Abruptarhitectura

De bună seamă, mizilenii au observat anul trecut capela ridicată în imediata vecinătate a bisericii Sf. Ioan Botezătorul. Poate puţini ştiu că noua capelă parohială a fost proiectată de un mizilean, Cosmin Pavel, în colaborare cu Cristina Constantin.

De multe ori mi-am propus să le semnalez activitatea, vizitabilă înmediul virtual pe blogul http://www.abruptarhitectura.blogspot.com/, tot de atîtea ori eşuînd din varii motive prin mărunţişurile zilei. Măcar acum, în ultima zi a anului 2010, în locul unei urări pentru toţi mizilenii de a face lucruri bine gîndite precum Cosmin Pavel, vă invit să faceţi un tur pe blogul pe care îşi postează proiectele. La mulţi ani!

Romeo şi Julieta la Mizil — 2011

Deşi nu ştiu cît mai poate ajuta anunţul ăsta pe Miziliada, îl postez. Peste două zile se consumă termenul de înscriere la concursul „Romeo şi Julieta la Mizil — 2011”. Detaliile le puteţi găsi aici şi aici.

Auzită în Mizil

Nu mi-a venit să cred. Eram cu Mitu la Marin Ion, fost reprezentant al romilor în cadrul Primăriei. Fusesem pus în temă de Mitu: e un om cumsecade, ştie istoria romilor din Mizil, îi ştie pe toţi aici în oraş (romii). Nea Marin sau nea Ion, habar n-aveam care îi este prenumele, nu s-a ferit să spună că nu-i e ruşine de etnonimul "ţigan". Întîlnirea a fost mai degrabă una preliminară, să ne cunoaştem, să dăm mîna, să ştim de unde să ne luăm data viitoare. Tot povestind vrute şi nevrute, auzim la el expresia "picior de Paris". Aşa cică era numit Mizilul. Colocvialitate, bîrfă, băşcălie -- Dumnezeu ştie cum o fi ieşit expresia asta. De ce?, am vrut să ştim noi în următoarea secundă. Domnule, a zis domnul Marin sau Ion, oricum domnul Marin Ion, la Mizil găseai orice-ţi poftea inima. Ca-ntr-un oraş mare. Ca-n Paris, se-nţelege. Dacă Bucureştiul era "Micul Paris", atunci Mizilul, cu privirea şi piciorul ades prin Bucureştiul unde se comercializau vin, legume, crucile de piatră din zonă şi atîtea altele, ei bine, Mizilul putea să aspire măcar la statutul de genunchi al Parisului. Gară era, bulevard era (Carol), evident era şi primărie, era teatru, era Grădina Mavrului, era Catedrală (biserica Sf. Ioan), era şi bîlci, moaştele Sfintei Filofteia fuseseră aduse, Brâncoveanu avusese conac acolo (Armanu), aerodrom era, gîrlă era, statuie, piaţă, asociaţie de vînători, post de jandarmi, regiment de infanterie, bibliotecă, farmacie şi cimitir, negustori, hotel, şcoli, cîrciumi, casă de toleranţă şi atîtea altele existau şi ele. Prin urmare măcar pe-un picior de oraş mare, fie el şi Parisul luat exemplu, se putea lăuda Mizilul că şade.

Ajuns acasă, l-am întrebat pe taică-miu dacă a auzit vreodată de aşa ceva -- picior de Paris. Răspunsul a fost uimitor: Da! Şi mi-a dat argument lista de mai sus, cu ce avea, cu ce se putea înfăloşa Mizilul.