A fost o dată Fotida

De aproape o sătămînă n-am mai scris nimic la Miziliada şi deja mă ameninţa gîndul unei leneveli din care nu mă vedem ieşit cu una, cu două. Mă gîndisem la cîteva subiecte, pe care le urneam destul de anevoios, başca faptul că aveam la dispoziţie cîteva casete înregistrate pe care va trebui să le transcriu la un moment dat - dar cînd? Norocul meu a fost colegul Costin Moisil, cel care îmi amintise de melodia trupei Roata, "Localele la Mizil". El mi-a trimis în seara asta un link la un articol de pe hotnews (aici). Pe scurt, este descrisă o situaţie generală, aceea a inacţiunii, a statului la mila cuiva... după ce introducere fusese dată pe mîna unui personaj mizilean, ţicnit vesel, cu zîmbetul pe buze fie ploaie, fie vînt: Fotida. Mitu îmi tot repetase că ar fi bine să strîngem poveşti despre personajele astea marginale şi că sensibilizat de asemenea istorii biografice fusese şi profesorul Nistor. În monografia lui, spunea Mitu, chiar se regăseau cîteva portrete. Mi-l amintesc foarte bine pe Fotida. Şi nu era singurul. Mai erau Lili-Bou - o femeie bîlbîită, robotizată, care mai avea în patrimoniul la purtător o cocoaşă, o rochie veşnică precum un anteriu şi o bască pe care multe generaţii de copii i-au aruncat-o ca pe o minge de handbal; nenorocita (pentru că într-adevăr n-avusese noroc) provenea dintr-o familie bună, numai că viaţa... -; apoi Bobuleţ, un spirit al localelor, obişnuia să cînte şi să-şi încînte comesenii bătînd darabana şi ritmul în mesele de tablă şi în propriu-i piept; şi Paiu, care părea cel mai oropsit, mai şters, îl găseai deseori făcut una cu bordura sau cu pragul vreunei uşi mai adăpostite, ca o plantă care n-avea nici un gînd să iasă la lumină, ci dimpotrivă, se încrîncena să intre cît mai adînc în sine, dispărînd fără să lase urmă sau regret - şi cumva numele i se potrivea de minune: Paiu. Şi-or mai fi fost şi alţii. Ah, bineînţeles că nu trebuie uitat Luchi - homosexualul de soi al Mizilului. Omul avea ciocate, pantaloni albi, roşii, părul înfoiat şi vopsit roşcat şi parteneri cu pretenţii: medici, avocaţi, profesori universitari.

Ce bine că un prieten, Claudiu Minea, şi-a amintit totuşi de Fotida, un amărît de care unii încă ne mai aducem aminte, în ciuda aşteptărilor multor mizileni.