Totalul afișărilor de pagină

joi, 19 februarie 2015

Din nou despre sași, la Mizil

Căutam la întîmplare. Văzusem pe facebook o fotografie cu familia lui Paul Niculescu-Mizil, era făcută undeva într-o curte și mi-am închipuit că e făcută la Mizil. Știam ceva despre unchiul lui Paul Niculescu-Mizil, din ce îmi povestise fosta bibliotecară (doamna Popescu) de la Liceul teoretic, actualul Liceu Grigore Tocilescu, anume că avusese o prăvălie pe acea stradă Carol, actualmente N. Bălcescu. În fine, povestea Niculeștilor-Mizil e una. Căutînd numele lor, am dat de Dicționarul contimporanilor - secolul al XIX-lea de Dim. R. Rosetti (Ediția I-a, Editura lito-tipografiei „Populară”, Pasagiul Român nr. 12, București, 1897). Doar că acolo apărea doar numele Mizil. Așa am mai găsit un sas: Frank Andrei. 


Dacă în postarea anterioară spuneam că descoperisem pe Adolf Oberth, tot din Mediasch, dar și pe Iodef Welther, cel care îl precedase, acum avem un alt farmacist, nu știm deocamdată dacă întîiul, dar cert este că era unul care făcuse studiile, după toate probabilitățile la una din universitățile dintr-un centru universitar solid.
Pornit în căutarea lui Andrei Frank, de fapt Andreas Frank, l-am regăsit în studiul lui Dragoș Țigău, Studenți din Mediaș la universități europene (1830-1850), în revista Collegium Mediense IV Comunicări științifice XIII (Colegiul tehnic «Mediensis» din Mediaș, Bibliotheca historica, philosophica et geographica XIII, Mediaș, 2014, pp.76-83). De aici aflăm că urmase cursurile specialității farmacie la Universitatea din Pesta, pe care le absolvise la 24 iulie 1843. Din studiul amintit aflăm că:

„La sfârșitul studiilor în școlile din oraș, tinerii aveau cunoștințele necesare pentru a-și continua pregătirea în universități. Experiența era dobândită și prin stagii de practică realitate evidențiată în cazul câtorva studenți farmaciști. Simon Bruchne, Karl Draser, Andreas Frank, Michael Meyndt, Joseph Oberth, Michael Schmidt și Michael Schuster începuseră să deslușească tainele acestui domeniu ca ucenici în diverse farmacii, înainte de a deveni studenți.” (pag. 76)
Nu știm cît a stat Andrei (Andreas) Frank la Mizil. Din lucrarea Date asupra înființărei farmaciilor în România (conform anchetei oficiale din 1875) de Dr. Nicolae I. Anghelescu, președintele Societăței Farmaciștilor din România, apărută în București la Tipografia „Speranța”, str. Enei, 4, în 1904, reiese că la 1853 că Andrei Frank ajunge la un moment dat proprietarul farmaciei „La Ursu” din București, pe care o cumpără de la d-l Klein (cu o pagină înainte, respectiv pag. 8, se vorbește de un anume Friederich Klein, ceea ce ne face să presupunem că „d-l Klein” de la pag. 9 ar putea fi acel „Friederich Klein” de la pag. 8).


Chiar și niște procese-verbale sînt bune pentru o încercare detectivistică. Despre d-l Klein aflăm că a avut farmacii atît în București, cît și în Giurgiu. Și că, al fel ca Andrei Frank, absolvise cursurile de farmacie tot la Pesta, doar că mai devreme cu 3 ani, în 1840. Este de presupus că existau oarece legături în breasla nu foarte mare a farmaciștilor din Muntenia: în cazul celor doi, comun este faptul că erau absolvenți la Pesta. Poate că e un detaliu minor. În 1849 Friederich Klein cumpără atît farmacia „La Ursu” cît și pe cea numită „Biserica cu sfinți” din București.



