Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 4 februarie 2009

Mizilul şi nemţii - I

Ştiu, de mic, de existenţa unor cazemate nemţeşti pe drumul ce leagă Mizilul de comuna Vadu-Săpat. Rostul lor a fost unul de observare, pază şi apărare a aerodromului folosit de Luftwaffe, Jagdgeschwader 4 (JG 4) – nu ştiu de ce era atît de important Mizilul, dar cu siguranţă important era Ploieştiul, cu rafinăriile ce-aveau să fie bombardate bine de US Air. În cazematele alea, după sfîrşitul războiului pînă spre sfîrşitul anilor ’80, s-au consumat multe iniţieri sexuale, poveşti pe care le ascultam cu sufletul la gură şi ale căror ecouri mai răzbat chiar şi acum în amitirile necenzurate ale decreţeilor mizileni. Prin 1988, într-un Almanah al Oştirii găsisem informaţia uluitoare potrivit căreia de pe aerodromul de la Mizil plecase un transport special cu o sticlă de şampanie conţinătoare a unui explozibil ce trebuia să-l anihileze pe Hitler.

Mai tîrziu, în anii ’90, am aflat că în cimitirul din Mizil existase o parcelă lungă destinată „eroilor” români şi germani din primul război mondial. În interbelic elevii erau duşi acolo periodic pentru a îngriji memorialul - din amintirile profesorului de istorie Ion Nistor. După 1947 însă, Cimitirul eroilor a început să intre la apă. Parcela de peste o sută de metri s-a micşorat în favoarea noilor repausaţi civili. Groparii spun că, la fiecare nouă groapă ce invada teritoriul soldaţilor cunoscuţi sau necunoscuţi, descopereau fragmente de uniforme, baionete, insigne, bocanci, în vreme ce crucile erau acoperite cu pămînt, sparte, deteriorate, risipite ori dosite cu intenţie pentru apariţia unor noi locuri de veci. E drept că în urma unui ordin al lui Antonescu, rămăşiţele soldaţilor români fuseseră mutate la mausoleul de la Mărăşeşti, astfel eliberîndu-se o bună parte din acel Cimitir al eroilor. Aşa că nemţii au rămas singuri printre mizileni. Morţi între morţi, toţi o apă şi-un pămînt. Ceea ce-i deosebeau erau inscripţiile de pe cruci. Într-o vreme în care colecţionam epitafuri făcusem un inventar şi al celor din Mizil. Pe o piatră care se detaşa prin formă şi mărime de cele care o înconjurau scria:
Aici odihnesc ostaşi germani căzuţi la datorie- 1916
(pe o cruce)
Im Leben Seind
Im Tod vereind
(pe un postament de piatră aflat lîngă cruce)

De la Mitu am aflat că nemţi supravieţuitori ai războiului sau rude ale lor au venit după 1989 şi la Mizil, ca şi în alte oraşe din fostul bloc comunist, pentru a se îngriji de mormintele eroilor lor.

●●●
Încă o imagine - din adolescenţă. O motocicletă cu ataş, ca în filmele cu nemţi. Era chiar o motocicletă nemţească. Zündapp (vezi şi aici 1, 2). Proprietarul era un instructor de la Liceul agroindustrial, actualul Grupul Şcolar Tase Dumitrescu din oraş. Un om masiv, potrivit cu design-ul motorului. Nu ştiu cum o găsise. Probabil abandonată, invadată de rugină. Omul a refăcut-o şi toţi puştii se uitau în urma lui prin oraş, în vremea (anii ’80) în care la televizor ni se dădea filmul serial Eroii nu au vîrstă, cu un tipograf şi nişte adolescenţi care reuşeau să facă minuni în timpul războiului, amuzîndu-se superiori pe seama regimului şi a stăpînirii germane. După 1989, instructorul a vîndut motocicleta cu ataş unui neamţ. Cică ar fi luat 10.000 de mărci pe ea. Mai circulă şi o altă poveste, cum că ar fi cumpărat-o fiul sau nepotul celui căruia i-ar fi aparţinut motorul. Că s-ar fi păstrat o legătură de-a lungul şi de-a plinul comunismului. Greu de crezut aşa ceva.

●●●
Fragment din Gheorghe Iova (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7,) – De cîţi oameni e nevoie pentru sfîrşitul lumii (editura Paralela 45, 1999 / pag. 69-70):
„Satul era străbătut de căruţe. Strigau, cei din căruţe sau de pe lîngă căruţe, din mers: "Păcúr’, păcúr’!" „Hai la peşte!”, „Lemne!”Erau căruţe cu peşte proaspăt – şi viu – căruţe cu sare, cu lemne din pădure, buşteni şi lanţi, mai mult fag şi carpen.
Venea maşina cu film, venea etuva.
Oamenii îşi aminteau de cămăşile de hîrtie ale nemţilor, mîncarea aruncată din avion a americanilor, de butoaiele deschise cu rafale de mitralieră şi vărsate pe jos şi băute de ruşi pînă mureau. Ruşii mureau. Se lăudau că mănîncă, unul singur o oaie întreagă.
I-o pregăteau, el o mînca. Rusul murea. Nemţii nu mureau. Se ascundeau, se strecurau, au stat mulţi ani ascunşi, s-au strecurat ani în şir pînă au ajuns la ei acasă. Unu’, Vernea (Werner), stătea ascuns la o femeie, în oraş, la Mizil. Tata, care era secretar de partid, ştia. A stat la femeie, neamţul, pînă a plecat în Germania.
Şi era o vorbă în sat: „Ce urli ca Vega?” Vega era la Ploieşti, era societate petrolieră româno-americană şi, cînd bombardau americanii, sirena se auzea la noi, tare, vezi bine (de unde vorba/, la 40 km depărtare). „Ce urli ca Vega?”, îmi spuneau, de plîngeam. Plîngeam de ceva. Simţeam că plînsul ăsta, răsunător şi definitiv, era luat[1]. La o durere, o nedreptate, trebuie o reacţie fără măsură, pentru a arăta măsura, cît de mare e (pentru tine) durerea, nedreptatea.”

