Totalul afișărilor de pagină

vineri, 26 martie 2010

Gicu Buia

În sfîrşit am reuşit să trec înregistrarea cu Gicu Buia potcovarul în format digital. Înregistrarea am făcut-o anul trecut, cînd l-am vizitat. Atunci am povestit cîte ceva aici, însă prea puţin. Rămînea promisiunea transcrierii. Pe Gicu Buia l-am mai amintit anul acesta cînd a murit - aici.

Acum a venit momentul să dau înregistrarea. N-am transcris nimic pentru a nu interveni cîtuşi de puţin. Mi s-a părut că e mai cinstit să i se poată auzi şi vocea, să poată fi la vedere stîngăciile mele şi ale lui Mitu. Pînă la urmă o astfel de întîlnire poate fi rezumată la cîteva poveşti, însă schiţarea, rezumatul sărăceşte foarte mult. Ascultaţi şi bucuraţi-vă că au existat astfel de oameni!


1

Asculta mai multe audio Blog

2

Asculta mai multe audio Blog

3

Asculta mai multe audio Blog

4

Asculta mai multe audio Blog
Bolaro

Bolaro este o poreclă — a lui Lincan Nicolae. Lincan Nicolae este reprezentant al romilor din Mizil. El spune că numele Lincan ar veni de la Abraham Lincoln, cel care a eliberat din robie populaţia neagră din America secolului XIX. Probabil că ar fi în stare să producă o fantastă istorie a Americii, a Europei, a lumii întregi. Din poveştile oraşului se ştie că Bolaro e un tip cu un umor involuntar de netăgăduit. Umorul, după cum bine se ştie, poate fi de multe feluri. Există şi un umor negru, de care Bolaro a uzat în campania electorală din toamna trecută. Atunci Bolaro umbla prin oraş cu două fotografii, Crin Antonescu şi Ion Antonescu, şi spunea co-etnicilor săi aproximativ aşa:
— Nu-l votaţi pe Crin Antonescu pentru că e nepotul lui Ion Antonescu şi-o să vă îmbarce la Giurgiu în bărci de carton şi-o să vă dea drumu' pe Dunăre!
La Mizil, Crin Antonescu a avut scor mic la alegerile din 2009.
Acum, că a venit primăvara, împreună cu pomii şi ghioceii înfloreşte şi umorul lui Bolaro. Dar nimic nu-i nou sub soare, totul e ciclic. Ţinînd seama şi de concursul lansat de Primăria Mizil semnalat în postarea anterioară, Bolaro a făcut şi el ceva promovare. A pornit pe străzile alor săi însufleţit nu doar de aerul primăvăratec. O boare de vînt birocratic era de descoperit în încurajările sale:
— Puneţi mîna şi faceţi curăţenie că vin ăştia de la Evul Mediu şi ne dau amendă!
Sigur că îmi amintesc cum pe vremurile ceauşiste eram duşi cu şcoala în oraş să văruim copacii, bordurile, să plivim tot felul de petice de pămînt mizilean, românesc, proprietate a poporului. Acum fiecare trebuie să-şi vadă de bucăţica lui. Altceva e mai important: Evul Mediu şi Ion Antonescu se pot întoarce oricînd. Dar nu e exclus să fie scoşi de la naftalină Mihai Viteazul, Napoleon sau Burebista — Decebal n-ar fi demn de un come-back, Decebal s-a sinucis, iar Biserica Ortodoxă n-ar putea înghiţi aşa ceva.
Ca să încheiem în aceeaşi notă optimistă, legată tot de Mediu, vă invit să urmăriţi clipul următor pe care mi l-a semnalat Claudiu Minea.

joi, 25 martie 2010

Pe tine te cîntăm, Mizil iubit

Aşa s-ar fi putut intitula anunţul care a apărut prin oraş: pe ziduri, stîlpi, garduri, pe geamurile vitrinelor, pe oriunde. Care sună aşa:

