Totalul afișărilor de pagină

vineri, 2 martie 2012

MFA

Într-o postare anterioară adusesem vorba de Relaxa și am amintit și de Uzina Mecanică din Mizil, mai cunoscută ca MFA. Mizilenii erau împărțiți din punctul de vedere al contractelor de muncă între Relaxa și MFA. Mai era Filatura de lînă pieptănată, dar aceasta nu putea rivaliza cu celelalte două. Acum toate trei sînt pe butuci. Relaxa și-a început aventura capitalistă fiind preluată de liberalul Cataramă. MFA-ul de asemenea - ba chiar pînă acum cîțiva ani părea a fi trecut în chip rezonabil de pragul supraviețuirii. În monografia profesorului Gheorghe Panait nu sînt date prea multe informații despre Uzina Mecanică din Mizil, lucru de înțeles cîtă vreme profilul uzinei era acela de fabricație și reparații de tancuri și mașini de luptă:

«În 1939 se construieşte la Mizil un atelier mecanic şi de reparat utilaj feroviar cu maşini aduse din Germania. Aici lucrau circa 150 de muncitori. Aşa au găsit oraşul generaţiile anului 1944 – anul eliberării patriei şi cele care acum poartă oraşul pe drumul făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate. (...) În apropierea acestor unităţi industriale de interes republican şi local (unități componente ale fabricii de mobilă Relaxa) se înalţă siluetele masive ale halelor Uzinei Mecanice, producătoare de utilaj greu şi special, reparaţii auto şi altele, care completează tabloul industrial al oraşului

Ca să continui în manieră eminesciană, fiind băiet păduri cutreieram, uzina MFA era un loc cu o atracție specială pentru puștii și adolescenții din Mizil. Găști serioase apăreau în păduricea care masca tancodromul de văzul călătorilor cu trenul pe ruta spre Moldova. Băieții veneau acolo să captureze trotilul rămas în urma tragerilor pentru verificările la care erau supuse tancurile și celelalte mașini de luptă. În acea pădurice veneam și eu ca și alți băieți care locuiau în zonă. Acum acel teritoriu este lipsit de orice farmec: păduricea, care avea un mister al ei, a fost defrișată la începutul anilor '90, plăcile de beton ale gardului ce delimita tancodromul au început să dispară. Cînd treci cu trenul pe acolo îți apare un peisaj jalnic, dar e drept că nu post-apocaliptic precum cel de la Valea Călugărească. Din satelit cam asta se vede:

