Teatrul Mareș

Nu am făcut o documentare extrem de serioasă pe acest subiect, însă ceva-ceva am găsit. E doar un început. Din ce se va aduna aici poate că vom reuși să schițăm o poveste a teatrului din Mizil.

O primă atestare a Teatrului din Mizil o avem în Marele dicționar geografic al Romîniei alcătuit de George Ioan Lahovari la 1901 și editat sub patronajul Societății Geografice Romîne.

În monografia pe care a scris-o referitoare la istoria orașului faptul, profesorul de istorie Ion Panait menționează ca întemeietor al teatrului local pe Basilius Mareș și ne oferă alte cîteva detalii în încercarea sa de a contextualiza viața culturală a orașului:

«În prima jumătate a secolului al XIX-lea oraşul este practic lipsit de o viaţă culturală proprie. Către sfârşitul secolului trecut, formarea unei mici burghezii locale, dornică de prosperitate economică şi spirituală, determină construirea în oraş în l895 a unui teatru al cărui părinte spiritual a fost marele dramaturg I. L. Caragiale. La teatrul construit de Vasile Mareş vor fi prezentate piesele „O noapte furtunoasă”,  „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”de I. L. Caragiale, la care işi vor da concursul artişti cu renume ca: Iancu Brezeanu, Maximilian Cotescu şi alţii. Piesele istorice mai ales, erau reprezentate atât de artişti consacraţi cât şi de artişti amatori. Animatorul serbărilor populare, a activităţilor de amatori este inimosul primar al oraşului Leonida Condeescu, bravul amic al marelui dramaturg Caragiale. (...)

Încercările dintre cele două războaie mondiale de a crea la Mizil un cadru adecvat dezvoltării culturii şi artei se lovesc de ignoranţa conducerii administrative a oraşului, iar avântului de la sfârşitul secolului al XIX-lea îi luase locul goana după înavuţire a protipendadei oraşului. Un singur cinematograf care era şi teatru în acelaşi timp cu 150 de locuri nu putea satisface viaţa spirituală a unui oraş cu o populaţie de peste 7000 de locuitori.

În anii de după eliberare, vechiului cinematograf i se ataşează noi instituţii de cultură. În 1948 se organizează biblioteca orăşenească şi căminul cultural orăşenesc. Spectacolele de teatru şi estradă profesioniste, spectacole de amatori, activitatea desfăşurată de bibliotecă şi serbările în aer liber, vor schimba treptat viaţa spirituală a mizilenilor.»

Desigur, o monografie scrisă în perioada în care România era dominată de ideologia comunistă e greu de crezut că ar fi putut conține prea multe detalii de viață urbană pentru a putea face o idee despre evenimentele cuturale organizate la Mizil. Pentru a compensa acest vid de informație ne pot veni în sprijin arhivele și colecțiile digitizate ale bibliotecilor. Așa am reușit să găsim, cu ajutorul lui Costi Vasilescu, o menționare a Tearului Mareș în periodicul Cultura poporului, numărul din 24 iulie 1927:

Toate detaliile sînt interesante acestei știri de corespondență locală. În primul rînd avem unele personalități locale active în organizarea diverselor evenimente culturale, pe care le-am remarcat și cu altă ocazie pe acest blog (aici) -- îl am în vedere aici pe Victor Gotsman.

De asemenea, cu ocazia aceasta încă obținem încă o menționare a lăutarului Mitică Mamaia, pe care l-am cnoscut cu ajutorul lui F. Brunea-Fox (aici), alături de cea a lui Ionel Fernic, care a profesat cîțiva ani în Mizil.

În sfîrșit, o căutare ceva mai insistentă pe internet ne-a mai adus cîteva detalii. De web-site-ul Arhivelor Naționale (aici), la pagina 7 a documentului pdf relativ la Inventarul primăriei orașului Mizil pentru perioada 1834-1950 aflăm că în 1928 Teatrul Mareș a suportat lucrări de reparații; apoi, la pagina 16 aflăm că în acest fond documentar deținut de Arhivele Naționale poate fi consultată, probabil sub forma unui raport, activitatea comitetului de conducere a teatrului Mareș (1938); la pagina 17, pentru anul 1939 sînt înregistrate situații în legătură cu sala teatrului Mareș; pentru anul 1945, la pagina 21, avem iarăși situații cu privire la repararea și luarea în primire a teatrului Mareș de către primăria orașului Mizil.

