Totalul afișărilor de pagină

marți, 10 iulie 2012

Liceul Agricol

Am petrecut 4 ani în acest liceu, 1987-1991. Noi așa îi spuneam, Liceul Agricol, însă denumirea oficială era Liceul Agroindustrial. Ne era un pic jenă față de cei de la Industrial, chiar dacă eram la clasa cea mai bună, la Economic, a Agricolului. Din 1990, parcă, sau poate ceva timp după 1990 denumirea i-a fost schimbată: Grupul Școlar Agricol Mizil. Nu știu să existe o istorie detaliată a acestui liceu. De pe internet se pot accesa date sumare, esențiale totuși, despre fondarea liceului:



«Grupul Şcolar “Tase Dumitrescu” din Mizil funcţionează într-un local impunător, realizare arhitecturală desăvârşită prin estetică, durabilitate si funcţionalitate, care a devenit, cu timpul, o emblemă a oraşului situat pe Dumul Naţional I. B., la jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Buzău.

Localul şcolii s-a contruit în anii grei de după primul război mondial, din banii proveniţi din donaţii ale locuitorilor urbei, cei mai mulţi practicând negustoria, dată fiind aşezarea geografică a Mizilului, la interferenţa dintre podgoriile “Dealul Mare” si câmpiile nesfârşite ale Bărăganului.
 Prin subscripţie publică, donatorii au pus la dispoziţia Comitetului Şcolar al Gimnaziului Mixt, care există deja în 1919, suma de aproximativ 50.000 de lei, cu totul insuficientă ridicării unei construcţii corespunzătoare ambiţiilor comunităţii de a înfiinţa un liceu. Ajutorul a venit din partea lui Tase Dumitrescu, spirit luminat, înţelegător desăvârşit al nevoilor vremii, care s-a gândit să înlesnească copiilor calea spre învăţătură, lăsînd, prin testamentul autentificat de Tribunalul din Buzău, nr. 1782 din 1921, Comitetului Şcolar al Gimnazului cea mai mare parte a averii sale pentru zidirea unui liceu cu internat. Legatul testamentar era compus din imobile, cambii, acţiuni, numerar, obiecte de valoare, preţuite la cîteva milioane de lei, capital considerabil pentru vremea aceea, încredinţat Casei Şcoalelor în numele Comitetului Şcolar.
 Un alt donator, Constantin Condeescu, urmaş al celebrului primar Leonida Condeescu, imortalizat în schiţa “O zi solemnă” a lui Caragiale, a înzestrat viitoarea şcoală cu un teren măsurând 0,5 ha.
 Ministrul Instrucţiunii, dr. Constantin Angelescu, dispune prin Casa Şcoalelor, în 1923, transformarea legatului Tase Dumitrescu în numerar şi încredinţează arhitectului I. Mihalcea realizarea planurilor viitoarei şcoli care este dată în folosinţă în 1925, în urmă cu 75 de ani.
 Preotul Gheorghe Jugureanu, directorul Gimnaziului Mixt, cere în 1925 autorităţilor aprobarea transformării gimnaziului în liceu şi obţine în 23 iulie 1925, prin Ordinul nr. 78058 al Ministrului. Liceul poartă numele mărinimosului donator Tase Dumitrescu, mort în 1921, la 18 mai, pomenit an de an, până în 1946, în cadrul unei festivităţi anuale, devenită o tradiţie a şcolii. Mai multe personalităţi ale timpului au evocat, în asemenea ocazii, figura marelui ctitor, Tase Dumitrescu.
 Memorabile sunt cuvintele rostite de Prea Sfântul Episcop Ghenadie al Buzăului: “Aşezarea noastră în aceste părţi ale orientului european ne cere sforţări de muncă pe toate căile şi ne obligă să propăşim în lumina sufletească cât mai mult, cât mai repede; şi acei care ajută munca şi propagă cultura trebuie slăviţi. În această privinţă Tase Dumitrescu este o pildă vie.”
 Pe parcursul timpului, şcoala a cunoscut mai multe schimbări ale profilului, materializate în schimbarea titulaturii după cum urmează:
-1925-1938: liceu teoretic;
-1938-1948: liceu comercial;
-1948-1962: centru şcolar agricol;
-1962-1964: şcoala medie tehnică agricolă;
-1964-1976: şcoală tehnică de contabilitate şi merceologie ;
-1967-1972: liceu agricol;
-1972-1990: liceu agroindustrial;
-1990-2000: grup şcolar agricol;
-din 2000 : grup şcolar “Tase Dumitrescu”; » (date luate de aici)
Alte informații, însă minate de contextul ideologic în care trebuiau prezentate, apar în monografia orașului Mizil scrisă de profesorul Ion Panait.