Mai multe am aflat dintr-un studiu scris de locotent-colonel ing. Alexandru Caravan, O istorie a tancului românesc, apărut în Forțele terestre - buletin de teorie militară editat de statul major al forțelor terestre, Anul II, Nr. 1 (5), 2010:
«Între anii 1974-1980 a fost asimilat tancul mijlociu românesc în variantele TR-77 şi TR-580. Prima variantă (TR-77) a fost realizată la nivel de model experimental, un prototip şi o serie iniţială de 10 produse. Acest tip de produs, dorit a se realiza în concepţie pur autohtonă, dar şi cu colaborări externe, cu predilecţie vest-europene (germane) a constituit o primă etapă în istoria fabricaţiei tancului românesc. Deşi proiectat în ideea unei carcase mai mari, pentru a putea fi echipat cu un agregat energetic performant la acea dată (agregatul energetic al tancului LEOPARD 1), în cele din urmă a fost finalizat, din considerente legate de termenele de finalizare, într-o variantă de echipare cu motor V2 de pe produsul T 55, asimilat în România. Ulterior producţia a fost continuată cu produsul TR-580 (versiunea românească a tancului sovietic T-55).
Primul model experimental al tancului românesc a fost realizat la „Baza centrală de reparaţie tehnică de luptă Mizil (denumirea de atunci a Uzinei Mecanice Mizil) în anul 1974, de către Uzina Mecanică Mârşa. Astfel s-a reuşit să se realizeze seria zero de trei tancuri româneşti la jumătatea anului 1976. În luna octombrie 1976 primul produs pleacă în probe, probe ce durează circa şase luni.
Apoi, către sfârşitul primăverii anului 1977, întreaga producţie s-a transferat la Uzina Mecanică Mârşa, unde în noua fabrică de produse speciale urma să se realizeze întreaga producţie de tancuri a României. La nivelul anilor 1973–1975, investiţiile făcute la Mârşa au fost de peste trei miliarde de lei (adică peste 100 de milioane de dolari) ce reprezintă aproape 80% din întreaga investiţie programată.
În primăvara anului 1978, din raţiuni politice, întreaga pregătire de fabricaţie şi toţi specialiştii, bună parte din ei formaţi la Mizil, au fost transferaţi la Uzinele „23 August “din Bucureşti, unde s-a înfiinţat o fabrică nouă. Fabrica de Tancuri a fost înfiinţată în anul 1978 în baza Decretului nr. 514/17.12. 1978 sub denumirea de Fabrica de Maşini Grele Speciale (FMGS) în cadrul Întreprinderii „23 August” Bucureşti.
În perioada 1978-1980, nefiind finalizată investiţia proiectată pentru FMGS, aceasta şi-a desfăşurat activitatea în incinta Întreprinderii „23 August “Bucureşti. În acest spaţiu, în luna ianuarie 1979 a fost montat primul tanc românesc în Întreprinderea „23 August “ – FMGS.
Până în luna august a aceluiaşi an au mai fost realizate încă 11 produse care, împreună cu primul, au participat – înainte de a fi repartizate unităţilor militare beneficiare – la parada militară organizată în Bucureşti cu ocazia zilei de „23 August”, pe atunci Ziua Naţională a României.
Probele de încercări pe pistă au fost executate la aceeaşi uzină, iar probele de verificare a aparatelor de tragere de pe tanc s-au realizat în poligoanele specializate ale armatei. Până în luna octombrie 1979 FMGS, în hala–depozit din incinta Uzinelor „23 August”, mai realizează încă 11 tancuri.
În paralel s-a derulat investiţia pentru Fabrica de Maşini Grele Speciale, în vecinătatea Uzinelor „23 August” Bucureşti, prin dezafectarea spaţiului ocupat în acel moment de un depozit de combustibil solid pentru populaţie, precum şi în localitatea Mihai Bravu din judeţul Giurgiu, unde a început construirea pistei şi a poligonului de rulaj şi încercări, bazinul cu apă pentru verificarea etanşeităţii, hala de retuşuri şi finisări etc. Această investiţie se finalizează la sfârşitul anului 1979.
Începând cu luna februarie 1980, FMGS îşi desfăşoară activitatea în noua investiţie, dar lucrările de realizare a investiţiei din localitatea Mihai Bravu, întârzie mai bine de un an. Din acest motiv, încercările pe pistă şi în poligon a celor 25 tancuri produse în 1980 s-au efectuat tot la Uzina Mecanică Mizil şi la Jegălia, judeţul Călăraşi. Investiţia de la Mihai Bravu a fost finalizată în semestrul II-1981. Capacitatea proiectată a investiţiei era de 210 tancuri şi 100 seturi piese de schimb pe an.
Prin Decretul nr. 474/26.12. 1983 s-au dispus măsuri tehnico-organizatorice de creştere a capacităţii de producţie de la 210 tancuri pe an la 500 tancuri şi au fost aprobate structurile necesare funcţionării fabricii în condiţii de autonomie, având posibilitatea deschiderii unui subcont în bancă.
În acest scop, suprafeţele de lucru cresc spectaculos printr-un amplu program de investiţii. Noile capacităţi fac posibilă organizarea procesului de producţie a tancului TR–85, care să realizeze calitatea prescrisă şi–în acelaşi timp–numărul de bucăţi necesar. Cu toate acestea, fabrica a funcţionat în continuare ca fabrică dependentă (a cincia fabrică) în cadrul Întreprinderii „23 August“.
În anul 1990 prin HG nr. 1329/21.12 1990 sa dispus că începând cu data de 01.01. 1991, Fabrica de tancuri să treacă din organica întreprinderii „23 August” Bucureşti (devenită SC FAUR SA) în organica Grupului Industrial al Armatei–Regie autonomă, sub denumirea de Uzina Mecanică Bucureşti, având statut de unitate militară, cu organizarea şi dotarea actuală. În acest fel, cu capacităţile finalizate nu se puteau asigura obiectivele planificate de realizare a 500 tancuri pe an, ci numai de 210 tancuri, capacitate ajunsă la maturitate în anul 1983.»

Alte informații sînt de găsit pe wikipedia, hotnews, curierul național, bizwords. Mai este știut faptul că MFA-ul a susținut echipa de fotbal Steaua Mizil care a activat 12 ani în Divizia B, din sezonul 1984-1985 pînă în sezonul 1996-1997, și echipa de handbal Steaua MFA București.