"DRAGI MIZILENI,
Prea mult discutatul şi demult în suferinţă Popor Român, a probat de-a lungul istorie o serie de calităţi, cele sufleteşti, aşejîndu-l, cu mult deasupra altor popoare.
Una din aceste calităţi, este şi aceea de a da frumuseţe lucrurilor ce-l înconjoară, de a da importanţă laturii estetice, apropiindu-se cu mâinile sufletului său bun şi plin de înţelegere de tot ce participă la viaţa sa. Aşa s-au născut cultura, tradiţiile,educaţia.
Mergeţi în muzeul ţăranului român şi-o să vedeţi grija pe care românul a acordat-o casei, curţii, îmbrăcăminţii şi tuturor lucrurilor de care el a avut nevoie.
Suntem singura ţară din lume în care o dată cu venirea primăverii şi a marii sărbători creştine a învierii Domnului, românii îşi fac curăţenie generală în curţi, grădini, case, iar prin post, şi în trup!
Suntem singura ţară din lume unde se văruie de Paşti!
Şi în Mizilul nostru, ca în fiecare an, se va întîmpla acest lucru, deaceea m-am gîndit că ar trebui să devină vizibilă această competiţie a celor care vor să-şi facă casa, grădina, curtea..., mai frumoase!
Vom da premii pentru:
- cea mai frumoasă gospodărie(casă, grădină, curte);
- cel mai frumos apartament;
- cea mai frumoasă stradă;
- cea mai frumoasă grădină, de curte sau de bloc.
Înscrierile se fac la secretariatul
Primăriei Mizil, tel. 250027, 250008, până la data de 02.04.2008. Vă aştept!

Emil Proşcan

Nu e campanie electorală, dar parcă ar aduce a ceva asemănător. Aduce şi a Cîntarea României -- cu fazele pe apartament, scară de bloc, bloc şi stradă. Cartiere? Oare ar fi posibil să concureze cartierele Mizilului la o astfel de competiţie? Dintr-un volum de corespondenţă al unui diplomat italian apărut la Cernăuţi (Ion Nistor - Corespondenţa lui Coronini cu principatele, Cernăuţi, 1938) se poate afla informaţia potrivit căreia Mizilul avea la jumătatea secolului XIX patru cartiere: galben, verde, gri, roşu. De altfel, oraşul ar mai putea fi împărţit după parohii, dar şi după denumirile tradiţionale ale zonelor: Centru, Vărzărie, Pescărie, Peste Pod, Fefelei, Poteraşi, Cartier, Teilor, Gară, Bazar, Dallas etc. S-ar fi putut organiza un campionat al curăţeniei pe operaţiuni: şters praful, dat cu aspiratorul, măturat, spălat geamurile, dat parchetul cu ceară, văruit, adunat pînza de paianjen, desfundat grădina, adunat ciorcioboatele din curte şi-am încălecat pe-o şa şi concursul tot nu s-ar termina.
Ciudat este că primarul transformă firescul curăţeniei de primăvară în ceva excepţional. Ca şi cum oamenii (mizilenii) nu şi-ar vedea de curăţenia lor, acasă. Şi, în definitiv, de ce să vină reprezentanţii primăriei în casele oamenilor? Nu e asta o intruziune? Dar, ca treaba să fie înghiţită pe nemestecate, în ecuaţie este introdus un model: muzeul ţăranului român (scris cu litere mici, de parcă nu ar fi vorba de o instituţie; de parcă ar vrea să fie vorba de un model, însă n-ar vrea ca modelul să bată la ochi). M-am gîndit că poate intenţia primarului a fost să dea model Muzeul Satului. Acolo întîlneşti expuse gospodării. Fiecare dintre ele arată ţuţ - curate, şpreiate, lustruite pînă la Dumnezeu şi-napoi, că doar e vorba de un muzeu. Nu cred să se fi gîndit primarul la Muzeul Ţăranului Român, unde chiar lucrez, pentru că în acest muzeu expunerea are o cu totul altă viziune: una sintetizatoare, metaforică, non-descriptivă, non-categorială, mizînd pe sugestie şi descoperire. Dar aici poate e vorba de confuzia primarului şi de nimic altceva. Sau poate că, neexistînd în Mizil vreun muzeu, gîndul că fiecare casă ori apartament ar putea echivala cu o fărîmă de edificiu cultural poate i s-a părut salvator. Să fi vrut primarul să-şi împrospăteze imaginea cu cea a Muzeului Ţăranului Român? Ar fi ceva surprinzător pentru o campanie de promovare gîndită în provincie, să alegi un brand cultural, în locul unui concert mai mult decît îndoielnic, de pildă. Ori poate că e începutul unei cercetări etnografice, iar curăţenia să fie un bun pretext pentru a intra în casele mizilenilor.
Indiferent ce ar sta în spatele acestei iniţiative, textul semnat de primarul mizilean e antologic. E caragialesc şi etnocentric. E adorabil şi absurd. E kitsch şi e orice nu vrea autorul său să fie. În fine, e o carte de vizită. Un certificat de garanţie a unui spirit nepieritor. Răspunsul mizilenilor ar trebui să fie pe măsură: un miting cu măturile în mînă, cu aspiratoare, greble, cazmale, cîrpe de şters praful şi bidinele, chiar în buricul oraşului (axis Midil) -- la obeliscul "Trepte spre cer".

