marius58@yahoo.com

      Ștergere
  16. Sigur ca am auzit de profesorii Ionita, atita doar ca nu le-am fost elev, incepind scoala in 1979. Am vrea sa ne facem timp sa povestim si despre ei, ca de altfel si despre alti profesori, insa am avea nevoie cumva si de sprijinul celor din familie pentru a afla cit mai multe date si, eventual, imagini. Cind am pornit acest blog am intentionat sa suplinim absenta unei monografii si a unui muzeu, pentru ca sint destul de multe de povestit, iar cei care locuiesc acum in Mizil cred ca au nevoie de toate acestea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar ar fi bine venita oricand o astfel de poveste despre acesti profesori . Imi place initiativa ta si sper ca vei reusi sa scrii o astfel de poveste

      Ștergere
  17. Am găsit întâmplător câteva date despre orașul Mizil, din timpul celui de-al doilea război mondial. Nu au legătură cu subiectul de față, dar dacă vă interesează, vi le pot pune la dispoziție cu multă plăcere. Iată-le:
    EXCLUSIV EVZ. 23 august libertate ne-a adus? Fărădelegile Armatei Roșii în România. Soldații sovietici au violat, jefuit și ucis fără discernământ Armata Roşie la Mizil Când au intrat și în Mizil, rușii au ”ras” tot. Ioan Gheorghe Ioniță, inspector la direcția CFR Mizil declara că ”pe 28 august 1944, când au sosit trupele Armatei Roșii în oraș, o coloană de vreo 15 – 20 de mașini a oprit în fața Poliției iar o parte din soldați au forțat sediul și au intrat”. Au ieșit cu mașina de scris, bocanci, armament, registre, saci. Un alt martor, Romeo Constantin, a declarat că în respectiva zi, ostașii sovietici au furat din sediul Poliției Mizil inclusiv lenjeria de pe paturi și cauciucurile din beci. Moise Dobre, angajat al Comisariatului de poliție Mizil a dat următoarea declarație: ”Cu venirea Armatei rusești au intrat mai mulți ostași ruși în casă și mi-a luat mai multe bunuri dintre care mi-a luat și un toc de pistol Browning, una vergea, 30 de cartușe și o pereche de bocanci, aceste atoate fiind primite de la Detașament”. Același lucru l-a pățit și Costică Stelian de la Comisariatul Mizil, rușii furând de la acesta pantalonii și o centură.

    RăspundețiȘtergere
  18. mulțumesc pentru informație! am găsit și link-ul, pentru cei ce vor mai multe despre acel context istoric: http://www.evz.ro/23-august-libertate-ne-a-adus-faradelegile-armatei-rosii-in-romania-episodul-2.html

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!