O istorie mai greu de scris, dar mai interesantă poate decît toate aceste informații pe care oricum cu greu le poți găsi pentru a documenta un astfel de subiect, ar putea fi construită prin punerea cap la cap a poveștilor pe care le au mizilenii cu zeci de ani de muncă în MFA.

În 2005 a făcut oarece vîlvă faptul că o uzină de armament își făcea publicitate în presa scrisă cît și la televiziune -- vezi aici un articol pe acest subiect și clipul publicitar. 


video

Potrivit unei știri de ultimă oră, pentru care trebuie să credităm Observatorul Ph, pachetul majoritar a fost achiziționat de către afaceristul mizilean Iustin Paraschiv, patronul firmei Carmistin.

9 comentarii:

  1. Dumnezeu știe ce-o sa mai urmeze ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate face Iustin Paraschiv echipa de fotbal.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ehe,pana face el o echipa de fotbal mai mâncăm niște pâini... umbla vorba prin târg ca cei de la Prahova Tomsani încă nu știu sigur unde o sa joace în retur,ori la Moreni,ori la Mizil.Sunt 50% șanse sa rămână la Mizil.Sa speram ca o sa avem parte de vesti bune din sfera asta,fotbalistica.

    RăspundețiȘtergere
  4. cam la fel a fost si cu citiva ani inainte ca Mizilul sa promoveze in B. tot felul de cautari, o fuziune cu ICIM Ploiesti, cu tot felul de dedesubturi, cu datorii preluate ale ICIM-ului de uzina pentru cedare a unor jucatori si a locului in C. dupa al doilea sezon in C, de fapt un sezon si jumatate, am promovat, dar cu oarece aranjamente in dauna Chimiei Brazi. si-apoi noroc cu Petrolul, care ne-a dat aranjorii din lotul lor, deveniti indezirabili (a fost un joc cu cintec la Mizil intre ASA si Petrolul, pentru ca directivele erau ca Petrolul sa promoveze si a si facut-o in dauna Dunarii Galati), apoi noroc cu Steaua ca ne-a tot trimis jucatori de la centrele lor de juniori. ca sa ai echipa de divizia B trebuie sa ai o puternica sustinere financiara.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa, o provocare la verbalizare, din mentalul meu MFA….primii fiori in 1953, cand locuiam pe strada Tepes Voda, un unchi zurbagiu m-a dus, pe jos, fireste, pana la gara….erau niste pustietati pe acolo…si am facut un popas in stadion…pe atunci nu avea gard consistent….si, intinsi pe iarba, ne refaceam fortele motrce…ma ademenea un zumzet de atelier pe la urechi , mi-am indreptat privirea si am vazut asa, ca niste acoperisuri ondulate, care sclipeau…erau hale cu acoperisul de sticla, pentru iluminat natural, dar, mai ales, veneau lumini, ca niste fulgere….din interior…mi s-a spus ca e o fabrica…deci primul cuvant industrial la varsta de 6 ani, apoi am inteles, al doilea cuvant industrial, cauza fulgerelor…sudura electrica…
    In anul acela am mai invatat cava, dupace m-am intors acasa, fireste….mergeam la magazin, la Costel, traversam Soseua Mihai Bravu…deci cunosteam coltul acela bine, ca era acolo un atelier mecanic, si in curtea respective locuia un baiat, Stelus, cu care se jucau fratii mei mai mari… Ei bine, in acel colt oprea o masina, cu aspect de autobus, culoare mai inchis, hai sa-I zicem kaki militar, ducea angajati la MFA si-i aducea…. Ca sa vezi, prin clasa I, avem coleg pe Anton Mihai, tatal sau fiind beneficiar al acestui autobuz, cursa speciala, fiindca lucra la MFA.

