Totalul afișărilor de pagină

luni, 30 decembrie 2013

Colinde la Mizil (I)

video

10 comentarii:

  1. Nici colindele nu mai sunt ce au fost ... nu mai aduc a nimic , a plugusor, a manea sau hip-hop ... Vorba poetului , Unde sunt zapezile de altadata ?
    Va doresc un an nou cu sanatate si cu cat mai multe bucurii si realizari si sa continuati cu acest blog interesant si de suflet . Sunt convinsa ca este citit dar putini sunt cei care au curajul sa faca si un comentariu pertinent . La multi ani !

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru urări -- asemenea vă doresc și eu!
    Cît despre colindători, sînt convins că de multă vreme cei ce colindau nu prea mai prindeau sensurile textelor / versurilor pe care le performau. Diverși culegători de folclor de pe la sfîrșitul secolului XIX se plîngeau că obiceiurile se duc, se împuținează. Discursul ăsta al epuizării lumii tradiționale este cam același și acum, numai că în privința „tradiției” se uită faptul că este în permanentă înnoire. Poate suna straniu dar cam așa stau lucrurile, este un fenomen dinamic. Cu timpul unele sensuri, dacă nu cumva chiar toate, se pierd, însă i se adaugă altele. Dincolo de aceste pierderi, dacă este să le considerăm astfel (în definitiv, o societate în evoluție are multe de lăsat în urmă, atît în sensul prezervării, cît și în acela al renunțării), expresivitatea are de cîștigat. Asta am observat și în această variantă a „Caprei”. Versurile „pă sistem de reggaeton / cum îi place la patron” sînt foarte bine în spiritul versurilor tradiționale. Peste alți o sută de ani reggaeton le va suna celor ce vor da de acest termen precum ne sună nouă azi „învîrtita”, „polca” sau orice alt dans neaoș sau împrumutat.
    În 1990 lăutarii de la Clejani făcuseră o baladă a lui Ceaușescu, așa cum alții înaintea lor au făcut cîntat diverse personaje pe care le-m întîlnit prin cărțile de istorie sau literatura română. Acum a venit reggaetonul, poate că prin alte orașe prin versurile colindelor și-a făcut apariția și facebook-ul. Satul sau comunitățile trtadiționale sînt întotdeauna cu un ochi pe oraș.
    În rest, toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  3. Se stie ca folclorul s-a " adaptat " din mers cerintelor . Dar intre folclorul autentic de calitate ,care transmite acum si va transmite si peste o suta de ani aceleasi valori si subcultura sau folclorul de mahala .. cel pornit cu Terente si Titina, Cona Mita bicilista , care si-a rupt ceva din partile .. moi, Titanic , Titanic , vapor
    blestemat, tu o lumea-ntreaga, tu ai scufundat , Capitanul Robero vazand ' bamporul " cum piere ... . Ecaterino vedea-te-as moarta cu dric la poarta si cai mascati .. si sa ajungem la melodiile de joasa speta ale Irinei Loghin , de genul Ghinion, Ghinion si Balalaul , care ne sufoca pe la nuntile anilor `80...
    Un adevarat culegator de folclor va face o delimitare clara intre genurile in cauza , un folclorist autentic nu va face un ghiveci intre adaptarile de genul " baladei Elodiei" , a lui Suleymane, Suleymane ai dat boala-n in cucoane si Barbu lautaru
    starostele si cobzaru ... si va alege ce este reprezentativ pentru fiecare perioada in parte.Una este maneaua de metrou , cersetoria de sarbatori cu texte adaptate pentru urechile fudule ale patronilor , folclorul tiganesc autentic si alta manele lui
    Salam si ale vijeliosilor si copiilor minune .. si folclorul autentic romanesc care se mai pastreaza si se mai scoate de la naftalina de Sarbatori in unele zone ale tarii
    Daca doresc sa aud ceva de calitate- you tubul -si alte surse iti dau
    posibilitatea sa te bucuri si sa alegi ce gen iti place de la Lese sa Hrusca sau stiluri moderne .Nu stiu cat are de castigat - expresivitatea - cat are de castigat
    auditorul sau improvizatorul pe care il cheama Lacatus , Ipsilante sau
    BruceLee. Stiu insa ca generatia tanara pierde niste repere si intelege ca se poate face caterinca despre orice si oricine, ca se poate " canta " despre Becali si

    eventual Bianca Dragusanu, despre silicoane si masini bengoase ca tot aia e.. bani sa iasa . s parerea . Sunt de acord ca limba , traditiile, obiceiurile sunt un organism viu in
    vesnica schimbare dar eu nu pot inlocui ceva bun cu ceva de o calitate indoielnica
    si decat ceva mai prost decat autenticul mai bine lipsa .Sarbatori binecuvantate pana la Boboteaza si un an cat mai spornic.

