La Mizil au început lucrările pentru construcția centralei fotovoltaice de producere a energiei electrice din conversia energiei solare. Proiectul este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Mai multe detalii aici. Persnaul caliificat și-a suflecat mînecile și s-au pus pe treabă, pe fostl aerodrom, în partea de nord a orașului, acolo unde a fost o bază militară a aviației germane în timpul celui de-al doilea război mondial. Lucrările au scos la iveală rămășițe ale războiului: 4 bombe de aviație (2 de 200 kg, din care una deteriorată rău și 1 de 100 kg), plus o cantitate semnificativă de muniție, explodată și neexplodată (cartușe, proiectile). A fost necesară intervenția ISU Ploiești pentru ridicarea, transportul și detonarea lor. S-a stabilit proveniența bombelor, de fabricație germană, și contextul (WW2), lucru știut sau bănuit oricum. Iată cîteva imagini. Multumiri, Dorin Muntean!
Facem ce facem și reușim să răscolim WW2. Anii trecuți, din ce știu, pe adresa primăriei venise o solicitare din partea familiei unui ofițer german, căzut prizonier rușilor. Împreună cu alți camarazi a fost executat pe aerodrom. Unul a reușit să scape și a ajuns în Germania, spunînd familiilor celorlalți ce li s-a întîmplat. După zeci de ani, familia unui dintre ei voia niște date clare. Nu știu dacă primăria a dat vreun răspuns. Păcat că nu s-a profitat cumva de valoarea istorică a aerodromului. În publicațiile de specialitate din străinătate este amintit aerodromul de la Mizil, pe forumurile amatorilor sau colecționarilor de obiecte, fotografii etc. care au legătură cu istoria aviației miltare române în WW2 se găsesc tot felul de informații. Poate că ar trebui să miște și autoritățile ceva-ceva. Încă mai există cazematele îngropate în pămînt care asigurau paza aerodromului, transformate în timpul comunismului în locuri de inițiere sexuală și altele. Ar putea fi recuperate, mai ales că aerodromul va fi ceva mai populat, dacă se va face parcul industrial despre care se tot vorbește de cîțiva ani. Sînt așa-zise mărunțișuri cu care, puse cap la cap, se poate crea un traseu cultural. Pe drumul acest, spre Vadu-Săpat se poate ajunge și la șantierul arheologic de la Budureasca -- vezi aici și aici -- dar și la fostele domenii regale de la Tohani. Zic și eu.
Cand sunt alocate fonduri europene este mai greu sa le dai alta destinatie sau sa-ti tai o felie groasa cat obrazul tau ...Pe unde am mai avut si eu ocazia sa ma preumblu am vazut exploatate la maxim oricare ruina, ramasita ,posibil vestigiu al ..nu stiu cui ...doar ,doar sa iasa bani si prezentate ca minunile de la Maglavit .Bineinteles ca deziluzia era totala dupa ce se ajungea la locul cu pricina si constatai ca ai dat banii pe ..reclama .Romania are atatea de oferit mai la tot pasul dar ori sunt dezinteresati sa le promoveze ori cei care pot avea un cuvant greu de spus au alte interese mai grase. Aici la noi la Strejnic se mai fac competiti , parasutism ,mitinguri aviatice , evenimente ...care cred eu ca duc ceva bani .Este mare pacat ca nu se profita de fiecare ocazie ivita ...daca ar mai fi trait profesorul Panait , Zecheru si altii ai generatiei care a cautat sa aduca la lumina cat mai multe informatii despre Mizil si nu numai ...Ca o paranteza , in Ploiesti prof.Simache si-a investit toata agoniseala de o viata si a lasat orasului atatea lucruri inestimabile dintre care as aminti doar Muzeul Ceasului ... Dar acesti oameni nu mai sunt ..si generatiei actuale nu i s-a mai inoculat ideea de frumos,de mandrie nationala , de cunoastere .
RăspundețiȘtergereSă știți că la Mizil a ma existat un profesor de istorie care a tot adunat date despre oraș. Ion Nisor este numele lui. A murit acum cîțiva ani. Din nefericire, tot ce a adunat s-a risipit. A încercat să obțină un sprijin de la primărie pentru o monografie a orașului, dar degeaba. Monografia agreată era cea a profesorului Panait, care era totuși o lucrare din care ar fi trebuit scose destule informații tributare regimului politic comunist. Acela a fost contextul în care a fost scrisă.
RăspundețiȘtergereMonografia profesorului Nistor conținea și informații despre viața Mizilului, cu personaje de felul celor pe care le amintește domnul Mișu Ivanovici pe blogul său.
Din fericire, de data asta, mai există un profesor de istorie care lucrează la rîndul său de ani buni la o monografie a orașului, pe care sper să o scoată anul ăsta.
De fapt, cam asta este ideea și a acestui blog, să scormonim și să scoate la iveală lucruri cărora mizilenii nu le dau importanță din varii motive. Fie că li se par banale, fie că nu au un simț al patrimonializării, așa cum există în țări unde găsești muzee și biblioteci impesionante la tot pasul. Eu lucrez la Muzeul Țăranului Român, în București, una din întîmplările fericite de care am avut parte, fapt care mă ajută cumva să încerc să fac ceva și pentru Mizil. Și mai există tineri care sînt pe direcția asta. Nu dintr-un patriotism din acela găunos, care are nevoie de spectacol, paradă & altele asemenea. Pur și simplu e vorba de legătura pe care o avem cu locul acela, o legătură vie.
Este foarte important ceea ce faceti , interesant si poate incet, incet vi se vor alatura si alte persoane in acest demers laudabil , poate dintre cei mai in varsta pentru ca cei mai tineri nu cunosc multe dintre persoanele generatiei 70-80 sau pur si simplu au alte preocupari . Nici eu nu-i cunosc pe cei dupa 80 pentru ca nu mai locuiam acolo dar intotdeauna mi-am amintit cu nostalgie de prof. Lisagurschi, profesorul meu de vioara , de prof. Menzopol , pictorul si figura boema a orasului ... si multi altii . Asa cum i-am scris si d-lui Mihai Ivanovici , ca raspuns la unul dintre materialele postate pe blogul sau, voi incerca sa-mi fac si eu unul in care sa-i prezint, asa cum i-am cunoscut eu , pe cativa dintre cei care ne-au fost dascali, vecini, prieteni , persoane obisnuite dar pe care le-am pastrat in memoria mea afectiva .
RăspundețiȘtergereVa doresc succes in tot ce doriti sa intreprindeti .