●●●

Spre sfîrşitul secolului al XIX - lea, Mizilul apare în spaţiul de limbă germană în Meyers Konversationslexikon - Autorenkollektiv, Verlag des Bibliographischen Instituts, Leipzig und Wien, Vierte Auflage, 1885-1892 (Pag 695 / Mittsommerfest - Mjösen) ca punct pe ruta Bucureşti-Roman. Prezenţa în dicţionarul german anticipează plasarea, la trecerea dintr-un secol în celălalt, pe o rută ceva mai lungă şi, desigur, mult mai cunoscută: Bucureşti - Mizil - Breslau - Berlin. Articolul din dicţionar - extrem de scurt:

"Mizil, Stadt in der Walachei, Kreis Buzau, an der Eisenbahn Bukarest-Roman, mit lebhaftem Handel, stark besuchtem Jahrmarkt und 10,172 Einw."


[1] Cum se ia o boală, un nărav. „Asta se ia!”

3 comentarii:

  1. buna seara! vad ca stiti destul de multe (si pitoresti) despre mizil. eu mi-s de fel din inotesti. stiti cumva ceva despre movila de pe "drumul mizilului" care leaga inotestiul de mizil, peste camp? dar vechiul "drum al mizilului", care lega ploiestiul de buzau - ii stiti traseul? multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim
    buna seara,
    m-as bucura sa stiu de zece ori mai mult despre mizil, dar si atunci as fi convins ca stiu putine.
    in privinta intrebarilor pe care mi le puneti am un nu si un da cu semnul intrebarii.
    nu stiu nici movila, nici despre ea. tatal meu e nascut in colceag si s-ar putea sa stie ceva. eu am 37 de ani, nu stiu detalii. cu drumul dintre ploiesti si buzau: stiu ca se numea "drumul de sub deal" si mai stiam ca trecea pe undeva intre mizil si sirul dealurilor (dealu mare, tohani, pietroasa etc.). nu stiu daca nu cumva a trecut prin satele&comunele aflate la piciorul dealurilor (gura vadului, pietroasam etc.)
    stiti mai multe pe subiectele astea?

    RăspundețiȘtergere
  3. buna seara!
    si mama mea este tot din colceag, stabilita, prin casatorie, in inotesti. am sumedenie de rude, prin mama, in colceag (o familie vasta, se pare). nici mama nu stie foarte multe despre movila, si nici tata, desi este de fel din inotesti.
    am gasit o referinta despre drumul mentionat pe site-ul primariei colceag: "[...] Dupa anul 1840 localitatea este pomenita frecvent, devine statie de posta – drumul Ploiesti – Bucov – inotesti – Clondiru – Buzau.
    Localul postei din satul Inotesti, in acea vreme, ( de pe drumul Ploiesti – Buzau) se gasea pe locul unde s-a ridicat un monument funerar= cruce de piatra – pe la mijlocul secolului al XIX-lea, vecin cu gospodaria locuitorului Costica Despa."
    am chestionat-o pe mama, crucea de piatra amintita inca exista, langa casa lui costica despa. iar casa lui costica despa este in linie dreapta cu ce cunosc eu ca "drumul mizilului" (drumul care incepe de la ultimele case din inotesti, catre mizil, traverseaza campul, pana la garla balana, trece peste garla, taie campul, lasa movila pe dreapta si intra in mizil), doar ca in partea cealalta, catre tomsani.

    asadar, se pare ca un drum de posta a existat si a trecut prin inotesti. este foarte probabil ca acesta sa fie un segment din drumul care avea, ca urmatoare statie de posta, mizilul. in ce priveste existenta unui al doilea drum de posta, care lega ploiestiul de buzau, si care nu ar fi trecut prin inotesti, se poate, desi ma cam indoiesc, pentru ca, atunci, ar fi fost doua trasee relativ paralele, servind aceluiasi scop. de altfel, si dvs. mentionati, in traseul drumului, de localitati care sunt situate dupa mizil, nu inainte, ceea ce nu ar contrazice rationamentul meu.
    deci este destul de plauzibil ca "drumul mizilului" sa fie vechiul drum de posta, de venea de la ploiesti. (trebuie sa consult harti mai vechi, pe unde le-oi gasi, pentru validarea ipotezei.)

    revenind la movila: se prea poate ca aceasta sa fi avut,de la bun inceput, o functie strict administrative - marcarea hotarului comunei, pentru ca, dupa, incepe mosia altui sat - conduratu, se pare. desi este cu dus si-ntors: nu toate hotarele sunt marcate ca atare. sau exista movile - cea de la parapet, de la colceag, cea de la parepa, cea de la valcele - care nu sunt neaparat relationate cu hotarele mosiei.
    iar, se prea poate ca movila sa fie a)o necropola - plauzibil prin faptul ca zona inotestiului era locuita de pe vremea dacilor; b) locul unei gropi/mormant colectiv(e), din urma unei batalii, posibil medievale = se aduna toti mortii, claie peste gramada, se arunca pamant deasupra, rezulta o movila.

    va sunt recunoscatoare pentru ajutor! daca mai aflu ceva, de la ai mei/din sat, va spun.

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!