    RăspundețiȘtergere
  4. păi, cei cu Capra din clipul pus de mine sînt cît se poate de autentici, după criteriile folcloriștilor sau etnografilor. de regulă înregistrează astfel de versiuni. de fapt, cei serioși înregistrează absolut toate versiunile unui obicei, colind etc. nu dau deoparte pe unele pe motiv ca sînt slabe calitativ, estetic etc. asta ar putea s-o facă un Alecsandri, care, literat fiind, a curățat cît a putut și a pus laolaltă fragmente pînă a ajuns la propria variantă a Mioriței, care așa cum ne-a lăsat-o arată ca Bianca Drăgușanu: aranjată prin toate părțile unde s-a vrut mai frumoasă. am citit volumoiul lui A. Fochi unde am dat de tot felul de tipuri și sub-tipuri ale Mioriței, cele mai multe fiind mult mai scurte decît produsul artificial al lui Alecsandri.
    Oarecum la fel s-a întîmplat și în comunism, cînd s-au produs la comandă versuri populare care cîntau pe Stalin, tractoarele, înfrîngerea nemților etc.
    Folclorul, elementele de cultură populară sînt fapte sociale. Dacă vrei să înțelegi ceva din realitatea care le produce va trebui să le iei ca atare, fără etichetări calitative, ci cu solide categorii de interpretare.
    Așadar, îi putem lua în considerare și pe Irina Loghin, și pe Barbu Lăutaru, și pe Becali, și pe Bianca Drăgușanu, și pe Hrușcă, și manelele. Toți sînt în egală măsură de interes pentru etnologi, antropologi, etnografi, folcloriști pentru că spun ceva despre societate la toate nivelurile ei.

    RăspundețiȘtergere
  5. la noi in CARTIER,cel putin, am fost colindati numai de tigani.Cu tupeu,cu obraznicie fara nimic autentic.Am fost sufacati, toata luna decembrie, de asa zisi colindatori care au transformat acesta traditie pur romaneasca intr-o afacere tiganeasca

    RăspundețiȘtergere
  6. de fapt, cam asta ajunge un obicei generat de un anumit tip de comunitate / societate: resturi cu sensurile modificate transformate la rîndul lor într-un alt tip de obicei ce va deveni pentru o altă perioadă „tradiție”. Călușarii erau un grup masculin, constituit pentru a tămădui bolnavii în perioada Rusaliilor. Realitățile sociale inevitabil transformate au păstrat din „călușari” doar dansul spectaculos. Și e vorba de un obicei românesc (dar întîlnit din cîte se pare și pe la bulgari) căruia tot românii i-au făcut calea bătută spre scenă. Mai e ceva autentic? Nu. Mascații din Moldova încă sînt „vii” -- atît români cît și țigani. Rămîne de văzut ce forme va lua și obiceiul ăsta peste 50 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  7. Grozavi baietii de la Mizil, nimic de zis, multumim deci pentru înregistrare. Provenit dintr-o familie getbeget urbana, Bucuresti, gradina Icoanei, aveam oroare în tinerete de muzica populara, inclusiv si mai ales cea prelucrata de propaganda comunista. In schimb cu timpul, si cu distanta, recunosc ca tare ma bucur când îmi este dat sa ascult anumite manele si alte productii calificate drept tiganesti. Ele respira o voiosie, o tristete, o autenticitate care ma impresioneaza de fiecare data când le ascult, chiar daca realizez ca, repetate la infinit, ele devin insuportabile.
    O mica observatie privind Balada lui Nicolae Ceausescu, evocata mai sus. Intâmplarea face ca aveam deja CDul Tarafului de la Clejani înregistrat în Elvetia cred, taraf care a devenit dupa 89 al haiducilor si a cunoscut un anume succes international. Balada respectiva era oarecum de circumstanta, povestea cu haz caderea "dictatoriei", însa simteai ca o dorinta de a se pune la zi... Interpretarea lui Culai (Nicolae Neacsu), pe care l-am întâlnit de mai multe ori în acea perioada, era însa emotionanta, mai ales pe plan instrumental. Putin dupa aparitia noului CD cu balada asta, la o sarbatoare acasa la mine, l-am pus comesenilor, traducându-l celor care nu stiau româneste. Reactia violenta a unuia dintre ei, unicul român, un bun prieten moldovean, tot atât de taran precum eu orasean, un muncitor indemânatic care îsi câstiga foarte bine viata, o adevarata figura care, departe de comuna lui, se simtea tot atât la el acasa sau strain aici la Paris ca si la Bucuresti, m-a frapat. Literalmente nu suporta ca ritmul, vorba, stilul considerate de el populare, traditionale, taranesti, care în cazul lui coincideau cu cultura mediului din care provenea, sa fie amestecate cu actualitatea. Se simtea subit deposedat, tradat, batjocorit...
    Haide bre Cosmine, sa bânedzi, la multi ani !
    Nicolas Trifon

