Isaia și Emil, primarii de Mizil

Isaia Georgescu. Primar cu intermitențe. Pe atunci mandatele erau scurte. Se succedau aproape nevrotic la putere. Cînd era el, cînd Leonida Condeescu, mult mai cunoscutul primar al Mizilului, vestit României de Caragiale. Leonida trimitea des tot felul de scrisori ziarului conservator Epoca. Avea o reputație de reclamagiu, dar și priză. Dădea bine să combați adversarul. Adversar e un termen neutru, totuși. Un politician destoinic nu se putea război decît cu dușmanii țării. Niște primari dușmani, în fond, care piereau de pe o zi pe alta chiar pe limba lor neastîmpărată. Poate că Leonida avea toate motivele să dea totul pe față. Nu știu cît de cinstit era în comparație cu Isaia Georgescu. Oricum, era o concurență și e de presupus că ei vor fi fost sursă de inspirație pentru piesa „Romeo și Julieta la Mizil”, în care protagoniști sînt primarii Mizilului, care în vremea cînd intrau în funcție îi puneau tot felul de piedici predecesorului, pentru ca după un an ori chiar după luni de zile rolurile să se schimbe. Dacă nu era Isaia, era Plutarch Mareș. Isaia, Leonida și Plutarch -- ce mai nume. Viață și literatură suprapuse. Astăzi călcați pe străzile care le poartă numele. Abstracți, trecuți dincolo de binefaceri și netrebnicii. Isprăvile lui Isaia au rămas în acte și-n ziarele epocii. De pildă, în ziarul Epoca din 31 octombrie 1896, în coloana informațiilor zilei avem o preluare din ziarul Adevărul, o știre din Mizil venită ca dintr-o capsulă a timpului. Pasată de un ziar din altul, știrea ne-ar putea face să credem că nu era vorba doar de propaganda conservatoare. Mai multe decît atît, cu data și numele schimbate, în cele cîteva rînduri avem rezumată o situație precum cele pe care televiziunile ni le prezintă zi de zi, seară de seară, de cînd cu turarea motoarelor DNA-ului.

 

Numele primarilor mizileni din ultimii 25 de ani nu mai sînt așa spectaculoase. Nici nu sînt așa e mulți. Emil Proșcan este la al cincilea mandat, dacă nu mă înșel. Altul a mai fost profesorul Dan Iacob. Amîndoi au acoperit 24 de ani. Au mai fost unul sau doi primari imediat după evenimentele din decembrie 1989, dar ale căror nume recunosc că nu le știu. 

Despre Emil Proșcan se pot spune multe, din multe guri. Și bune, și rele. Este bine totuși să-l ascultăm, pentru a nu îi da prilejul să spună că totdeauna este înțeles greșit. Îl ascultăm o dată și apoi, vorba versului hip-hop, dăm pe repeat. Dai play din nou de parcă nu te-ai sătura, deși știi că e vorba de ceva ce se numește silă, dar pari contrariat de stilul în care drapează adevărul pe care-l transmite sincer, nud și tot încerci să te dumirești dacă nu cumva ceva îți scapă. Este ceea ce transmite într-o pauză a Consiliului Național PSD din 20-21 martie 2015, ținut la Palatul Parlamentului. Chiar te pune pe gînduri. Cei 119 ani între „gheșeftul” lui Isaia Georgescu și „traficul de influență din gena poporului român” postulat de Emil Proșcan parcă sînt doar o noapte între două afaceri. Nimic nu pare să se fi schimbat. Iar acum, că există semne de schimbare generală, domnul Emil Proșcan se tînguie. Nu atît de poetic, pe cît ar pretinde că scrie în paginile publicațiilor pe care le patronează. Interviul de cîteva minute este luat unui individ asupra căruia pare să se vadă umbra lunguiață a patronilor de la Tehnologica Radion, suspendați între diverse dosare penale. Da, Tehnologica Radion a avut lucrări și la Mizil. Poate mai sînt și alte umbre deasupra Mizilului, precum cele ale avioanelor pe fostul aerodrome, acum un fantomatic parc industrial. Un arc peste timp, nu-i așa? Desigur, poetic, cum îi place primarului-poet: arc peste timp. Sau cap de pod. Cap căzut, gîndesc. Mai degrabă. Doar că ăsta e un altfel de limbaj poetic. Mai degrabă unul politic, în care măștile cad, indiferent dacă înainte sau după căderea capetelor. Deocamdată este doar un cap căzut pe gînduri, la vederea capetelor căzute de-a binelea. Iar gîndurile nu-l privesc pe el, că doar nu este atît de auto-reflexiv, cum s-ar zice sau cum s-ar crede. El se uită la ansamblu, pentru că vina acolo este, la popor. Poporul care cînd e deștept și știe ce alege, cînd e naiv și înghite tot ce i se dă dă la tv cu valul de arestări. Pare a nu fi hotărît cum e treaba cu poporul. Îi trebuie un instrument ca să-l poată evalua și ajunge la un soi de bio-psiho-genetică a poporului. Vina este aruncată în întunecimile umanului în ansamblu. Și, astfel, justificată. Uluitor. Atît de ppoetic e totul încît peste noapte AND-ul e DNA. Chestie de punere în pagină, nu-i așa?