    RăspundețiȘtergere
  6. Deci MFA…da, am venit aproape de el. Maidanul de la gara, unde era groapa de gunoi a orasului se parcelase pentru locuri de case , si astfel, in 1956, hop si eu langa gara, pe un teren unde era un sant de aparare, imburuienat, pe care l-am ajutat sa dispara in pamant…Erau cateva case de reper, pe strada Locotenent, pana la Romanici, colt cu 15 August/George Ranetti… Pe starda mea, Valra Jiului existau in partea de la Maior Ivanovici casele lui Bpoieoiu, in spatele Fabricii de ulei, devenite mai tarziu fabrica de otet, apoi Roman Costica
    Mai mare ca mine, fotbalist, si bun prieten, cu care innoptam pe la Caminul cultural, la activitati de club, juca sah cu pasiune… Apoi o casa, pe la jumatate, si inca una, pe stanga, la Stan, parintii lui Ninel…cam astea erau casele, caci pe Sada Garii se terminau cele vechi, cu una mare, nationalizata, unde a stat doctorul Vetrici, medic chirurg, Directorul Spitalului…care avea trei copii, Oana, in clasa cu sora mea Ana, Dan, cerd ca in calsa cu /traian si Nistor, nu bag mana in foc, si Vladi[Vladimir, in clasa cu mine si cu Manolache Ion, Purcel Constantin, Perte Lucian, Anghel Vasile]
    Si acum ………la oile mele, MFA….sigur ca nefiind casele din laterala si din spatele stadionului, ecoul era mai pronuntat, si aporpierea putea sa se faca, mai lejer, pana la o limita….da, era liziera in trei parti….doar la sosea era fara liziera…
    Da, paduricea era o provocare pentru ghiocei, si ne multumeam cu ceapa ciorii, pentru , niste tufisuri cu poame, comestibile iarna, faceau gura punga, pentru cuiburile de ciori, vrabii[aici am mancat vrabii, cu Stan Gheorghe, si Mihalcea Virgil…caci dincolo de Coana Ioana, pe Valea Jiului, spre uzina, se infiripasera trei case, aproape de teritoriul unde a fost sonda…luminile ei se vedeau de la Amaru, plus ca activitatea cu lanturi si roti, compresoare, estompa ecoul MFA…

    RăspundețiȘtergere
  7. Deci, plecati initial pentru paduricea de salcami, , treceam cu greu de cabina, in timpul cireselor si a caiselor…veghea ceferistica, sa manance numai ei, era mai rautacioasa decat veghea militara, din turnuri de observatie…astfel am cunoscut si calea ferata speciala, care ducea vagoanele cu tancuri la uzina….Uneori erau tractate , din diverse motive, anumite vagoane, poate deraiate, pe liniile secundare, cu tancul…am vazut eu, unde se intinde acum Silozul Baza de receptie….pe vremea aceea acolo erau numai magazii, de unde furgaseam si noi seminte de floarea soarelui, cu prietenii nedespartiti din cartierul garii
    Podeanu Grigore, Naftan Ion, Manolache Nicolae, cu prietenul Lazar(zis Laptica), Arghirescu, de pe 1 Mai, Stan Gheorghe, Mihalcea Virgil, sora Gheoghe Stoica Stefan…….
    De multe ori, am vazut si tancuri care veneau pe drumul garii, deci treceau bariera si zapaceau drumu….cred ca erau tancurile care mergeau in aplicatie, pe/printer dealuri…unul nu a luat bine curba, sa intre in strada Locotenent… si a intrat binisor pe trotuar,,,,la coltul unde este acum un butic/aprozar ceva….atunci acolo era un pustiu…prelungirea gropii de gunoi,,,pe partea opusa, era o sina pe stalpi metalici, care apara gara de asemenea mastodondonti…
    Si, cand se intorceau din aplicatii, pe drumul Tohanilor, erau cu antenele ridicate si se loveau de niste cabluri pe care fusesera candva lozinci….
    Deci nu exista, pe vremea aceea, tancodromul….si o alta padurice[tot de salcami] se pornea, la randu-i, spre Soseaua Nationala, facand protectie…
    Acum cu taierea, ce sa zic? Ele erau si o protectie pentru calea ferata, de inzapeziri, si pentru echilibrul ecosistemului…cam in toata tara s-au taiat lizierele de la calea ferata, asa, cu simt destructiv…in schmb, cresc viguros, codri de buruieni pe calea ferata…
    Deci la MFA, ii zicem si noi, cum se zicea, la inceput erau foarte putini angajati civil….s-a dat drumul nu stiu cand la civili, altceva ma intereseaza….acolo erau militari, care aveau meserii, lucrau in uzina, faceau si garda….ceea ce nu se intampla la cealalta unitate militara…acolo se facea instructi puternica…genistica si trageri, pe garla in sus, pe Budureasca, dincolo de aerodrom…plus in curte, si in partea dinspre viile lui Max, spre Sfanta Filofteia….langa calea ferata…stiu ca mergeam pe la ei, stiu, ca seara se “facea soldatul in actiune” si se trageau sute de cartuse de semnalizare, si noi adunam tuburile, pe maidanul de la bariera, unde era sonda de apa…
    Militarii de la aceasta unitate, faceau trei ani armata, erau la chelie, si, vara, cu armamantul de infanterie pe ei, cu paturi si foi de cort in banduliera, treceau pe Tepes Voda, la campul de instructie, dimineata, tacuti, iar la pranz, prafuiti, arsi de soare, cu sudoarea siroind, cu pistoalele mitraliera la piept, altii cu pustile pe umar, marsaluiau spre cazarma, cantand., Imi ami aduc aminte “Am luptat sub soare, pe pamant strain// Glorioasa noastra oaste intra in Berlin.”
    Iar duminica se bateau , beti, cu cu militarii de la MFA, , pentru femei, de era jumate din strada presarata cu victime… Uneori se intorceau de la instructie cu famfara, erau unii dolofani, cu tobe mari si cu goarne grozave, de scilpeau si prin praful ridicat de cizmele cazone…bineinteles, toata lumea era la poarta, cu catel, cu purcel…ei priveau numai inainte…iar duminica…prapad.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, la MFA, cand a devenit permisiv, mergem sa vedem filme, spectacole de teatru, spectacole omagiale, acolo se organizau festivitatile de Ziua Invatatorului…coruri pregatite de profu Lisagurski Vasile…premierea elevilor asi premierea cadrelor didactice…acol a venit cuu spectacol ansamblul Armatei condus de Locotenent colonel dinu Stelian…ruda cu noi, sotia lui fiind verisoara tatalui meu.. dar mai ales meciuri…si avea un bazin de inot…intr-o zi mohorata de noiembie, mai multi copii duceam plasele de la portile de fotbal, la magazie…si Sandica Purcel a spus ca el are curajul sa intre in apa rece….asa a facut, a sarit, de pe trambulina, si a inotat, pana la apa mica..…am sarit si eu, care nu stiuam sa inot…era doar o provocare pentru frig…si ma duceam la fund…a sarit imediat Costica Purcel, zis Porcu, imbracat, …si m-a scos afara din apa…si acum tremur, nu de frig, ci de frica…
    Mai departe, ca intestine etc…nu stiu, nu cunosc burta MFA…e bine sa spuna cine a lucrat acolo, fie militar, sau civil…
    Scuze pentru mélange, dar am lasat fluxul sa-si duca valul…

