Totalul afișărilor de pagină

duminică, 23 decembrie 2012

Din păcate

Am aflat că la parohia din Fefelei candelabrele vechi din 1863 au fost vîndute la fier vechi. Patrimoniu, carevasăzică. Desigur, puteau fi curățate. S-ar fi putut lăuda enoriașii cu niște obiecte vechi donate de o familie înstărită, Mareș, ai cărei cîțiva membri sînt înmormîntați chiar în curtea bisericii. Atîta doar că un candelabru din inox e o atracție căreia nu-i poți rezista. Pentru unii. Așa s-a întîmplat, se pare, cu părintele Ardeleanu, de la Fefelei. Sau o fi fost ideea vreunui enoriaș? Cine știe? Dumnezeu știe cel mai bine, desigur. 
Să mai amintesc că la fel s-a întîmplat și cu ceasul Paul Garnier din gară? Un ceas de patrimoniu înlocuit cu un ceas chinezesc, ieftin, luat dintr-un magazin oarecare. Asta se întîmplă cînd de astfel de lucruri se ocupă cine nu trebuie. Orașul se transformă în vitrina unei gospodine. Nu că aș avea ceva cu gospodinele. E treaba lor cum își aranjează vitrinele de acasă. Orașul este altceva, de amenajarea lui se ocupă oameni specializați, urbaniști etc. Cu biserica la fel. Un preot pare totuși un specialist, nu? Dar practica infirmă acest principiu. Să vă mai dau un exemplu pentru opinia asta? Sigur că vă voi da.
Celălalt părinte Ardeleanu, de la parohia Sf. Ioan, a înfrumusețat biserica cu o pictură nouă. Lucru lăudabil, la prima vedere. Dar vreți să știți cu ce preț? A fost dată jos pictura Olgăi Greceanu. Cine a fost Olga Greceanu? O personalitate artistică incontestabilă. Mai mult, unul dintre „personajele” mișcării Rugul Aprins. Era de așteptat ca un preot să aibă habar amănuntele astea. Din pictura Olgăi Greceanu se putea face o atracție (aveți aici și aici și aici și aici cîteva informații despre personalitatea ei). Fie ea și turistică. Să încerci să creezi un specific național în pictura bisericească, iar peste niște ani cei care clamează specificul național să-ți dea jos pictura. Se întîmplă în România. Măcar să fi fost fotografiată pictura de un fotograf profesionist, o documentare a ceva ce va dispărea. Așa este profesionist. Asta dacă nu să se fi extras mostre de pictură. Și acest lucru se face, doar că trebuie să te și gîndești la așa ceva. Trist este că pictura a fost înlocuită cu realizarea unui pictor anonim, care se pare că a mai înlocuit și altă pictură a Olgăi Greceanu, la Cireșanu.
Cum în Mizil cauți pe degete lucrurile pe care să le poți arăta, cu care să te poți lăuda, acest detaliu era o comoară. Ca și ceasul din gară. Cît despre candelabrele acelea vechi, ele puteau fi măcar păstrate. Un muzeu al orașului poate include, poate spori cu astfel de obiecte. Dar se gîndește cineva cu adevărat la acest subiect?
Dumneavoastră, domnule primar Proșcan, mare iubitor de cultură, aveți habar de lucrurile acestea? Sau este deajuns să mai montați niște delfini metalici siniștri, inexpresivi, care strivesc grădina și așa micuță din fața școlii nr. 3? Nu cred că este o sănătoasă înțelegere a ideii de cultură.
 
PS În unele din postările de pe blogul său, Adrian Năstase menționa că a avut întîlniri cu administrația publică locală la Mizil pentru constituirea unui muzeu. Iată așadar că obiecte ce puteau face parte din colecțiile unui muzeu local dispar pur și simplu din inconștiența unor oameni care iau decizii. Din păcate.

