Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 11 februarie 2012

Bisericile din Mizil


De curînd am devenit membru într-un grup pe facebook: Mizil. Previzibil, cumva. Nu știam că există, deși puteam bănui că un asemenea grup nu va întîrzia să apară. Mizilenii dezbat, postează, fac caterincă. Comunități și comunități, cu viața lor cu tot.  Și ca orice membru sau grup de pe facebook, și Mizilul trebuia să aibă un icon, o imagine reprezentativă, o emblemă. Aceasta este biserica maramureșeană contruită acum cîțiva ani în parcul orașului. Ei bine, aici voiam să ajung.
Recunosc că mîncau degetele să scriu ceva despre biserica de lemn din Mizil, dar nu știam cum să încep, de unde s-o apuc. Apoi m-am gîndit că poate ar fi bine să scriu despre toate lăcașurile cultelor active în Mizil, iar pentru asta făcusem fotografii cu bisericile și casele de rugăciune, cu excepția bisericii din cartierul Fefelei.

Biserica Sfîntul Ioan. Bineînțeles, cu un scurt istoric ar fi fost cel mai potrivit să încep și în această idee am consultat monografia Mizilului scrisă de profesorul Gheorghe Panait (aici):
La 1790 mica aşezare, care purta numele Menzil, adică poştă, îşi avea biserica ei ca toate aşezările statornice[1].
În primele decenii ale secolului al XIX-lea, noua aşezare va prospera, prin poziţia sa geografică, prin dezvoltarea drumului comercial, încât va întrece cu mult alte târguri mai vechi, ca Gherghiţa şi Urlaţi. Astfel, la începutul anului 1800 Menzilul avea 327 de gospodării, Urlaţii 85, Urzicenii 180, Slobozia 264, iar Gh. M. Petrescu Sava numeşte pe drept  cuvânt Menzilul drept moştenitor al marelui târg prahovean Gherghiţa.
În 1828 generalul Nicolae Mavru, cumpărând moşia Mizilului, o dă zestre fiicei sale, Maria, care se căsătoreşte cu marele agă Ion C. Cantacuzino.
"Administrativ Mizilul face parte, din 1831 până la 1 ianuarie 1845, din judeţul Saac–Săcuieni, fiind reşedinţă a plăşii Câmpului, când trece la judeţul Buzău[2]. Tot acum este ridicat la rangul de comună urbană şi reşedinţă a plăşii Tohani. Populaţia oraşului se dublează, iar în anul 1864 numărul gospodăriilor se ridică la 789, încât vechea aşezare de pe moşia lui Brâncoveanu, Fefelei, îşi pierde însemnătatea, locul său fiind luat încă de la începutul secolului al XIX-lea de către noul târg. Între anii 1845–1865 în Mizil se construiesc două biserici – biserica Sf. Ioan de către Aga Ion Cantacuzino cu 2000 de galbeni, după cum reiese din pisania bisericii şi biserica Sf. Nicolae de către un filantrop localnic şi cu contribuţia orăşenilor.
Cea mai veche biserică din Mizil este cea din cartierul Fefelei, care în secolul al XVIII-lea aducea importante venituri visteriei prin obligaţia vinăritului. "De altfel, printr-un hrisov din 5 februarie 1817 domnitorul Ion Caragea Voievod dă bisericii din Fefelei cu hramul Sfintei Troiţe, construită de Nicolae Polcovnicu Stamboleanu pe moşia sa de aici, cartea pentru scutirea vinăriciului, pentru via ce o are. Din acelaşi hrisov reiese că biserica avea şi călugăriţe care se ocupau de ingrijirea viei şi a bisericii... "[3] 
Biserica Sf. Ioan, care domină prin silueta ei centrul oraşului, este un monument arhitectonic, zidit în formă de cruce, îmbinând armonios stilul bizantin cu cel gotic, având multe elemente din stilul Renaşterii. Pictura veche din biserică a fost distrusă în întregime în urma cutremurului din 10 octombrie 1940 şi refăcută ulterior. Catapeteazma sculptată în lemn de tei şi poleită în foiţă de aur în 1912, prezintă cu măiestrie arta populară românească.


Biserica Adormirea Maicii Domnului. Acestea sînt toate informațiile din monografia profesorului Gheorghe Panait referitoare la bisericile din Mizil. Pentru a ști mai multe despre aceste biserici e necesar un efort de documentare deloc ușor. Biserica Sfîntul Ioan și biserica Adormirea Maicii Domnului încă au propriile arhive. Ceea ce oferă internetul, wikipedia de fapt, este extrem de sumar:
Biserica Adormirea Maicii Domnului, din piața orașului, a fost înălțată prin 1865 de Iordache Ruset, prin obolul locuitorilor. În patrimoniul său se păstrează o Cruce de mână din lemn și argint filigranat, cu 24 de pietre roșii, iar lemnul este sculptat. Datează de la sfârșitul sec. al XIX-lea și autorul pare a fi un anonim de școala rusă. Nu este inventariată.