«La insistenţele aceluiaşi Leonida Condeescu, în anul 1902 se înfiinţează la Mizil Şcoala elementară de meserii. Deşi nu s-a găsit un ordin de înfiinţare, în mod cert ea exista în 1902 deoarece din "Registrul matricol nr. 3 de inventar, rezultă că în anul 190 şcoala avea 27 de elevi".
În perioada 1902–1916 şcoala este absolvită de 199 de elevi calificaţi în meseriile de fierari, strungari, rotari şi dogari. Atelierele şcolii primeau comenzi atât de la particulari cât şi de la unităţi militare. "Cu adresa nr. 749 din 4 aprilie 1915 regimentul 72 infanterie comandă la atelierele şcolii executarea unor cutii metalice şi roţile necesare transporturilor militare şi trenurilor de luptă.
Documentele de arhivă demonstrează că şcoala obţinea importante beneficii în ateliere. "Numai în 1915 la sfârşitul anului şcolar, beneficiile atelierelor se ridicau la suma de 4336 lei”. Beneficiile importante obţinute, necesitatea şcolii elementare de meserii şi la insistenţale repetate ale dirigintelui acestei şcoli, în exerciţiul financiar 1916–1917 al bugetului de venituri şi cheltuieli a judeţului Buzău un paragraf special prevedea: "Anuitatea împrumutului de lei 75000 ce urmează a se contracta la Casa creditului judeţean şi comunal pentru cumpărarea terenului şi construirea unui local propriu pentru şcola de meserii din Mizil".
Datorită războiului construcţia şcolii va fi întârziată până în anul 1925. Începând din anul 1926 şcoala este transformată prin ordinul nr. 29034 din 1 aprilie în Şcoală inferioară de meserii cu durata de stadii de 3 ani, avînd meseriile de: tâmplar, forjor, dogar şi croitor.
În şcoală încă din clasa I-a se efectua o zi de practică completă în atelier, în celelalte zile practica de atelier se îmbina cu pregătirea teoretică. Un accent deosebit se acorda disciplinelor realiste: matematica, tehnologia meseriei, desen tehnic şi geometrie.
"În 1926 şcoala avea 7 cadre didactice şi 100 de elevi. Din 1942 se transformă în Gimnaziu industrial de gradul I cu durata de studii de 6 ani, iar în 1945 va deveni Gimnaziu industrial".
După reforma invăţământului din 1948 ultimele două clase, a V-a şi a VI-a, sunt transformate în Şcoala tehnică profesională, iar în anul 1951 se desfiinţează, creându-se o Şcoală profesională de viticultură şi vinificaţie, care se va desfiinţa în 1953.
Învăţământul liceal de cultură generală se dezvoltă după primul război mondial. În 1919, la insistenţele mizilenilor sprijiniţi de un alt "inimos primar" Spirea Anastasiu, se înfiinţează la Mizil un Gimnaziu mixt. "Întemeiat prin Decret Regal nr. 3864 din 4 septembrie 1919", va funcţiona până în anul 1925 în fosta şcoală Ion Crăciunescu, când se va da în folosinţă un local nou construit din vânzările şi licitaţiile succesiuii negustorului mizilean Tasse Dumitrescu.
"Hardughia cea roşie s-a înălţat din sfertul de pâine, din dramul de grăsime, din bucăţica de zahăr a mahalalelor sărace care târguiseră la băcănia răposatului şi din lada de fier plină de sălbi şi mahmudele de aur, de cercei şi mărgăritare, de inele şi ghiuluri bătute în diamante, dăruită Casei Şcoalelor. Lada ceia fusese o prinzătoare de amaneturi cu dobândă grea ce curgea zi şi noapte ca gârla Istăului printre mormanele de bălegar din marginea târgului”.
"Odată cu darea în folosinţă a noii clădiri gimnaziul se va transforma în Liceu teoretic prin ordinul nr.78058 din 28 iulie 1925 al Ministerului Instrucţiunii".
"În 1934 se va înfiinţa şi un Gimnaziu de fete cu clase extrabugetare, dar care va fi desfiinţat în anu1 1938, când şi Liceu1 teoretic va fi transformat în Liceu comercial. Acesta va funcţiona până în anul 1948 când va fi reorganizat prin reforma învăţământului din 1948 pe profil de Şcoală tehnică de administraţie economica şi Şcoală medie tehnică de agricultură."
O imagine succintă asupra sistemului de instrucţie şi educaţie la Liceul Tasse Dumitrescu din Mizil între cele două războaie mondiale ne sunt redate plastic de fostul dascăl Ioachim Botez:
 
