Tot căutînd Mizilul pe internet am dat de amintirile din copilărie ale user-ului Motzoc, aici. rememorarea începe cu Mizilul, unde povestitorul și-a petrecut copilăria, între 2 și 7 ani. Descrierea are miez pentru că spune multe despre orașul de negustori de la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Vă las cu fragmentul de poveste pentru că este într-adevăr grăitor:
„Sunt megies din targul Buzaului, orasul prafuit de la rascruce de drumuri, atestat documentar de 1600 ani!
Familia mamei este de 4 generatii aici, ne tragem din ''sarbi (gresit spus pentru ca gradinarii erau de fapt bulgari)'', iar tata a fost din Judetul Arges (sunt morti de 25 ani), s-au cunoscut la Bucuresti si tata cared ca m-a conceput intr-o permisie de pe front, m-am nascut in octombrie 1945, intr-o aripa daramata a Spitalului Coltea din Bucuresti. De la doi ani pana la 7 ani am crescut la Mizil, la o matusa pana parintii s-au reunit la Buzau cu casa si serviciile.
Am fost copil unic nascut tarziu, nerasfatat, din parinti profesori, tata -- latina si greaca la Scoala Normala de baieti, mama -- istorie si geografie la Scoala Normala de fete.
Perioada cat am stat la Mizil a fost hotaratoare pentru educatia si viitoarea mea meserie. Sa va explic cum!
Matusa Antoneta (sora mamei care nu avea copii) si Unchiul Ionel tineau o Bacanie langa un han, la iesirea din micul orasel, pe malul garlei Ineu (sic!; n.m.: Istău), deci toata copilaria mea s-a desfasurat intre carute, cai, han si bacanie.
Unchiul Ionel avea obiceiul ca dupa amiaza sa citesca Scanteia, dupa masa, cu glas tare si asa pe la varsta de 5 ani, cunosteam literele mari si citeam titlurile din ziar, iar faptul ca mai cantaream la bacanie stafide, masline,zahar, bomboane, m-au determinat ca in meseria mea de mai tarziu sa fiu un bun AMC-ist (aparate de masura si control).
Totul s-a sfarsit tragic, aveam 14 ani sieram deja la Buzau, Nenea Ionel avea cataracta la ambii ochi, a fost operat la Spitalul Predingher din Ploiesti, si cand i s-au dat bandajele jos si a vazut din nou, a suferit un atac de inima si a murit, la auzul vestii matusa Antoneta s-a aruncat in fantana.
Dumnezeu sa-i odihneasca, le port respectul ca si parintilor mei!”
Familia mamei este de 4 generatii aici, ne tragem din ''sarbi (gresit spus pentru ca gradinarii erau de fapt bulgari)'', iar tata a fost din Judetul Arges (sunt morti de 25 ani), s-au cunoscut la Bucuresti si tata cared ca m-a conceput intr-o permisie de pe front, m-am nascut in octombrie 1945, intr-o aripa daramata a Spitalului Coltea din Bucuresti. De la doi ani pana la 7 ani am crescut la Mizil, la o matusa pana parintii s-au reunit la Buzau cu casa si serviciile.
Am fost copil unic nascut tarziu, nerasfatat, din parinti profesori, tata -- latina si greaca la Scoala Normala de baieti, mama -- istorie si geografie la Scoala Normala de fete.
Perioada cat am stat la Mizil a fost hotaratoare pentru educatia si viitoarea mea meserie. Sa va explic cum!
Matusa Antoneta (sora mamei care nu avea copii) si Unchiul Ionel tineau o Bacanie langa un han, la iesirea din micul orasel, pe malul garlei Ineu (sic!; n.m.: Istău), deci toata copilaria mea s-a desfasurat intre carute, cai, han si bacanie.
Unchiul Ionel avea obiceiul ca dupa amiaza sa citesca Scanteia, dupa masa, cu glas tare si asa pe la varsta de 5 ani, cunosteam literele mari si citeam titlurile din ziar, iar faptul ca mai cantaream la bacanie stafide, masline,zahar, bomboane, m-au determinat ca in meseria mea de mai tarziu sa fiu un bun AMC-ist (aparate de masura si control).
Totul s-a sfarsit tragic, aveam 14 ani sieram deja la Buzau, Nenea Ionel avea cataracta la ambii ochi, a fost operat la Spitalul Predingher din Ploiesti, si cand i s-au dat bandajele jos si a vazut din nou, a suferit un atac de inima si a murit, la auzul vestii matusa Antoneta s-a aruncat in fantana.
Dumnezeu sa-i odihneasca, le port respectul ca si parintilor mei!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
sari pe taste!