    RăspundețiȘtergere
  9. Am vorbit cu taică-miu la telefon, i-am spus despre aceste intervenții și că sînteți în Fetești. Reacția lui a fost imediată: păi trebuie să fie Goga Constantin (Tică - dacă am reținut eu bine), eu am fost coleg cu fratele lui, Octavian, noi îi ziceam Vian, care a plecat cu munca la Plopeni. Frați cu Anișoara, pe care o știi! - și bineînțeles că mi i-am amintit și pe cei bătrîni. Țin minte că încă de pe vremea cînd mergeam la fetele lui Cornel Burian și aflasem de numele vecinului - Goga - mă întrebam de unde și pînă unde Goga la Mizil? Am aflat apoi, nu mai știu cum, că bătrînul venise în Mizil cu geamuri, o afacere a ardelenilor, așa cum veniseră și nea Onuțu, Pășcălău. Mai încoace am aflat că Goga este de fapt nume aromânesc. Am intrat în familie de aromâni și Goga le suna atît de cunoscut... Cine știe cînd și cum s-or fi stabilit prin Ardeal, poate după căderea Moscopolei, într-o perioadă cînd
    s-au răspîndit pînă pe la Viena chiar. În fine...
    Aducerea aminte are minunile ei. De la atmosfera de pe Țepeș Vodă pînă la numele colegilor, neuitate.
    Am auzit și eu de la taică-miu că și pe vremea aia era o fascinație față de gară. Copiii mergeau pe acoperișul trenurilor, Burian Cornel făcea paradă mergînd în mîini chiar. E drept că pe atunci trenurile aveau o altă viteză. Mai apoi fascinația asta am trăit-o și eu, prin anii 80, cînd ne-am mutat în zonă. Străzile aveau loturile deja ocupate, un cartier cu viața lui. Mergeam la pădurice ca într-un tărîm secret. Vedeam serialul „Racheta albă” și ne închipuiam și noi niște mici eroi care aveau nevoi de mistere. Cînd nu era gara, era stadionul. Noi chiar am prins perioada cea mai bună a fotbalului la Mizil, cu echipă în divizia B. dar îmi închipui că era frumos și pe vremea Rapidului Mizil, care înainte de a promova în campionatul regional, prin 59, se numea Progresul Mizil.

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!