"Aici, copii localnici ori de prin părţile dealurilor vecine încărcate de podgorii în loc să deprindă a croi doage, a încheia boloboace şi a învăţa despre zămislirea vinurilor, studiau limba latină cu un belfer care nu ştia din Horaţiu decât ...Ergo Bibamus (aşa dar, să bem!).
Se făceau şi ceasuri de educaţie morală. Urmarea lor practică era cu totul alta decât cea dorită. Dacă se lipeau în ferestre listele cu corijenţii apoi a doua zi trebuia chemat geamgiul cu lada lui de scule. Dacă un belfer se arăta neînduplecat, n-avea ce căuta noaptea pe la cele răspântii mai dosnice. Aşa a fost s-o pățesc eu în cetatea Mizilului, loc de oameni aprigi, dar unde zavistia şi bârfeala, ca în toate târgurile mărunte, era o molimă fără raţiune şi fără leac.
 
"În vremea aceea, unii dascali lăsau cât mai mulţi corigenţi pentru că examenul de îndreptare era cu plată.
O sută lei...
– Trece-l, bre! stăruia belferul de istorie pe lângă cel de nemţeşte.
–Nu! a răspuns Tapirul.
–De ce, bre ?...
–Pentru că...
Şi zvârlind creionul pe foaia catalogului unde drămuia media, Tapirul se răsturna râzând în scaun şi-şi freca degetul gros de vârful arătătorului.
Ce hatâr putea să aibă belferul de istorie? El, când intra în clasă, deschidea catalogul ca pe un catastif de băcănie, îl răsfoia, privea încruntat peste geamurile ochelarilor şi striga cutărui şcolar clătinând din cap:
–N-ai mai!... N-ai mai!...
În propoziţiune dezvoltată, asta însemna: N-ai mai adus nici un burduf de brânză, nici o gâscă, nici o damigeană de ţuică
”.
 