Anul trecut găsisem tot pe internet un număr din Monitorul Oficial în care printr-un act normativ de pe la sfîrșitul anilor '40 se desființau sau se naționalizau diverse stabilimente culturale (teatre, cinematografe), fiind menționate și două cinematografe din Mizil. N-am mai dat de acest document. Dar căutarea lui recentă mi-a adus alte informații fragmentare referitoare la cladirea teatrului din Mizil. Astfel, în Suveniruri teatrale (1889-1956), N. Niculescu-Buzău amintindu-și turneele avute prin țară începînd cu 15 octombrie și pînă în februarie 1907, menționează și trecerea prin Mizil:

„La 15 octombrie am plecat cu întreaga trupă a lui Grigoriu. Repertoriul era alcătuit din operetele Văduva veselă, Farmecul unui vals, Trei dorinți și Insula florilor. Jucăm o săptămînă la Brăila, o săptămînă la Galați, trei zile la Roman, trei zile la Bîrlad, trei zile la Bacău, trei zile la Focșani, trei zile la Buzău, o săptămînă la Constanța, trei zile la Ploești, o săptămînă la Craiova. la Iași, sala nefiind liberă cînd ne apropiasem de capitala Moldovei, am făcut un drum special la sfîrșitul turneului pentru a juca acolo o săptămînă. De la Iași, la 8 ianuarie, Grigoriu și o parte din trupă s-au înapoiat la București, iar noi ceilalți am organizat chiar de acolo noul turneu al trupei „Niculescu-Buzău -- N. Leonard”. Am împrumutat costumle necesare de la Grigoriu, am făcut cîte o sută de afișe pentru fiecare operetă, dar fără a indica data și teatrul, precum am tipărit și bilete de toate felurile. Sîntem în ianuarie 1907. De la Iași, trupa condusă de Leonard și de mine pleacă la Vaslui, unde aranjasem totul. La primul spectacol cu Vînzătorul de păsări, sala arhiplină. A doua seară, cînd jucam o comedie, auzim că tîrgușorul Herța a fost devastat. Era mare fierbere în Moldova. Răscoalele nu începuseră încă, dar se simțea că mocnește ceva chiar atunci pe la 8 - 10 ianuarie. Antisemiții începuseră diversiunile, susținuți de unele oficialități, care sperau astfel să abată revolta țăranilor împotriva adevăraților vinovați, care îi mpliau și nedreptățeau în mod continuu. Starea de spirit era atît de încordată, încît am părăsit Moldova, ducîndu-ne la Rîmnicu-Sărat. Nu bănuiam că răscoalele curînd se vor lăți în toată țara.

La Rîmnicu-Sărat, nu era un local de teatru convenabil. Am jucat într-o berărie. Trecem la Mizil, unde dăm trei reprezentații într-o sală bunicică. Facem plin. Pornim apoi la Tîrgu-Jiu, unde dăm cinci reprezentații cu sala plină. Urmează Drăgășanii, Rîmncu-Vîlcea (aici jucăm o săptămînă), Turnu-Măgurele.”

Cam atît, deocamdată. Dar promit revenire cu noi descoperiri.

UPDATE 1: Am primit pentru arhiva Miziliadei o fotografie făcută la teatrul Mareș, avînd pe fundal o parte din decorul scenei.

UPDATE 2: Aminteam de un decret publicat la sfîrșitul anilor '40. Este vorba de decretul nr. 303 din 3 noiembrie 1948 privitor la naţionaliyarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice, emis de Ministerul Artelor şi publicate în Monitorul oficial nr. 256 din 3 noiembrie 1948. Decretul este alcătuit din 17 articole şi o anexă. Nu discut modul cum s-a reglementat acest domeniu cinematografic, evident în mod abuziv. Voiam doar să semnalez că în anexă avem rețeaua cinematografelor din România la acel moment. Mizilul este la județul Buzău și figurează cu două cinematografe: Modern și Mareș. Rămîne de descoperit ce este cu acest cinematograf Modern: unde va fi fost, cine și cînd la înființat etc. Mă întreb dacă nu cumva o fi vorba de sala de proiecție care se pare că a fost în fosta colonie germană din Fefelei, unde erau cazarmate treupele germane de aviație care folosiseră aerodromul pe timpul războiului. Pînă una alta avem informația că în Mizil la momentul naționalizării au existat două cinematografe. Pentru consultarea decretului nr. 303 din 3 noiembrie 1948 intrați aici.