vineri, 12 martie 2010

Mizil'sche Natürlichkeit

La muncă sau cu alte treburi, după decembrie ’89 au plecat în străinătate şi mizileni. Unii s-au aşezat care pe unde, alţii s-au întors. Poveştile sînt singurele lucruri care rămîn în urma lor şi-a tuturor, însă fără a ne salva. De pe urma lui Blo a rămas povestea unui viol.
Germania. Marginea unui oraş. Lîngă o pădure. Blo, sosit la muncă nu de unul singur — alături de alţi mizileni — se află la supermarkt. După o privire atentă printre rafturi, zăreşte nemţoaica potrivită. Blo o aşteaptă afară, în aerul rece, vîntos, nemţesc. După ce termină tîrguiala nemţoaica iese. Mişcările lui Blo vădesc oarece pricepere în privinţa celor ce urmează să se întîmple. Nemţoaica este apucată de-o aripă şi dusă în mare grabă în pădurea din apropiere. Pe drumul spre locul faptei, Blo încearcă să vorbească nemţeşte. La urma urmelor, nu e tocmai un calvar să ţii minte cîteva cuvinte din limba lui Goethe. Femeie educată, nemţoaica nu pare să riposteze. Blo a povestit mai apoi că din pădurea se auzea:
Auuu-uuugh — auuu-uuugh — jaaa-aaa — wooo-oohlan — ja woo-oohl — auuu-uuugh!
Desigur, nu erau lupii şi nici alte jivine, ci proba neîndoielnică a satisfacţiei. Nemţoaica nu părea că are de gînd să se plîngă poliţiei, pentru că Ein, zwei, polizei nu era decît un cîntec, unul la modă chiar. Blo a mai dat apoi cîteva detalii. Unul, împărtăşit fără vreo reţinere, ba chiar ai zice că ţinea ca lumea să ştie asta. Nemţoaica ar fi exclamat în aerul proaspăt al pădurii, îmbrăţişată de mizileanul aflat la muncă:
Guuu-uuutt, guuu-uuutt rümanien!!!
Însă în privinţa celui de-al doilea amănunt, i-a fost mai greu să-l împartă cu altcineva sau, oricum, a făcut-o cu oarecare rezervă. I l-a dezvăluit unui alt mizilean cu care se spetea să agonisească ceva:
— Frate, cînd i-am ridicat fusta, nemţoaica a-nceput să-mi spună: Biologic!!! Biologic!!! Ce dreacu’-o fi vrut să zică?
Celălalt mizilean, Bru, a încercat să desfacă dilema lui Blo, numărîndu-i pe degete cîteva posibilităţi:


1. Nemţoaicei tocmai îi venise ciclul menstrual şi, prin urmare, Blo trebuia avertizat, chiar cu preţul înaintării în inima limbii germane.
2. Nemţoaicei nu-i plăcea sexul intermediat de kondome, în caz că lui Blo îi trecuse prin cap să cumpere aşa ceva de la supermarkt.
3. Nemţoaica era o iubitoare de frumos, de natură, şi voia de la Blo ceva firesc, natural-eco, primar, balcanic, valah, necum vreo oroare cu hamuri, biciuşti şi tot felul de alte jucărele pe care canalul de televiziune Liebe Sünde le promova cu succes de ceva ani în toată Germania.

Blo n-a făcut puşcărie în Germania, nu i s-a ridicat nici un monument lîngă acea pădure, care s-ar fi putut numi Wald Liebe, n-a primit nici o reducere la supermarkt-ul din apropiere. Nemţoaica i-a mulţumit, iar el s-a întors la scurtă vreme în Mizil, cam cu coada între picioare. Om cu ceva mai mult noroc, Bru s-a întors cu bani, cu o maşină şi cu povestea bunului Blo.

Link: Liebe Sünde