Biserica Sfîntul Nicolae. Pe lîngă informațiile pe care le furnizează monografia sus amintită, cu o scurtă navigare pe internet am mai găsit o relatare despre sfințirea picturii de la biserica Sfîntul Nicolae din cartierul Fefelei pe care o puteți citi aici și aici. Însă mai lesnicioasă ar fi o observație asupra lăcașurilor de cult apărute după 1989, o perioadă care în principiu este mult mai accesibilă din punctul de vedere al corectitudinii informațiilor. Prin urmare:
Biserica din parc cu hramul Sfinții Ioachim și Ana a fost ridicată în anul 2007 (citiți o scurtă istorie a acestei construcții aici). De pe site-ul bisericii aflăm mai multe detalii ale proiectului care a dus la ridicarea lăcașului de cult. Descrierea proiectului este una formală:
Biserica este destinată spiritualităţii şi cultului creştin ortodox cu particularităţile ce rezidă din spaţiul românesc şi în mod special, din spaţiul mai restrâns al arhitecturii tradiţionale a bisericilor de lemn.
Concepţia arhitecturală se bazează pe câteva deziderate şi anume:
· Realizarea unei biserici din lemn cu valenţe artistice deosebite;
· Integrarea în sit, dar într-un context nou, ştiind că biserica de lemn este specifică satului;
· Proiectul rezolvă funcţional spaţii şi activităţi care în trecut reveneau unor cerinţe mult mai modeste;
· Plastica bisericii este dominată de folosirea materialelor tradiţionale: lemn şi piatră, precum şi a formelor tradiţionale specifice arhitecturii bisericilor de lemn: arcaturi, stâlpi sculptaţi, bârne masive de stejar, şarpantă cu pante foarte repezi învelită cu şindrilă din lemn de brad.
Toate aceste caracteristici plastic-arhitecturale corespund limbajului formal si structural al sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI.








Este o realizare, mulți sînt de acord cu asta, deosebită. Prin faptul că este cea mai înaltă sau printre cele mai înalte din țară? Poate. Are proporții frumoase și se poate anticipa că va arăta și mai bine cînd timpul îi va da patina inevitabilă. Întrebarea reală care trebuie pusă în acest caz este: de ce era nevoie de o biserică maramureșeană în Mizil? Se scrie la al doilea deziderat proiectului: integrarea în sit, dar într-un context nou. Carevasăzică, noul context este orașul, biserica de lemn fiind specifică satului, fără a se menționa în vreun fel de ce tip de biserică va fi vorba: maramureșean, oltenesc, muntenesc, moldovenesc... Realitatea este ceea ce vedem în parcul din Mizil: nici o legătură cu stilul muntenesc al bisericilor de lemn. Acesta este principalul reproș ce se poate aduce inițiativei de a mări numărul bisericilor din oraș - al doilea ar fi locul în care a fost amplasată. O documentare serioasă ar fi furnizat soluții pentru o astfel de integrare a satului în oraș. Unde mai pui că stilul acesta maramureșean este o variațiune a unui tip de biserică de lemn care are o răspîndire mult mai mare (Ucraina, Polonia, Slovacia), așa numita arhitectură vernaculară specifică arcului carpatic. Prin urmare, Biserica Ortodoxă din România luptă discursiv împotriva globalizării dar acționează, cu discernămînt sau fără, ca orice globalist: luînd ce-i place de oriunde ar fi și punînd acolo unde are un loc neocupat. Din fericire există situații diferite, care puteau fi luate drept exemplu. Un astfel de exemplu de adecvare la context este strămutarea bisericii Poiana care a fost preluată, conservată și repictată prin grija Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia.


Biserica de lemn aparținea unei așezări de moșneni de lîngă Ialomița, fiind de altfel invetariată în Radu Creţeanu, Bisericile de lemn din Muntenia, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968. Mai multe despre această biserică aici. Apoi, am căutat pe internet și am găsit o listă a bisericilor de lemn din Muntenia aici. Cea din Lăpoșel, un sat destul de aproape de Mizil, de pildă, putea fi un punct de plecare, dar la fel de bine puteau fi găsite și alte repere din Buzău și Prahova.