8 comentarii:

  1. La Multi Ani!

    Draga Cosmin, iti urez atat tie, cat si celor care viziteaza acest blog, un an 2013 mult mai bun decat cei precedenti, cu sanatate solida pe primul loc!
    Si cu cat se poate de mult patrimoniu salvat si restaurat, dar asta depinde de autoritati, sa le dea Domnul mintea cea de pe urma in domeniu, idei si trecere la fapte, dar bune, nu ca cele descrise in acest articol.
    Mare pierdere intr-adevar sa vinzi la fier vechi candelabre din secolul 19 si sa distrugi picturile Olgai Greceanu! Ce mai ramane din Mizilul vechi? Sufletul si... amintirile as zice.

    A. Muller

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc - si va intorc urarile!
    In privinta patrimoniului mixilean se vede treaba ca este greu de pastrat sau salvat, pentru ca pina la restaurare drumul este mult prea lung. Ar trebui ca autoritatile locale sa aiba o intelegere a notiunii de ”patrimoniu” pentru a le cere atitudini si decizii. Daca nici preotii nu pastreaza ceea ce s-ar putea crede ca stiu ce au pe inventar, pentru ca obiectele de patrimoniu sint clasate pe niste liste speciale (asa stiu; dar si cele susceptibile de a fi clasate ca obiiecte de patrimoniu), atunci e greu sa speri la mai mult. Incetul cu incetul sper sa fac cu acest blog un soi de muzeu, fie el si virtual, cu obiecte salvate, carti postale, fotografii si mai ales povesti. E o cale sigura. Daca autoritatile locale ar aprecia acest efort, poate ar mai fi o speranta in a repeta, nu neaparat imita, acest efort se salvare. Important este ca acest blog are deja un public interesat -- stiu asta din auzite -- ceea ce este un bun cistigat. Acest public ar putea fi mobilizat pentru actiuni ce ar usura efortul unei singure persoane de a recupera trecutul unui orasel.
    Cele bune,
    Cosmin Manolache

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu te opri, Cosmin! Chiar daca nu prea comentez, te citesc in mod constant (bine, asta cand publici ceva, mai rar in ultima vreme, cu exceptia ultimei saptamani din decembrie)...

    La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Run, Forest, run! Ti-am mai zis, daca as avea timp suficient pentru toate, as posta mai des. Miziliada nu e singurul front de lucru. Deci, nu ma opresc, pentru ca nu e vorba de sustineri politice aici (asa cum am inteles ca credea primarul Emil Proscan ca in spatele meu ar fi PDL-ul), care se pot schimba periodic. Domnia lui nu a realizat, dupa mai bine de 100 de postari, ca intentia mea nu este de a ataca pe unul sau pe altul, ci de a scoate la suprafata, atit cit pot, un Mizil pe care chiar unii mizileni nu prea il cunosc, dar si pentru a contrabalansa imaginea orasului, adesea utilizata in registrul anecdotic, proverbial.
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  6. Timpul, bata-l vina...

    Gaseste-ti colaboratori (voluntari!) la Miziliada (Mitu ar putea fi unul dintre ei, eventual alti tineri care ar putea "scormoni" dupa subiecte si care ar avea cu ce sa isi ocupe timpul)!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mitu este el ocupat pina peste cap. Oricum, el m-a ajutat mult pina acum, stie orasul foarte bine. Cred ca reiese lucrul asta din multe postari de-aici. Eu m-am orientat mai degraba spre istoria Mizilului, dar fragmentar. Stiu că profesului Viorel Șoldea are în lucru o monografie, dacă nu cumva e gata, așa că nu avea rost să repet proiectul. La mine sînt mici descoperiri, istorii orale, fotografii de-acum și imagini vechi inaccesibile. Bineînțeles, are loc aici și Mizilul actual, numai că nu prea îl mai cunosc atît de bine ca să pot vorbi. Ar însemna să fac un site la care să scrie și alții, dar acești alții trebuie selectați. E un proiect zdravăn de care nu mă pot ține, așa încît merg pe barba mea.
    Dacă vrei să scrii aici, te invit. E loc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru invitatie, nu prea am ce scrie despre aceste subiecte, asa incat nu as aduce valoare adaugata site-ului. Ce am putut face, a fost sa promovez blogul prin diverse alte zone (inclusiv pe www.emilstoica.ro). Plus,eventual, cand gasesc diverse ponturi, ti le transmit.

      Ștergere

sari pe taste!