Totalul afișărilor de pagină
joi, 30 aprilie 2009
marți, 21 aprilie 2009
Acum cîteva luni, mai exact în noiembrie 2008, am cumpărat printr-o licitaţie de pe www.okazii.ro o carte poştală cu interiorul fostei şcoli de fete din Mizil. Pentru că ceea ce se vede în imagine pare a fi o expoziţie de cusături executate în programul şcolar, cartea poştală a figurat în expoziţia Cusături / ţesături organizată de Muzeul Ţăranului Român în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009, punctînd un anume tip de educaţie în ale artizanatului, nimic altceva decît o prelungire în şcoli a curentului Arta naţională din interbelic, care mai încoace a luat forma orelor de lucru manual. O expoziţie într-o altă expoziţie. Se prea poate ca această carte poştală să fie printre puţinele urme ale acestei şcoli de fete. Este posibil ca fotografii ale clădirii să mai existe, dar mă tem că imagini din interiorul şcolii vor fi destul de greu de găsit.
Pe verso-ul carţii poştale sînt scrise următoarele:
«Spre a vă aminti prima expoziţie dela Gim. De Fete din Mizil (expoziţie de lucru şi desen – din anul 1936-1937. Şi totodată vă mai amintiţi şi de mine.
(semnătura indescifrabilă) 7 iulie 1937
Destinatar:
Dsale
Domnişoarei
Diamanta Luscan
Directoare
Gim. De Fete Mizil»
detaliu din expoziţia Cusături / ţesături
* * *
Şcoala de fete, aşa cum am auzit-o numită de tatăl meu, a mai funcţionat pînă în 1956, cînd i-a luat locul pentru doi ani o şcoală mixtă. Apoi, în 1958, s-a reînfiinţat liceul de cultură generală pe strada Nicolae Bălcescu, clădirea fostei şcoli de fete căpătînd destinaţia de internat al liceului pentru elevii de la ţară. În anii ’70, cînd liceul de cultură generală devine Liceul Industrial Mizil, clădirii i se dă o altă utilitate – atelier şcoală. Probabil că structura clădirii s-a şubrezit atît de la strungurile mutate acolo, de la vibraţii etc., dar şi de la cutremurele din ’77, ’86 şi ’90. A fost dărîmată acum cîţiva ani, după 2000, pentru a face loc unui supermarket Plus, neinspirat amplasat chiar acolo, la şosea, în centrul oraşului.
În aşteptarea unor fotografii cu clădirea fostei şcoli de fete, m-am gîndit să postez pentru încheiere o filmare din concert cu Emerson, Lake & Palmer: Barbarian - Nutrocker, o înnădire a două piese, una de pe ELP, primul album, a doua de pe Pictures at an Exibition - un fel de Să gîndim pozitiv, totuşi. Chiar aşa. Se poate şi mai rău.
Update. Pentru că promisesem, iată fotografii cu clădirea fostei Şcoli de fete înainte de demolare (2), după ce a fost părăsită, apoi incendiată, probabil pentru a i se grăbi dispariţia, procedeu folosit cu mare succes şi în Bucureşti în cazul contrucţiilor clasate în Patrimoniul arhitectural (vezi aici un exemplu). Cred că era o contrucţie relevantă pentru arhitectura tîrgurilor. În sfîrşit, nu mai e. Fotografiile îi aparţin lui Cosmin Pavel.
vedere frontală
vedere din spate
Şi supermarketul Plus (foto Cosmin Pavel):
Update: o fotografie cu Scoala de Fete furnizata recent de un tinar istoric.