Între cele două războaie mondiale viaţa culturală a oraşului se dezvoltă lent. Încercări sporadice de a scoate din anonimat Mizilul se lovesc de nepăsarea administraţiei comunale şi a protipendadei orăşeneşti, îmbogăţite din comerţul de cereale şi monopol. O publicaţie de interes şcolar este "Anuarul societăţii culturale" M. Eminescu al elevilor din Mizil, editat sub îndrumarea profesorului D. R. Mazilu, anuar care va apărea în patru numere anuale până în anul 1931–1932.
O încercare lăudabilă se face în 1933, când la Mizil un grup de tineri în majoritate elevi ai liceului, editează o revistă locală "Răsărit dc soare". Revista îşi propunea să publice articole literare, artistice, ştiinţifice şi de critică literară. Îşi avea administraţia în str. Iuliu Maniu nr. 5 (azi maior Ivanovici). Redactor era un oarecare Ionel Vodarici (N.Tristea), administrator Nicolae Dragomirescu, iar secretar de redacţie Gheorghe Mantu. Tipărirea revistei se făcea la Buzău.
În primul număr al revistei se arăta: "În aceste vremuri de grea cumpănă, când o criză financiară atât de acută bântuie întreaga omenire, când omul de abia îşi poate întreţine o existenţă ingrată, apariţia unei noi reviste este cât se poate de dificilă. Au trebuit sacrificii mari, a trebuit o muncă înverşunată spre a ajunge la ţinta dorită; apariţia unei reviste într-un asemenea cadru şi cu astfel de material într-un orăşel ca al nostru."
Revista îşi avea corespondenţi în mai multe oraşe ale ţării, la Constanţa, Deva, Buzău, Brăila şi Galaţi. Din relatările unuia dintre fondatorii revistei reiese că aceasta a apărut în 3 numere, cel de al patrulea număr a fost confiscat de autorităţile judeţului Buzău, deoarece nu aveau autorizaţie de tipărire a unei reviste. (Acest al 4-lea număr putea fi văzut în anul 1935 în hala de peşte din Buzău, folosit ca ambalaj, după cum relatează fondatorul amintit).
Alături de această încercare neizbutită, în 1937 se înfiinţează pe lângă Liceul Tasse Dumitrescu un Ateneu Popular, care îşi propunea să prezinte elevilor şi locuitorilor oraşului teme de cultură generală, ştiinţifice şi cu caracter militar, de interes general. Astfel în 1937 se fac expuneri de către profesorii liceului şi ofiţerii din oraş pe diferite teme: Apărarea contra gazelor de luptă, Calea Lactee, Universul în poezia bacoviană şi altele.
Raportate la dimensiunile modeste ale târguluii de altă dată, târg ce trăia monotonia unei existenţe cu orizont limitat, ritmurile de după anul 1944 îşi dezvăluie, fără îndoială, sensul major şi dinamic.
Ca toate aşezărilor patriei, întinerite prin politica lucidă şi înţeleaptă a Partidului Comunist Român, oraşul Mizil a cunoscut transformări esenţiale pe planul vieţii spirituale. Dacă în anul 1944 Mizilul avea 1513 analfabeţi, în anul 1948 acest flagel al regimului burghezo-moşieresc este lichidat, iar porţile şcolii sunt larg deschise tuturor copiilor oamenilor muncii. "Astfel numărul elevilor din şcolile primare şi gimnaziul unic din oraş se ridicase la 721, al celor din învăţământul tehnic de specialitate, economic şi agricol se ridica la circa 180".»

Evident, ar mai fi multe de spus. Întîi aș trimite la scrierile lui Ioachim Botez, Însemnările unui belfer, în care autorul își amintește întîmplările din viața de profesor, cu doi ani petrecuți la Mizil, chiar în acest liceu, pe la mijlocul anilor 30. Ar fi de scotocit prin arhivele liceului -- dar cine să o facă? O monografie a orașului, lipsită de curenții ideologici ai trecutului recent, ar trebui să cuprindă întreaga poveste a acestui liceu. Și ar mai fi istoriile personale, pe care fiecare generație trecută pe acolo le are.
Pentru că este prima postare pe acest subiect, un început deci, și pentru a stimula călătoria în trecutul personal al unora dintre cei ce vor citi această postare, aveți mai jos cîteva cărți poștale care surprind clădirea liceului în perioade diferite.

