Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 octombrie 2008


Incendii devastatoare


Pentru că m-am născut în Mizil simt o nevoie de neoprit să mă justific. Să ţin partea unui punct de pe hartă. Pentru că, de cînd au început să mă preocupe hărţile, de pe la 7 ani, m-a copleşit ideea că, de fapt, locuiesc într-un punct, spre deosebire de alţii care îşi duceau vieţile într-un soi de gîlme sau noduli care închipuiau aşezări mult mai consistente, dar şi bolnave pe măsură. Despre Mizil nu ştiam eu mare lucru. Am mai aflat, cu chiu cu vai, întrebînd în stînga, în dreapta, ascultînd poveşti, scotocind prin cărţi rare, stranii, specializate. Cam greu să afli amănunte despre un oraş care a ars pînă la temelii de două ori. Aşa s-a ales praful şi de firavul nostru obicei de a arhiva trecutul. Ceea ce aşteaptă Mizilul este să fie rescris. Şi nu-i lucru uşor. În primul rînd trebuie să ţii piept formulărilor expeditive de tipul: De la Mizil pîn’ la Dolhasca... De fapt o recunoaştere a statutului de punct, altfel pestriţ, într-o geometrie pe care vorbitorii o doresc ceva mai umană. Mizilul este un punct la care, în general, se poate apela.


Vara asta – 2008 – am început să sper. După căutări întrerupte de grabnice demobilizări, am descoperit pe internet cîteva mici prize, agaţamente spre piscul cunoaşterii adevăratului Mizil, asupra căruia Caragiale şi Bogza au aruncat spectrele deriziunii. Vestea că fostul prim-ministru Adrian Năstase s-a încuibat sub coamele podgoriilor Tohani în rol de viitor deputat de Mizil m-a pus din nou în funcţiune. Din asta trebuie să se işte un minim folclor, dacă nu local, măcar unul al jurnaliştilor. Asta e, soarta Mizilului stă la capătul mizilicurilor, nu i te poţi sustrage. De la Maria Tănase aveam vagi versurile Foaie verde lin pelin, / Ionelule / Lala mea / Am ibovnic la Mizil / Ionelule / Of, of, of / Şi-ar veni dar n-are trin / Of, of, of…Cu trin sau fără, aşteptam să sosească o iluminare, un schepsis, o găselniţă, cîtuşi de puţinul care dă lucrurilor un înţeles hîtru, o caterincă ceva. Şi uite că de găsit găseşti, dacă te încăpăţînezi. Un articol despre cum McCain şi-a ales drept vicepreşedinte o femeie guvernator. O femeie (Sarah Palin) nu de ici, de colo – însuşi (de fapt o însăşi) guvernatorul Alaskăi. O Alaskă, la drept vorbind, cît se poate de stranie, precum Mizilul. C-un Mizil şi c-o Alaskă / Înveţi să te doară-n bască – m-am gîndit o clipă. Pe urmă, pelinul din gura Mariei Tănase şi Sarah Palin, ptiu!, ce potrivire. Mizilul e numai bun pentru amatorii de cuvinte încrucişate, anagrame, aritmogrife etc. În definitiv, mizilicuri pentru pierdut vremea. Dar articolul avea comentarii, asta era partea interesantă. Unul spunea că experienţa ei (a lui Sarah Palin) este similară cu experienţa unui primar de Mizil care ar ajunge şeful Uniunii Europene. Oare primarul Mizilului ar cuteza să se gîndească la aşa ceva? Mă rog, este înfierată maşina de propagandă care a adus pe primele pagini ale ziarelor americane un fost primar al unui oraş de 7 – 8.000 de locuitori dintr-un stat frumos, dar uitat de lume. Am căutat oraşul, am dat de el – Wasilla. Istoria lui spune că a luat locul unui oraş anterior, Knik, devenit la începutul sec. XX un ghost town. Aşa cum Mizilul se fondase pe rămăşiţele precedentului bizar Esteu. Şi, nu în cele din urmă, de ce să mă abţin? Am răsurnat W-ul şi a rezultat un temporar Masilla. Apoi, de la Mizil pîn’ la Masilla… nu e mare lucru să te joci cu vocalele. Şi Mizilul s-a numit o vreme Menzil, apoi Mezil. Prin urmare e posibil tot ce doreşti să fie posibil. De ce nu şi o înfrăţire între cele două orăşele. Dar asta-i doar o joacă, nu? Revenind la comentariile de pe forum, am descoperit că Mizilul reuşise să facă o priză bună la aprigii comentatori ai articolului, pentru că, nimic de zis, orăşelul are calitatea asta – se lipeşte de tine precum, aţi ghicit, o lipitoare dornică să se hrănească din tot ce are la-ndemînă. Şi nu departe în hipertext dau de o formulare care poate rămîne pentru gloria unui amuzament pasager. Discuţia se purta între o anume Marion şi un anume Lutzu pe seama calităţilor lui Barack Obama, care spre deosebire John McCain are resurse pentru a recunoaşte valoarea unui hussein, pentru că algebra studiată în şcoli tot de la husseini am moştenit-o, nu-i aşa? Ei bine, formularea lui Lutzu a fost deconcertantă: Nu arabii au inventat algebra, ci babilonians. De altfel, arabii nu au inventat decît o singură chestie, acum 1200 de ani, dar am uitat care-i aia. De atunci, nimic, doar haos. Iar ne întoarcem la discuţia cu cruciadele?Hai pardon. Mă bucur ptr tine că eşti o femeie pe picioarele proprii, dacă se schimba istoria, Mizil era califat arab, iar tu erai a 39-a soţie în harem. Am copiat fragmentul şi l-am pus deoparte. Peste 50, 100, 200 de ani, după ce Mizilul va mai fi suferit nişte cutremure, inundaţii ori incendii, va fi o mărturie a existenţei acestei aşezări cvasi-imaginare. Auzi aici: Mizil – califat arab. Într-un fel, m-am bucurat. Era o ipoteză cu care se poate broda o proză scurtă. Sau o nuvelă. Poate în stilul absurd-metafizic al unui faimos esperantist mizilean (Toma Macovei), despre care abia dacă ştiu cîte ceva o mînă mizileni, autorul unor textişoare bizare cuprinse sub titlul Ab le auro spiritual del scena e del schermo şi traducătorul unor texte ale lui Emil Gîrleanu – desigur în esperanto.

În fine, sar repede în barca celui de-al treilea paragraf cu socotelile întocmite. Pînă în momentul ăsta contabilizez 5.397 semne (cu spaţii, fără a pune la socoteală titlul), deci cu o depăşire a normei de 4.500. Bineînţeles, pînă acum n-am spus nici o poveste. Doar mărunţişuri, un vals delabrat, un mers pe apă împleticit. Brusc, mi-am dat seama că am amintit de Adrian Năstase lăsîndu-l suspendat undeva deasupra aerodromului din partea de nord-vest a orăşelului meu. Nu puteam rămîne impasibil. Şi, cu preţul unei grave preocupări, am asistat la degraba coborîre a fostului prim-ministru într-un alt comentariu, de data asta la un articol despre alegerile româneşti de toamnă, în care se spunea, cu aer predictibilo-prezumtivo-prestidigitatoric, cam aşa: În toamnă istoria se va scrie la Mizil. Cu o completare: La Mizil sau Dăbuleni. Vă urez o zi bună.

Mai jos, două fotografii: Wasilla si Mizil. Două puncte de vedere oarecum asemănătoare.