Friederich Klein schimbă Bucureștii cu Giurgiul în 1853, lăsînd farmacia „Biserica cu sfinți” pentru a doua farmacie din orașul de la Dunăre, „Speranța”. Dacă acel „d-l Klein” va fi fost unul și același cu „Friederich Klein”, s-ar putea specula că renunțînd la capitală, va fi renunțat și la a doua farmacie, „La Ursu”, dacă nu cumva o făcuse chiar mai devreme de 1853, dar ne-ar mai trebui totuși ceva informații pentru a face niște afirmații solide. Așadar, la o estimare care poate fi răsurnată, Andrei Frank ar fi profesat meseria de farmacist la Mizil între 1846 și 1853. Dealtfel, începînd cu anul 1853 numele lui Andreas Frank apare în componenţa acelei Comisiuni chimico-farmaceutică, ale cărei începuturi sînt semnalate în volumul Oesterrerichische Zeitschrift fur Pharmacie - 1853, editat la Viena (Tendler&Co), ceea ce validează ipoteza că măcar din 1853 Andreas Frank era deja în București.


După alte căutări aflăm că acest an, 1853, cade. În Lista farmaciștilor din București (1627-1899), figurînd ca a treia anexă a studiului O farmacie bucureșteană la sfârșitului secolului XIX (autori: dr. Gh. Mănucu-Adameșteanu, Elisabeta Drăgan-Bovo, Ingrid Poll și Irina Zamfirescu), apărut în revista București - Materiale de istorie și muzeografie XVII, editată de Muzeul Municipiului București, îl aflăm pe Andrei Frank profesînd meseria de farmacist încă din 1848 pînă în 1897. A patra anexă a studiului de la pagina 43 constă într-o Listă a farmaciilor din București (1786-1900), unde o regăsim și pe cea a lui Andreas Frank, „La Ursu”, înființată la 1819. S-ar părea că aproape o jumătate de secol, în perioada 1849-1897, această farmacie se confundă cu Andreas Frank.




În anul 1880 se înființează Societatea farmaciștilor din România, al cărei președinte este ales Andreas Frank (Florentina Limban - Activitatea farmaceutică din București în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în București - Materiale de istorie și muzeografie XVI, Muzeul Municipiului București, pg.127-132)



Pe Andrei Frank îl mai regăsim printre membrii ordinari ai revistei de comunicări a Societății Ardelene de Științe Naturale din Sibiu (Verhandlungen und Mittheilungen des Siebenbürgischen Vereins für Naturwissenschaften zu Hermannstadt) începînd cu anul 1882. În anul 1883, anul în care apare al doilea Anuar al Bucureștilor, de unde aflăm noi informații despre Andrei Frank, acesta este membru al Consiliului de hygienă și salubritate publică, aflat sub președinția Dr. Felix.

În 1889, ziarul liberal Voința poporului în menționează în numărul 1490 din 6 (18) septembrie, în articolul Ca la noi la nimeni, de pe prima pagină, printre organizatorii unor congrese din varii domenii.


L-am regăsit apoi în Anuarul Bucureștilor 1890-1891 și 1891-1892, un fel de catalog Pagini aurii al vremii, unde figurează în fruntea Societății farmaciștilor din România, cu sediul în str. Patria nr. 10.


În 1904, în același Anuar al Bucureștilor, apare în funcția de vicepreședinte al Asociației generală a corpului farmaceutic din România, un organism distinct de Societatea Farmaciștilor din România. Sediul unde activează este în strada Patria nr. 14.


Doi ani mai tîrziu, tot Anuarul Bucureștilor (1906) ne semnalează prezența lui Andrei Frank în Societatea Comunității Evanghelice cu statutul de membru. Sediul unde poate fi găsit este tot în str. Patria nr. 14, unde figurează și farmacia „La Ursu”, care de data aceasta are alt director. Proprietar este posibil să fie tot Andrei Frank. Tot în str. Patriei nr. 14 este reperat Adolf Frank, prezent în secțiunea dedicată doctorilor din București. Tot ce e posibil să fie un membru al familiei lui Andrei Frank.