foto Emil Lupu, preluate de pe www.panoramio.com 
Bisericile de lemn din Muntenia nu au o dezvoltare mare pe înălțime, chiar dacă uneori pot lăsa impresia de machetă a unei biserici maramureșene. Să fi ridicat o biserică mai modestă nu ar fi corespuns poate pretențiilor celor ce au ctitorit-o. Și astfel ajungem pe un teritoriu nesigur: intruziunea comanditarului în atelierul arhitectului. Pînă una alta Mizilul se poate lăuda că are o biserică de 52 de metri înălțime - maramureșeană. Punct.
Biserica din Dallas. Coincidența face ca tot în Mizil să existe un contraexemplu. În partea de est a Mizilului, cum spuneam, s-a ridicat o nouă biserică cu hramul Sfînta Filofteia, patroana orașului. Arhitectul Cosmin Pavel a realizat proiectul unei biserici care se valorifică mult mai bine, a se înțelege și creativ, tipul de biserică de lemn întîlnită la sud de Carpați. Nu are emfază prin dimensiuni, nu epatează prin detalii, ceea li se poate reproșa bisericii despre care am vorbit mai înainte și mai ales proiectului pentru Catedrala Mîntuirii Neamului. O biserică simplă, poate chiar austeră, pentru oameni simpli.


fotografii preluate de pe www.abruptarhitectura.blogspot.com

Această simplitate o poate apropia întrucîtva de o biserică de lemn poloneză (Wooden Church of St. John the Baptist in Rzepiennik Biskupi, Poland - from 16th century), cu diferența că cea din Mizil îmi pare a cîștiga mai mult în armonie, e mai compactă.

Căutînd, iarăși, pe internet, am găsit în ziarul Lumina un scurt articol apărut pe 12 septembrie 2011, o relatare a punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică cu hramul Sfînta Filofteia în noul cartier din estul orașului numit de localnici Dallas. Înaltpreasfințitul Varsanufie Prahoveanul asistase la ceremonial. Auzisem cîte ceva despre eveniment. Dar am mai auzit și altele: la cîteva luni după, cînd biserica din cartierul Dallas a fost ridicată însă neșindrilită, așa cum se poate observa în una din fotografiile care documenteză etapele construcției, Înaltpreasfințitul Varsanufie s-a făcut foc și pară cînd a văzut cum arată. Exprimarea: E ca în Vestul Sălbatic!, e dură, fără să lase răgazul necesar pentru ducerea la capăt a proiectului, și, ca să glumim un pic, inexactă. Mai potrivit ar fi fost dacă ar fi spus: Este ca în Estul Sălbatic!, măcar pentru faptul că este în estul orașului, care de altfel este și limita estică a județului. Lăsînd gluma la o parte, această biserică este de departe mult mai adecvată contextului decît biserica din parc. Oricum, primăvara s-ar putea să ne rezerve surprize din partea Înaltpreasfințitului Varsanufie, ceea ce n-ar fi de dorit.

În sfîrșit, trebuie să luăm în calcul și în serios și celelalte culte, așa cum este firesc. Încercînd să mă documentez, pe cît posibil și prin intermediul internetului, am găsit și o statistică neactualizată a bisericilor din Mizil aici, pe lîngă cele ortodoxe și trei culte neoprotestante. Nu știu istoria acestor culte, știu doar că acestea există. Și pentru că subiectul acestei postări era lăcașurile de cult, mă voi rezuma deocamdată să postez imagini și să observ că pretențiile arhitecturale sînt aproape inexistente, cultele respective rezumîndu-se la achiziționarea unor case și la transformarea lor în case de rugăciune. În fond, este un fapt care denotă coerență cu tipul de comunitate intimistă, deritualizată specifică creștinilor neo-protestanți. Voi reveni cu o documentare ceva mai serioasă.  

Biserica Baptistă, str. Nicolae Bălcescu, spre intersecția cu str. Erou Radu Nicolae

Biserica creștină adventistă de ziua a șaptea, str. Nicolae Bălcescu, nr. 208


Sala Regatului Martorilor lui Iehova, str. Nicolae Bălcescu, nr. 157

 Biserica Penticostală nr. 1 Mizil


[1] Gh. M. Petrescu Sava, Târguri şi oraşe între Buzău, Târgovişte şi Bucureşti, pag. 56, București, Institutul de arte grafice ”Lupta” N. Stroilă, Edițiunea a III-a completată,
[2] Ecaterina Hanganu, Hrisoave Prahovene, Ploieşti, 1871
[3] V. A. Urechea, Istoria românilor, tomul X, partea A, pag. 309, Bucureşti, Institutul de arte grafice Carol Göbel, 1900

2 comentarii:

  1. Excelenta documentare. Pe mine ma intresa in mod special despre biserica din Fefelei. Daca ajungi prin Mizil, fa-mi si mie rost de adresa acestei biserici si lasa-mi mesaj pe fb.
    Te felicit pentru ceea ce faci si as vrea sa stii ca toate amintirile mele despre Mizil le am proaspete in minte dar nu le voi scrie pentru ca nu am darul cu care ai fost tu inzestrat. Sunt atat de multe incat nu as avea coerenta...

    RăspundețiȘtergere
  2. e cam dezlinata postarea asta. sper ca pe ea sa altoiesc observatii ceva mai inchegate.

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!