joi, 16 aprilie 2009
S-au făcut pariuri cu o săptămînă şi ceva înainte. C-o să urce pînă la jumătatea înălţimii, alţii că pînă sus. Unii care au mai urcat pe antenă i-au spus că între timp s-a montat un gard de sîrmă, ca să nu mai poată avea nimeni acces, şi deci va fi mai dificil. I s-a spus că ar trebui să mai slăbească, să aibă urcarea mai uşoară. Vătămanu, cu ani grei de ocnă în trecut, l-a sfătuit să ia cu el pe antenă şi benzină, să fie mai sigur că va impresiona. Altul, Adam, care a fost spaimă a buzunarelor pe Prahova, a spart trei biserici într-o zi, ce mai..., iar acum stă într-un cărucior din care cere pomană în faţa uneia din bisericile prăduite odată, l-a încurajat şi el oblăduitor – curajul pe care Calimero şi l-a făcut cu o săptămînă înainte, Săptămîna Patimilor, povestindu-şi prin oraş intenţia poate că i-a mîngîiat întrucîtva lui Adam absenţa piciorului. Pentru că, e limpede, Calimero nu doar că poate să meargă, ci intenţionează să urce, să străbată înălţimea. Pe scurt, Calimero se anunţa ca un nou Lăcătuşu. Atîta doar că pentru el înălţimea era doar o metaforă, un simbol. Sau mai degrabă o săgeată coborîtoare într-un grafic de producţie – sinteză a crizei economice – pe care Calimero urcă parcă în căutarea unei virgule ferme, hotărîtoare, care să-l despartă de zilele lungi de plictiseală. Pentru a o lua a doua zi de la alt capăt, ca angajat cu sau fără carte de muncă. Cînd m-a sunat Mitu să-mi spună ce se pune la cale pentru Sîmbăta Mare, Calimero era lîngă el. Îi auzeam vocea şi se arăta neînduplecat. Va urca orice-ar fi. Mitu îl mai lua la mişto, pentru că aşa e la Mizil. Eu i-am transmis să mute demonstraţia de Înălţare, pentru oarecare coerenţă, cu atît mai mult cu cît coincide cu Ziua Eroilor. Dacă, Doamne fereşte!, se va întîmpla ceva nefericit, şansele să primeşti loc de muncă sau să fii una cu pămîntul se împart la prima vedere în mod egal. Măcar să fie asigurat cu o dublă sărbătoare, iar spectacolul lui să fie al treilea prilej, cireaşa de pe tort ori bomboana de pe colivă. Ori, ori. Măcar atît. La rubrica Se întîmplă la Mizil... a unuia dintre ziarele locale nu prea îmi venea să cred că ar putea intra. Se spune că primarul ar fi aflat de planul lui Calimero şi a încercat să se asigure că alpinistul crizei nu va scruta Mizilul de la înălţime. Aşa că l-ar fi pus pe Bulău, întîiul petiţionar-alpinist de pe antena poştei tot pentru obţinerea unui loc de muncă, să-l împiedice pe Calimero, sau, la nevoie, chiar să urce după el. Rolurile s-au inversat de data asta. De data asta era momentul lui Calimero să calce pe urmele lui Bulău, după ce, acum cîţiva ani, Bulău fusese angajat pe un post de gropar la cimitirul Mizil tocmai în locul lui Calimero. Poveste din vremea cînd se vorbea de creştere economică. Şi uite că vine vremea ca lupul să-i spună oii cît de bună-i brînza şi cît de bine e să asculţi de cioban – cam aşa ne-am putea alege cu un întemeietor al moralei la Mizil.
* * *
Rîndurile dinainte le scrisesem în Joia Mare încercînd să anticipez ce urma să se întîmple sîmbătă. Cumva, Iisus Hristos se retrăsese modest, parcă şi mai ferit valurile bîrfei mici a enoriaşilor, a oamenilor de tot felul, creştini sau nu, iar eu mă simţeam stingher pentru preocuparea asta tembelă, în căutarea unei poveşti fulminante. Fusesem asigurat că evenimentul va fi filmat, fotografiat. Ce mai la deal, la vale, un reportaj îl poţi scrie şi de la distanţă, eram tentat să-mi zic în barbă, deşi îmi părea rău că nu pot ajunge şi eu acolo. Mă consolasem cu ideea că ştiu destul de bine oamenii Mizilului, ştiu cum reacţionează, le cunosc glumele. Poate mai puţin feţele, pentru că unii pare că au îmbătrînit rapid. Şi am aşteptat.
