Totalul afișărilor de pagină

joi, 19 martie 2015

Ora 11

Gara e un ceas. Știi cînd trec trenurile și te orientezi. Cînd eram mic mă ghidam uneori după șuvoaiele de navetiști care se revărsau din gară pe strada noastră. Nu era o supărare că nu stăteam în centru. Gara aduna zi de zi oameni mai mulți decît centrul la sfîrșitul săptămînii. Așa este poate în multe orașe. Pentru Mizil gara a fost un loc special. Chiar și în literatura care a îngăduit Mizilul, ca pe o prezență exotic-provincială, apare gara. În postarea dinainte prin gara Mizil trecea un tren cu primarul Vienei. Un tren ca atîtea altele, în fond. Aproape cincizeci de ani mai tîrziu, pe 9 martie 1953, aveau loc funeraliile lui Stalin. A doua zi doliul era arhiprezent în mai toate ziarele. În Scînteia apărea un text ca un montaj foto, în care totul era cuprins de tristețe, de la Moscova pînă la Marea Roșie, de la Marea Baltică pînă în Cișmigiu. De la Ițcani pînă la Mizil. Un montaj cu turnătorii, cu Palatul telefoanelor și cu un tren care, urmînd aproape același traseu cu cel pe care-l parcursese primarul Vienei, după ce părăsește gara din Mizil, la scurt timp, înainte de intrarea în Inotești, oprește pentru un ultim salut adresat lui Stalin. Firește, Mizilul nu putea lipsi. Cam cum și-l dorea Leonida Condeescu, la masa celor mari. Fie ea și masă de pomană. De ce tocmai Mizilul și nu Beiușul sau Caracalul, nu știu. (click pe imagine pentru zoom)




2 comentarii:

  1. articolele dumneavoastra sunt nepretuite, arhiva pentru Mizil. dar nimeni nu vede din cei care se recomanda pioneri ai culturii mizilene actuale.probabil din orgolii personale.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu stiu la cine va referiti. ce mi se pare important este ca aceia care sint interesati sa afle mai multe despre Mizil, o pot face. la internet au acces tot mai multi. altfel, toate informatiile pe care le pun pe acest blog le preiau de pe internet, din arhive la care accesul nu este ingradit in vreun fel. poate ca altii nu stiu sa caute. ma bucur ca postarile mele au un oarecare impact. asa, macar, unii dintre cititori ar putea deveni mai constienti de spiritul civic de care are nevoie un oras cu istoria uitata, nestiuta. cel putin asa sper.

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!