 


Iată și o hartă a Bucureștilor de la 1900, pentru a vă face o idee despre locul unde se afla farmacia „La Ursu”: strada Patria dădea la capătul estic în strada Bărăției, în spatele a ceea ce avea să devină magazinul Cocor, iar în vest ajungea în Piața Sf. Anton, între Hanul lui Manuc și fosta Hală de flori. 



Sistematizarea capitalei a scurtat această stradă devenită Patriei, pentru a face loc Bulevardului Brătianu și flancului de blocuri de pe partea vestică a bulevardului. În schimb, a primit o rămășiță a străzii Ion Nou, devenind astfel o stradă cotită care dă în Calea Călărașilor. Mai sînt puține construcții vechi rămase pe strada Patriei care să fie sugestive pentru ce va fi fost cîndva acolo. Pentru mai multe informații despre Piața Sf. Anton, aici. Inserez o fotografie a Pieței Sf. Anton care are cap de perspectivă turnul Bărăției, spre care se ajungea parcurgînd Calea Moșilor, din care se făcea în stînga strada Pînzarilor. În fotografia de mai jos (sursa) strada Patria începe din partea dreaptă, pe al cărei colț se află magazinul de pînzeturi cu firma Ioan C. Pascu & Adamovici. Plus un decupaj din planul zonei (sursa): am subliniat cu roșu străzile Patria, Sf. Anton, Pînzarilor și Calea Moșilor, iar cu mov am aproximat punctul din care a fost făcută fotografia, la care am adăugat traseele întrerupte ale străzilor pe planul actual (captură google maps).





UPDATE. Am primit de la domnul Andrei Popescu (Idei urbane), căruia îi mulțumesc și pe această cale, două detalii de plan, primul datat 1895-1899, al doilea datat 1911. Pe acest al doilea plan este marcată și proprietatea de pe strada Patria nr. 14, aparținînd lui Adolf Frank, care în Anuarele Bucurestilor apre la secțiunea doctorilor. Clădirea în care a funcționat farmacia lui Andrei Frank era a doua după magazinul de pînzeturi aflat la colțul cu Calea Moșilor.




Pentru a reda un pic din aerul timpului, iată două reclame. Prima pentru pieirea bătăturilor, în România liberă, numărul din 24 iulie 1883. A doua pentru pilulele elvețiene ale farmacistului Richard Brandt, publicată de ziarul conservator Epoca, în 26 noiembrie 1895. Printre farmaciile la care puteau fi găsit se află și cea a lui Andrei Frank. 





Sigur ar mai putea ieși la iveală și alte detalii despre viața profesională a farmacistului Andrei (Andreas) Frank. Ce știm deocamdată este că vreme de cel mult doi ani, între 1846 și 1848, o dată cu venirea în Valahia, activează în Mizil. O așezare care nu trebuie să fi arătat mult diferit de cele din Vestul Sălbatic.

UPDATE 2. În Biografia marelui chimis frances Bechamp (Lito-typographie, Charles Gobl, strada Doamnei 16, Bucharest, pg. 14, 23) dr. C.I. Istrati povestește cum s-a întîlnit cu acesta la Paris, ocazie cu care află că Bechamp își petrecuse tinerețea, primii 19 ani, la București. Încercînd să-i refacă drumul spre Paris, scotocește și investighează. Așa ajunge și la Andreas Frank pe care-l amintește în cîteva cuvinte de bine.