    RăspundețiȘtergere
  8. Ei, da, amestecul ăsta de fond vechi cu actualități supără urechea rutinei. În anii 90 a fost făcut un film antropologic (Tonel și Vieru) despre o baladă inspirată de o crimă care avusese loc în anii '40 (vezi aici: http://fav.ro/ro/portofoliu/documentar/83-tonel-and-vieru-or-about-the-meaning-of-the-ballad). Rudele victimei au comandat lăutarilor o baladă și uite cum s-a continuat tradiția. Un eveniment nefericit, dar pentru o familie, face subiectul baladei. De ce n-ar putea fi și moartea lui Ceaușescu (un eveniment controversat, fericit pentru unii și nefericit pentru alții, reinterpretat în fel și chip de-a lungul anilor) subiect de baladă? în fond, este vorba de viață și moarte și într-un caz, și în celălalt. Actualitate în ambele. Numai că anvergura socială, politică a morții lui Ceaușescu bulversează, dă peste cap datele esențializate care sînt considerate a fi ingredientele unei balade. Cum să pui un președinte într-o baladă? Dar o revoluție? De fapt, anii de Cîntarea României au modificat percepția asupra anumitor cîntări tradiționale. S-a produs o cumva o reducție (ce e demn de a fi cîntat, perpetuat), s-a patrimonializat (deci arhive, prin urmare o distanță față de fenomenul viu), s-a produs folclorul nou, cel cu tractoare pe ogoare (care reprezenta o realitate dar era un folclor la comandă, nu de jos în sus).
    Și încă ceva: obișnuința cu un anumit tip de cîntări (sau, general vorbind, folclor) se datora și unei perioade de așezare. Comunismul (nu discutăm despre atrocitățile produse) ajunsese la un nivel de acalmie. Chiar și Cîntarea României era un bîzîit de fond, neplăcut, dar cu care lumea se obișnuise și pe care reușea să-l ignore, fără să-l chestioneze prea mult. Nu-i percepea decît caracterul imperativ și îl trata ca atare: mergeau la spectacole dacă erau forțați să meargă, însă acasă nu se uitau nici morți la emisiunile despre Cîntarea României. Singurii beneficiari erau interpreții care primeau un statut. O dată cu 1989, toată această ordine a fost răsturnată, au început și întrebările. Bun, nu ne plăcea să mergem la spectacolele alea oribile, dar noi știaam că baladele sînt cu sau despre oița năzdrăvană, Toma Alimoș ori Mihai Viteazul etc. Pentru că folclorul este produs de popor, deci anonim, deci din negura timpului. Patrimonializarea, arhivarea, scena au impus distanța. Folclorul nu mai era o noțiune sub care erau reunite toate aspectele unui fenomen creat de comunitate pentru comunitate, unde de regulă totul se reinventează (a se vedea manelele, după care nu mă omor, dar pe care nu pot să nu le observ și să le remarc prospețimea). Interesant este că și manelele au intrat pe același traseu pe care l-a urmat folclorul românesc: prin televizor maneaua a devenit show pentru popor, nu pentru un anumit tip de public, și bănuiesc că va trebui să suporte un anumit tip de uniformizare datorată inevitabilei inflații. Se poate transforma prin mixarea cu diverse alte genuri muzicale, pot apărea hibrizi interesanți, ca în America Latină, în Caraibe etc.
    Mă rog, am fost un pic haotic...

    RăspundețiȘtergere
  9. sunt multe noutati de semnalat.vezi stalpul electric cuprins intr-o casa pe soseaua m.bravu , directia ploiesti vis a vis de magazinul de piese schimb auto. de rasul lumii.. bogul stagneaza desii sunt noutati

    RăspundețiȘtergere
  10. ei, acum nu chiar toate mărunțișurile pot fi puse aici. încerc să aduc lucrurile cu adevărat serioase. înainte de a posta ceva încerc să mă documentez, asta ia timp. o să vedeți că vor apărea lucruri interesante, ca și pînă acum. chestii precum stîlpul acela ar trebui semnalate în primul rînd primăriei. cînd primarul va primi 20 de sesizări din parte cetățenilor pe același subiect, poate se va urni ceva. eu am încercat să suplinesc o absență din ziarele locale. poate că ar fi potrivit ca mizilenii rezidenți în Mizil să aibă un fel de ziar online, sub forma unui blog, unde să pună toate acele noutăți despre care vorbiți. eu sînt un mizilean rezident în București și încerc să mă ocup mai degrabă de trecutul orașului, după cît mă țin puterile.

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!