Dar Mitu a sunat din nou. Tot joi. Să vezi că m-am întîlnit cu Florin Înălţime, ăla de s-a urcat şi el pe antenă pentru că-i plecase nevasta cu altul. Îmi zice, băi, Mitule, m-am întîlnit cu Calimero, mă. Ştii ce vrea să facă nebunu’? Să se urce pe antenă, mă. Nu-i sănătos la cap. Ca să vezi: ăsta, după ce s-a urcat şi el, acum e om serios, cuminte, acum făcea şi el pe lupul moralist. L-am ascultat ca şi cum n-aş fi ştiut nimic despre ce se pune la cale. Şi mi-am dat seama de ce tot m-am întîlnit cu Calimero prin oraş, de vreo zece ori într-o juma’ de zi. Şi-a făcut propagandă, nu glumă. Cred că ştie juma' de oraş. Acuma toată lumea aşteaptă, pînă şi dascălii de la biserică. Cică ar vrea să se urce acolo în noaptea de Înviere. Eu i-am zis, baremi urcă-te ziua, dar el nu, că vrea să nu lase autorităţile să mănînce liniştit de Paşti. Primarul, poliţia comunitară. Păi cum să urce în noaptea de Înviere la înălţimea aia? Chiar dacă urcă cu o lumînare de nuntă aprinsă şi tot nu se vede ca lumea. Are nevoie de lumina zilei ca să iasă aşa cum vrea el. Să ştii că te ţin eu la curent cu tot ce se mai întîmplă, fac transmisie în direct. Unu’ îi zisese lu’ Calimero să nu se urce pe antena de la Pescărie, că aia-i mai subţire. Oricum, şi pe aia, şi pe ailaltă, sînt nişte curenţi... Da' ştii ce-mi place mie la el? Că-i hotărît. Prima oară a vrut să se urce pe biserică, dar are turla mare şi nu avea cum. Pe urmă voia pe primărie, dar nici asta nu era o variantă bună. Dar de hotărît e hotărît. Apropo, ştii de ce-i spune Calimero? Nu, îi zic. Era un personaj din desene animate cu un fes, că şi el poartă un fes, îl ţine pe-o aparte, marinăreşte. Nu-l mai ţii minte?
luni, 6 aprilie 2009
«În 1954 s-a înfiinţat primul club columbofil pe Prahova, adică pe Regiunea Ploieşti – la Mizil a fost. Primul din ţară a fost la Bucureşti, imediat după războiul al doilea, pe timpul lui Gheorghiu-Dej. Colonelul Popescu Georgică a adus primii porumbei adevăraţi, din Belgia. Pe urmă s-a răspîndit columbofilia la Mizil, Braşov, Buzăul mai tîrziu. Mizilul e indicativ 030, Ploieştiul 050, Rîmnicu-Sărat 034 sau 032, Buzăul 031, Bucureştiul era pe sectoare – 01, 02 şi tot aşa. La Mizil, întemeietorul a fost Traian Popescu. Mai e unu’ în Mizil, Nicu Popescu, care are şi păuni, dar nu sînt fraţi, n-au nici o legătură. Preşedintele Federaţiei Columbofile din România este chiar un băiat de-aici din Mizil, Cezar Sinca. E nepotu’ lu’ nea Romu Cuţitaru, care era şi el columbofil. Băiatu’ ăsta e acolo în Bucureşti şi are şi o revistă columbofilă trimestrială. Şi mai sînt două federaţii din-astea în ţară, dar noi avem bază juridică, avem avocatu’ nostru care ne susţine. În că mai am p-aici, prin casă, şi ştampilele alea vechi, de-i zicea Asociaţia „23 August” Mizil, de pe vremea RPR, după ce s-au desfiinţat denumirile cu indicative. Nea Traian Popescu stătea la ieşire din Mizil spre Săhăteni, era dintr-o familie, de chiaburi, avea cramă pe timpuri, cei mai pricopsiţi din Mizil.
Traian Popescu în columbar