Liceul Tase Dumitrescu -1934

Școala medie tehnică agricolă -1955


---


Centrul școlar agricol - anii 50 (RPR)


pînă în al doilea război mondial


desen de prof. Marian Frangulea (1997)



12 comentarii:

  1. si eu am fost elev al acestui liceu intre anii 1964-1970. in 1964 scoala tehnica a fost transformata in liceu de specialitate purtind denumirea de liceu de contabilitate si merceologie agricola.am fost absolvent a primei promotii. amintiri superbe despre fosti mei dascali si colegi.in acea perioada inca se mai facea carte.aici am intilnit oameni de o inalata tinuta morala,colegi care creau o atmosfera superba.profesori ca dna.duica mariana lb.romana si germana,dl.baciu lb.romana, dna.roman mate,dna.macovei franceza ,dl.mihalache proful de limba rusa,dl.panait filozofie,dl.oprea istorie si multi alti dascali nu pot fi uitati pentru ca acesti OAMENI au pus pasiune in tot ceea ce au facut.ei au creat adevarati liceeni, posesori pe bune a unei diplome de bacalaureat.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim
    Aveti cumva fotografii din acea perioada -- de la diverse evenimente ale liceului, profesori, elevi, banchet, revedere dupa 20, 30 de ani etc.?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am fotografii cu o parte dinte profesorii si colegii mei de clasa.deasemeni cred ca am si o fotografie cu absolventii promotiei 1970.am sa caut, sigur ceva fotografii am.

      Ștergere
  3. @ Anonim
    Îmi doresc ca pe acest blog informațiile să nu fie seci. Asta înseamnă că e loc suficient pentru povești. Așa se poate reface un pic din atmosfera anilro trecuți: istorii personale, imagini de epocă. Inutil să vă spun că mi-aș dori să fac acest demers cu mai toate instituțiile din Mizil. Poate peste cîțiva ani voi reuși împreună cu pcei cțiva prieteni să scoatem o serie de publicații a cărei tematică să fie istoria orașului. Oricum, pînă la o asemenea realizare, important este că acest blog poate funcționa ca muzeu virtual, în lipsa unuia real la Mizil, care dacă ar fi posibil, desigur cu sprijinul primăriei, ar fi unul minat de o privire îngustă, provincială. Așa cum adesea se întîmplă în provincie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am absolvit acest liceu in anul 1992. Anul trecut, adica 2012, am avut bucuria de a-mi revedea fostii colegi si profesori. De acest loc si de acesti oameni ma leaga cele mai frumoase amintiri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am absolvit acest liceu.....in 1990....si ami doresc kontakt cu fosti colegi....liliana

      Ștergere
  5. Si eu am absolvit acest liceu in anul 1990. Nu mai stiu nimic de colegi....ami doresc sa ami revad colegi.......liliana

    RăspundețiȘtergere
  6. i din a se foloseste in interiorul cuvantului

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt incantat de aceste imagini si comentarii despre orasul in care am copilarit, am locuit si am absolvit Liceul Teoretic Grigore Tocilescu in anul 1971. Locul nasterii : com. Tohani.

    RăspundețiȘtergere
  8. Victoria, jud.sibiu7 decembrie 2016 la 00:35

    Am terminat liceul agroind.profil agrobiologie in 1988 (diriginta d-na Revnic) si de atunci nu mai stiu aproape nimic despre colegi. Ma-s bucura sa stiu daca se mai fac intalniri cu colegi. In 2018 ar fi 30 de ANI de la absolv. liceului.

    RăspundețiȘtergere
  9. cum il chea pe proful de romana din promotia 2000-2003 mai stie cineva?

    RăspundețiȘtergere
  10. Am terminat liceul agricol Armășești în anul 1992 .
    Pentru echivalarea diplomei de bacalaureat în străinătate mi se cere programul de studii din fiecare materie prezenta in foaia matricolă . Aveți cumva copie de pe manualele anii 1988 1992 ? Ar fi suficient și scanarea cuprinsului .
    Va mulțumesc
    Ioana

    RăspundețiȘtergere

sari pe taste!