UPDATE 3. Tot ce a ți citit pînă acum a fost o cercetare pe bîjbîite. Ați văzut de unde am plecat și unde am ajuns. Cu ceva mai multă răbdare și precizie în căutare poate că aș fi la studiul Dr. farm. V.I. Lipan, Andreas Frank (1815-1900). O viață dăruită farmaciei, publicat în Revista de istoria farmaciei, nr. 1/15 dec. 2000, ed. Farmaceutică, București. Tot ce se putea ști mai importan despreAndreas Frank e de găsit aici. Mulțumiri celor de la Biblioteca UMF București pentru amabilitatea de a-mi fi furnizat acest studiu. Pentru că se întinde pe 65 de pagini nu îl voi reproduce integral. Am scos niște pasaje care se referă la perioada premergătoare sosirii sale la Mizil, activitatea scurtă scurtă,de 5 luni în orașul nostru și, apoi, mutarea la București.. Sper să suscite curiozitatea multor mizileni. Ce mai aflăm este că înainte de 1846 exista în Mizil farmacia Coroana de aur care aparținea unui farmacist sas care își făcea meseria la Ploiești.

Mai trebuie spus că în 1897 s-a mutat la Brașov, iar în 1900 a murit, fiind înmormîntat în cimitirul Blumenau din oraș. Închei această postare cu două fotografii ale lui Andreas Frank.


5 comentarii:

  1. cu ganduri numai de bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. revin.ce parere ai despre ultima publicatie aparuta in Mizil ?.

    RăspundețiȘtergere
  3. Consider că e foarte bine să existe ziare cu proprietari diferiți. Ce se scotea în Mizil pînă acum era la cheremul primarului. O trompetă, lăudători etc. Ceea ce am încercat să fac eu pe blog, adică să fiu critic de la distanță, se poate face la Mizil cu mai multă eficiență. Avantajul este că pot fi aflate mai multe informații, și mai repede, pentru a-l împiedica pe primar să-și facă mendrele, așa cum fac mai toți primarii în România. Am citit ultimul număr din „Azi la Mizil”. Cred că e un început bun pentru un audit serios la primărie. Și mai e bine pentru că în felul ăsta s-ar mai putea trezi lumea, care pentru ultimele două legislaturi au trimis în parlament doi penali.

    RăspundețiȘtergere
  4. A aparut nr. pe martie Azi in Mizil. Multa critica si pe bune, Nimic de bine.Care este perspectiva ?. Nu vad propuneri. Adica de unde bani. Asa numai sa aratam cu degetul ma pricep si eu. Ce parere ai. Cu respect.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am citit zirul, mi-a parvenit pe net, in pdf si l-am dat si altora mai departe. Critica lipsea cu totul. Critica poate face sa dispara teama care s-a instalat in oras. Teama de a spune ca un lucru sau mai multe nu merg, nu sint in regula. Primarului nu-i vine sa creada ca mizilenii incep sa scoata capul de la cutie. E un prim pas. Deocamdata sint primii care arata cu degetul si tot deodata multe priviri se indreapta spre persoana aratata. Ce cred ca ar fi bine sa urmeze: solicitarea unui audit; semnalarea neregulilor acolo unde chiar sint suspiciuni (catre DNA sau parchet); asocierea cetatenilor din Mizil in asociatii, asta insemnind statut juridic, ceea ce i-ar ajuta sa se opuna cu succes abuzurilor sau oricaror nereguli pe care le observa in activitatea primariei; intilniri si discutii cu consilierii locali despre posibilitatea unui referendum local pentru demiterea primarului; discutii pe bune in aceste posibile asociatii pentru interesele mizilenilor in care cetatenii sa-si stabileasca niste prioritati, sa faca o lista a problemelor orasului, sa apeleze la mizilenii plecati pentru un sprijin (de orice fel: relatii, logistic etc.), in felul acesta intarindu-se sentimentul de apartenenta la comunitate. Asta e ce-mi trece prin minte acum, in mare graba. Sigur ca se pot face mult lucruri. Eu, unul, am incercat sa fac ceva prin blogul asta. Sper ca am si reusit intrucitva. Dar asta de la departare de oras. Inauntru oamenii pot fi impreuna si sansele de reusita ar putea fi mai mari.

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!